High expectations imply utter happiness and bitter disappointment. May we all have both in our lives!

marți, 30 decembrie 2008

Floarea de camp

Da, spuse ea, odata, demult, am fost semnul tau de carte. O floricica de camp pirpirie ascunsa in filele ceasloavelor pe care nu le vei termina niciodata. M-am ascuns o vreme acolo, asteptand sa ma gasesti aciuata langa cuvintele mele dragi. Intr- zi, cand ai deschis cartea, am alunecat stinghera pe parchet si m-ai vazut. Si atunci am explodat intr-o mie de culori. Petalele mele s-au inrosit subit iar tulpina mea s-a acoperit de spini. Obrajii mei au crescut si am prins parfum. M-ai pus intr-o vaza si te-ai uitat la mine ca la o bucurie noua, ca un copil care gaseste o jucarie care ii place pe strada. Si eu am inflorit in fiecare zi pentru tine, mi-am reinventat culoarea, mi-am tocit spinii ca sa nu te ranesc...dar, la un moment dat, te-ai taiat la deget in marginea vazei. Picaturile de sange au cazut peste petalele mele si m-am inchis pentru o zi. Cand am deschis din nou ochii spre lume ceva se schimbase. Nu mai aveam tulpina, eram doar o inflorescenta taiata care plutea pe un ocean, fara directie...Mi-am plans spinii si verdeata, iar rosul meu s-a intunecat. Am vazut negru in fata ochilor si am crezut ca am murit. Culoarea mea era muta acum. Mi-am strigat neputinta si m-am tarat disperata spre cartea mea draga...Nu stiu nici acum daca am ajuns vreodata din nou acolo.

duminică, 28 decembrie 2008

Cum am petrecut de Craciun

In mod normal n-as fi scris un post pe tema asta dar avand in vedere ca anul asta am "petrecut" un pic mai nepereche, mi-am zis sa consemnez aici pentru posteritate:)

Buun, asadar de Craciunul asta am fost bolnava. Si nu oricum. Gripa asta sau ce e care m-a prins m-a doborat fara drept de apel. Nu m-am putut bucura de nimic, am avut febra constant si foarte greu m-am ridicat din pat. Si inca nu s-a terminat pentru ca pe masura ce scriu randurile astea ma astept la inca o repriza de barfing ca la carte:(

Nu mi-a mai fost atat de rau de ani buni, dar macar asa mi-am dat si mai mult seama ce bine e la ai mei si ca inseamna sa fii pampered. Nu imi plang de mila in post-ul asta, dar din pacate odata cu mine a fost bolnava si mama, si asta chiar a fost nasol. Saracu' tata ce sa mai faca si el mai intai? Si mama, asa bolnava cum e a avut grija de mine, eu aia irascibila si groaznic de enervanta cand mi-e rau. E drept ca ma plang f rar cand ma doare ceva, de unde si vesnicele..."mama daca ti-e rau sa spui sa nu stai asa" (oricum mi-a fost rau constantly so...sincer acuma...ce era de zis?).

Pornind de la asta imi fac autocritica si promit ca data viitoare (cat mai indepartata sper) sa ma plang mai mult si sa fiu mai putin enervanta:)

Draga mama si draga tata, va multumeste fiica voastra cea vesnic carcotasa ca o suportati cu toate prostioarele ei.

Va iubesc mult!

miercuri, 24 decembrie 2008

A nins...

pret de vreo 5 minute atat de scurte... Mai intai timid, apoi cu fulgi din ce in ce mai mari, pentru a se pierde din nou in neant.

Imi doresc un sfarsit de an plin de zapada si sa imi treaca raceala asta care-mi rapeste toata energia

Si in 2009, o luam de la capat cu forte proaspete!

Hohoho, Meeeryy Christmas everybody! Sper ca de data asta sa nu mai ramana Moshu intepenit pe horn la nimeni:)

Promisiuni si urecheala

Am primit o leapsa de la Cata: sa imi fac o lista cu top-three resolutions pentru 2009. Acum, vreau-nu vreau trebuie sa ma gandesc la asta si sa le si pun pe 'hartie'. What's worse e ca daca cineva observa ca nu le-am respectat, ma poate trage de urechi in anul care vine. Asta e valabil si pentru restul oamenilor care au initiat/primit provocarea.

Asadar, sa incepem. In 2009 imi propun:
1. Sa fiu mai sociabila;
2. Sa ma ocup mai mult de pasiunile mele (cam abandonate in ultima vreme)
3. Sa invat sa schiez/inot/merg cu bicla

Arunc acum pisica in ograda Cristinei, a Oanei, si a lui Andy

Sa auzim de bine!

vineri, 19 decembrie 2008

Looking to the future

This is a picture that inspired me to write this article. It is of a person I care about and who's gonna be far away from me from now on.

However, in the sadness of her departure I cannot help being happy for her. That's because she has always had the talent and guts to look to the future, just as she does now.

She's the most optimistic person I know and has taught me that there is always a silver lining, that you must look on the bright side of things even in your darkest hour. I think this is the one picture that best sums her up. I can only hope the best for her. May all your dreams come true and never lose your very unique way of enjoying life!

Life may pack a lot of crap for us but it also has in store good moments, so maybe the key to being truly happy is never losing faith and ultimately.... looking to the future with the eyes of an ever curious child. So, as they say...just bring it on!

miercuri, 17 decembrie 2008

Nu va suport



Am un coleg care din cand in cand isi pune o poza pe mess cu acest mesaj subtil. De obicei nu il inteleg dar azi cam incep sa... [Btw, poza am sutit-o de pe blogu lu unu la fel de "tzepos". Il cheama J_Leb. Sorry man, sper sa nu ma dai in judecata. Oricum nu prea pricepi tu limba asta ciudata in care scriu :))]

Don't know, it's just one of those days "when you don't wanna wake up, everything is fucked, everybody sucks" ca sa amintesc o piesa pe care o ascult cu placere cand is intr-o stare de genul asta, dar in mod clar I just wanna be left alone today.

So all you nice people out there, beware...azi sunt ariciul number 1! Acum, cine ma cunoaste cat de cat, stie ca nu prea am parte de zile de genul asta, asa ca....tomorrow is another day. Si da, azi scriu in romengleza si putin imi pasa de voi astia care ma criticati pentru asta. Nah, c-am zis-o.

So, pentru restul zilei, menajati-mi dispozitia si nu va suparati pe aricica.

Multumesc anticipat!

luni, 15 decembrie 2008

What I DON'T want to be

Since I've started to make lists in some of my posts, I thought I'd keep up the good work and make some more.

Here's some of the things that I do not want to be (at least not in this lifetime):

I don't wanna be a self-sufficient, know-it-all, holier-than-thou career girl (In other words, I don't wanna turn 35 and realize that my life so far has been all about chasing a better job and a better looking, fitting piece of male)
I don't wanna die without leaving a trace of my existence in this world (most likely a child will do, at some point)
I don't wanna be a stiff parent
I don't wanna be a bad friend
I don't wanna have regrets (at least major ones, coz we all have regrets, whether we like it or not, comes with the territory of being human)
I don't wanna waste away my life (I wanna do something great at some point - put on the back burner at the moment)
I don't wanna lose the child in me
I don't wanna be anything other than I feel I can be
I don't wanna be a poser
I don't wanna stop loving life
I don't wanna stop loving people (no matter how shallow, rude, or bad they are)
I don't wanna get married for money or convenience
I don't wanna need to tell major lies

And...I don't wanna be anything other than what I've been trying to be lately

duminică, 14 decembrie 2008

De ce nu vreau sa plec

Citeam deunazi pe forumul Hotnews niste opinii despre Romanica. Mare disputa daca ar trebui sa pleci si daca vrei sa pleci (dupa unii), de ce sa arunci cu noroi in ce lasi in urma.

De cand am inceput sa traiesc in Bucuresti, mi-am pus problema de a pleca din tara mai des ca alta data. Cam de fiecare data cand merg la banca sau la circa financiara. Sau in orice alt loc unde ma lovesc de minunatul functionar public, intotdeauna atat de amabil. Zic ca imi pun problema doar pentru ca ulterior ... imi trece. Cum imi rezolv problema (cu nervi, normal, dar nah, macar o rezolv), cum nu mai vreau sa plec.

Lasand la o parte lucruri marunte de genul catelimea comunitara care te mai trezeste la realitate din cand in cand (cu cruzime, desigur), claxoanele si bruftuluielile din trafic (ca pieton, cel putin deocamdata), fetele obosite, acre, inexpresive, triste (lista e deschisa) din metrou, avem o problema majora ca natie: lipsa bunului simt. De fapt, cred ca ar fi mai bine sa il consideram o specie pe cale de disparitie. De bine de rau, cativa care isi mai aduc aminte de el mai exista. Ok, si acum ca am inceput lista negativa, urmarea total nepotrivita: si totusi (inca) nu vreau sa plec din Romania. De ce? Pentru ca:
1. Am fost in cateva tari pe afara si e foarte misto sa le vezi CA TURIST.
2. In singura tara care m-ar atrage ca si relocalizare, Franta, nici nepotii copiilor mei nu se vor simti ca acasa. Vor fi doar niste emigranti.
3. Imi place sa cred ca mai exista sanse pentru tara in care m-am nascut si ca lucrurile se vor schimba, cu timpul.
4. Nu m-as simti bine departe de prieteni si familie.
5. Nu vreau sa las balta tot ce am facut aici si sa vad cum se manelizeaza Romanica. I can fight it!
6. Imi place sa merg la teatru si opera AICI si n-o sa las pe nimeni sa imi fure aceasta placere (vezi ideea 5)
7. Sunt multe lucruri frumoase in tara asta pe care inca nu le-am vazut si care ma fac sa raman aici.

Da, vreau sa ma inghesui iarna in metrou si sa primesc coate in burta de la ceilalti, sa ma agit luni de zile ca sa gasesc bilete la un spectacol pe care doresc sa il vad, vreau sa imi iau masina si ma las injurata de manelistii cu BMW-uri si ceafa groasa, sa stau la coada ca sa imi platesc taxele si sa ma umplu de nervi din varii motive.

Asta pentru ca inca imi mai face placere sa merg cale lunga pana intr-un loc ca Vatra Dornei sau Baile Herculane, sa mananc porumb copt pe plita bunicii mele de la tara, sa alerg prin livezi si prin curti pline de fan (neordonate la linie ca la nemti), sa ma bucur ca un copil de o carte veche pe care o gasesc in pod si sa stau acolo printre panzele de paianjen sa o citesc, sa il vad pe Beligan in carne si oase (mai mult oase, lately), sa ma duc la ai mei de Craciun plina de bucuria ca am putut sa le iau cadouri din munca mea, sa mananc niste branza cu slana si ceapa cum numai in Romanica se poate.

Da, recunosc, sunt un Balcanic! De asta poate, Vestul nu e inca o optiune!

joi, 11 decembrie 2008

Are you afraid?

What are we really afraid of, I wonder... Facing life? Death? The great unknown? Us? The others?

I guess most of us are primarily afraid of failure, of being unable to cope with life and society as they are today. And we must admit that in the 21st century failure or rather fear of failure is becoming a permanent fixture. We all dream of having a big house, lots of money, a powerful car and....opportunities that come with all this.

However, while trying to keep up with the Joneses most of us are plagued by the feeling of impending failure. What if we don't get that big house, marry the prom queen, make big bucks and drive the fastest cars? Does that make us losers?

What if actually mere survival in this pretty fucked-up world is a success? What if all this bull shit we are chasing our whole life is not actually it?

I've recently read an article in Reader's Digest about a guy who chose to walk away from all this. Somehow, I think he's one of the few who got rid of that fear and I admire him for that. Having the life society pegs as "successful" is not necessarily a true success. I wonder how many of the yuppies out there on Wall Street can't sleep at night out of...fear of failure? And fear of many other things. I know one thing: the wealthier you get, the more afraid you are. Sure, many won't even admit it to themselves. But they are afraid!

What are you afraid of?

marți, 9 decembrie 2008

Freedom

At some point in my life I came to think that freedom is the power to deal with your demons. Accepting the truth. Admitting that you are wrong or that you are unhappy.

