Vreme trece, vreme vine....

..anii si secolele se succeda, dar dupa voci mari urmeaza voci la fel de mari, se pare.

Citeam deunazi ca Pavarotti si-a modelat felul de a canta dupa Giuseppe di Stefano. Asa ca m-am plimbat putin pe generosul youtube, si printre altele, am gasit aria asta din Tosca, care marturisesc ca m-a cucerit iremediabil in interpretarea acestui omulet.

In al doilea rand, ma fascineaza vocea Ceciliei Bartoli, o vrednica urmasa a Mariei Callas.

Last, but not least, inca o arie care ma emotioneaza cum putine reusesc, din multe motive :)

Don Pasquale

Nu mai fusesem de mult la operă şi m-am bucurat ca un copil că am ajuns, mai ales ca am avut parte de un spectacol extrem de reuşit, cu două debuturi pe care le-am apreciat ca atare:

tenorul Bogdan Mihai


soprana Aurelia Florian

Am stat lângă o doamnă care mi-a mărturisit că venise din provincie tocmai pentru a îl auzi pe Bogdan Mihai. Cred că era de vârsta părinţilor mei. M-a bucurat atât de mult să văd că în ciuda faptului că se simţea oarecum stingheră printre fiţele bucureştene afişate, trăia cu tot sufletul momentul şi plăcerea de a asculta o voce frumoasă.

Nu pot comenta prea bine cât de frumos a fost spectacolul, dar dacă aveţi ocazia şi plăcerea, încercaţi să îl vedeţi. Deşi, poate, în altă distribuţie, nu va mai avea acelaşi farmec.

Nişte voci tinere în rolurile principale, nişte valori recunoscute în celelalte, toate încununate de o orchestră condusă de un dirijor tânăr şi pasionat.

Şi nişte mâncărică pentru suflet din care mă voi hrăni toată săptămana de muncă viitoare:)

La Bohème

Aseara mi-am readus aminte de ce imi place atat de mult sa merg la opera si cum se strecoara sentimentul ala tainic de bucurie in sufletul meu care ma face sa inchid ochii si care sends shivers down my spine (parca suna cam ciudat in romaneste...imi face pielea de gaina). Mda, in mod clar Boema e una dintre operele cu librete "posibile", cu o poveste poate facila, dar care te face sa te desprinzi de lumea in care traiesti pentru 2 ore si jumatate si sa te bucuri, sa plangi si sa razi alaturi de personaje. Mai rar mergi la opera ca sa razi cu tot sufletul si sa simti ca rezonezi cu ce vezi pe scena si cu ce auzi (sau citesti pe panoul de supratitrare). Ori in cazul asta, chiar asa se intampla.
In fapt, opera asta evoca un stil de viata care a marcat o epoca si mai ales o locatie renumita din Paris, Le Quartier Latin, si care, muribund in sec 21, parca nu mai are aceeasi savoare, asa cum il evoca Charles Aznavour in una dintre cele mai iubite piese ale sale, La Bohème:

Je vous parle d'un temps,
Que les moins de vingt ans,
Ne peuvent pas connaître,
Montmartre en ce temps là,
Accrochait ses lilas,
Jusque sous nos fenêtres,
Et si l'humble garni,
Qui nous servait de lit,
Ne payait pas de mine,
C'est là qu'on s'est connu,
Moi qui criait famine et toi,
Qui posait nue,


La Bohème, la Bohème,
Ca voulait dire, on est heureux,
La Bohème, la Bohème,
Nous ne mangions,
Qu'un jour sur deux.
..........................................

Quant au hasard des jours,
Je m'en vais faire un tour,
A mon ancienne adresse,
Je ne reconnais plus,
Ni les murs, ni les rues,
Qu'y ont vus ma jeunesse,
En haut d'un escalier,
Je cherche l'atelier dont plus rien ne subsiste,
Dans son nouveau décor,
Montmartre semble triste,
Et les lilas sont morts.

La Bohème, la Bohème,
On était jeunes,
On était fous,
La Bohème, la Bohème,
Ca ne veut plus rien dire du tout.

Cred ca una dintre cele mai iubite arii e cea a lui Mimi

Asadar, Boema lui Puccini e boema noastra a tuturor, a celor care au trait-o sau care au auzit de ea. Pe undeva, e fericirea suprema chit ca nu ai un sfant in buzunar, traiesti de pe o zi pe alta, dar te incalzeste geniul, pasiunea pentru arta, dragoste si viata.