De ce să visăm cu ochii deschişi?

Mi s-a spus de atâtea ori că sunt aeriană că am pierdut şirul.

Că visez prea mult şi că ar trebui să mai cobor cu picioarele pe pământ. Că viaţa nu e ca în vise şi că realitatea e alta.

Well, asta o ştim toţi. E o chestie de bun simţ.

Toţi visătorii ştiu măcar teoretic cu ce se mănâncă viaţa asta. Nu sunt nişte ciudaţi picaţi din lună. Şi nu visăm tot timpul. Doar că uneori, sau de multe ori, nu îţi place cum arată lumea reală şi te mai refugiezi în visele tale. Ce e rău în asta atâta vreme cât nu faci asta toată ziua?

Până la urmă visarea e şi un fel de carapace, de scut pe care îl împingem în faţa urâtului, dezamăgirii, triteţii şi mai ştiu eu ce...

Şi de ce să nu visezi? Aaaa, da, nu poate pune lumea bază pe tine! Right. Aşa o fi. Şi totuşi eu ştiu o grămadă de visători de aştia pe care nu te poţi baza care şi-ar da haina de pe ei să te ajute. Şi de-aştia conectaţi 100% la realitate care îţi dau un prietenesc şut în fund, pentru că fix acolo îi doare pe tine.

Nu ştiu despre alţii, dar mie mi-ar lipsi o bucată din mine dacă n-aş visa cu ochii deschişi. Dacă aş sta tot timpul încrâncenat ancorată în realitatea lumii noastre.

Din când în când chiar şi tu, cârtitor mic, visezi cu ochii deschişi. Mărturiseşte!
Nu vrei să mai uiţi uneori de rate, facturi, şefi, trafic, cheltuieli şi alte asemenea responsabilităţi de om mare şi să te retragi pe insuliţa ta unde e soare şi verde?

O să vezi că la întoarcere lumea e mai frumoasă. Măcar pentru câteva ore. Oricum, insuliţa ta nu pleacă nicăieri. Te aşteaptă cuminte să revii de oricâte ori ai nevoie.

So, dream on, people!