Sunt ceva mai mult decat şi-ar dori alţii şi ceva mai puţin decât mi-aş dori.
Sunt neclintirea înverşunată a stâncilor îmbrăţişate de răcoarea muşchiului şi a zăpezii.
Sunt o carte găsită pe o bancă care călătoreşte la infinit prin biblioteci, rafturi, rucsaci, amintiri, vise şi decepţii.
Sunt o pasăre care a ros zabrelele culcuşului protector şi a plecat departe, zburând pieziş spre lumină.
Sunt surâsul pierdut al toamnei când îşi părăseşte foşnetul ruginiu.
Sunt susurul mut al tăcerii sufletelor regăsite.
Sunt un rotocol de fân purtat de vânt peste coline şi peste timp, în eter.
Sunt viaţa mustind de sevă a copacilor copilăriei.
Sunt acelaşi şi altul, aici şi nicăieri.
Sunt neschimbat şi mereu nou.
Sunt eu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu