Spaţiul-ultima frontieră

Stau uneori şi mă gandesc că suntem ca nişte lăcuste sau ca nişte rozătoare care consumă tot, fără prea mult discernământ, doar pentru binele propriu.

Citeam pe undeva că sunt şanse mari ca până în 2050 Pământul să devină un mare deşert. Nici 50 ani. Trist de curând.

Avem Ziua Pământului şi altele la fel dar de fapt, practic, cât facem pentru lumea în care trăim? Până la urmă, ca simplu individ, faci ce poţi, dar nu poţi obliga pe altul să se gândească la lucrurile astea.

Şi atunci, îmi dau seama că scenariile mai mult sau mai puţin apocaliptice din iubitele mele SF-uri ar putea să se transforme la un moment dat în nişte realităţi extrem de viabile.

What then? Dupa ce am ros tot ce e de ros pe aici, unde ne vom duce? Să cotropim altă planetă, să o stoarcem picătură cu picătură de sevă în căutarea noastră permanentă de mai bine?

Iarăşi citeam pe undeva că orbita terestră e deja un mic junk yard, populat de navetele noastre eşuate, şuruburi, nituri, piuliţe şi alte asemenea goodies, însumând circa 2 milioane kg de gunoi cosmic.

Ce mai, suntem cei mai tari, am ajuns în spaţiu din toate punctele de vedere, cu tot ceea ce ne reprezintă. Chiar tot...

De aceea, probabil, când va veni ziua aceea, Space-the final frontier va căpăta o conotaţie nouă, deloc fericită...

Lacrimile padurii mele

Nu sunt o ipocrita, asa ca n-o sa pretind ca sunt vreo militanta Greenpeace, WWF sau mai stiu eu ce, dar macar am decenta de a arunca gunoiul la cos, de a stinge lumina cand nu am neaparata nevoie de ea si de a nu chinui animalele. Recunosc ca mi-am lasat de multe ori calculatorul deschis cu zilele si am consumat mai mult curent decat aveam nevoie si ca nu imi separ gunoiul menajer pe criterii de reciclabilitate, dar zic multumesc ca exista pe lume oameni care fac mult mai mult decat mine pentru noi si viitorul nostru pe Terra:

MY FOREST'S TEARS

Mai multe initiative similare pe http://www.gekkovoices.com/home.html