I believe that freedom is strongly dependent on courage. I've been looking around for a while now and I've seen quite a bit of things that are not the way they are supposed to be.

Relationships that last just out of sheer cowardice and fear, people who pose just because that is the politically correct thing or help others because that would look good for them. There are so many examples.

Nowadays we are just freaking posers. We are so wearing masks, some of us just one, others a great many. We might pretend we do it for protection, to defend our real selves against a predator world, but I think the truth beneath is that we are simply afraid. Afraid to show ourselves to the others just the way we are: weak, greedy, childish, crazy, moody, selfish.

Masks cost us our courage. It takes so much more to show ourselves to the world as we are and not give a damn about what it has to say about it. Anyone who has got the guts to do that is truly free.

sâmbătă, 6 decembrie 2008

Traim

Iar un mic intermezzo poetic, pentru completa plictisire a publicului meu fidel:))

(cu alte cuvinte, inca un post pentru mine)

Imi place foarte mult poemul asta. E scris de un poet irlandez, Brendan Kennelly si tradus de Mircea Dinescu

We are living (Traim)

What is this room (Ce altceva e aceasta camera)
But the moments we have lived in it? (Daca nu momentele pe care le-am trait in ea?)
When all due has been paid (Cand am dat obolul)
To gods of wood and stone (Zeilor de piatra si lemn)
And recognition has been made (Si am terminat cercetarea)
Of those who'll breathe here when we are gone (Celor ce vor respira aici in lipsa noastra)
Does it not take its worth from us (Oare nu de la noi si-a luat valoarea)
Who made it because we were here (Creata de faptul ca am fost aici?)

Your words are the only furniture I can remember (Cuvintele tale sunt singura mobila de care-mi amintesc)
Your body the book that told me most. (Corpul tau-cartea care mi-a vorbit cel mai mult.)
If this room has a ghost(Daca aceasta camera are un spirit)
It will be your laughter in the frank dark (Acela va fi rasul tau in intunericul sincer)
Revealing the world as a room (Dezvaluind lumea precum o camera)
Loved only for those moments when (Indragita doar pentru momentele cand)
We touched the purely human.(Am atins cu degetele omenescul pur.)

I could give water now to thirsty plants (Le-as putea da acum apa plantelor insetate)
Dig up the floorboards, the foundation (Rascolind lemnul dusumelelor, temelia casei)
Study the worm's confidence (As putea studia increderea viermelui,)
Challenge his omnipotence (Punandu-i la incercare omnipotenta)
Because my blind eyes have seen through walls (Deoarece ochii mei orbi au vazut prin peretii)
That make safe prisons of the days (Care transforma zilele in inchisori sigure)

We are living (Traim)
In ceiling, floor and windows (In tavan, in podea si ferestre)
We are given to where we have been (Suntem redati locului in care am fost odinioara)
The white door will always open (Aceasta usa alba se va deschide intotdeauna)
On what our hands have touched (Spre ceea ce mainile noastre au atins,)
Our eyes have seen. (Si ochii nostri au vazut.)

Probabil ca doar pentru mine conexiunea asta are sens, dar mi s-a parut ca pot asocia poezia cu piesa asta, Decode

People who can't love?

I have been wondering for a great many years whether there really are people who are unable to love (and I mean love in any form, not just romantic love). The other day I found an interesting article on Internet which dwelt precisely on this topic. Here's an excerpt I found interesting:

People who are capable of loving treat others as if they are also capable of loving, whether they are or not. Many people today lack that ability or skill. They don’t understand or appreciate love because it has never been taught to them. They don’t know what love is because they have never experienced it. Too many people fit into this category, though we would like to believe otherwise.

If they believe we are capable of loving them, they may treat us as enemies. Worse, they may abuse us. What’s to be gained there?

An adult who has never experienced real love will have difficulty understanding love offered to them, will have problems receiving it and appreciating it. And most certainly will have great trouble returning it.

But the wall can be scaled, the problem overcome. Someone who experiences love for the first time as an adult will always have difficulty returning it consistently. Like a recovering addict, the recovering loveless will try and fail repeatedly, will always be a recovering loveless. But he will try again.

If we believe that an addict deserves to be given a chance to recover, then a person who has not experienced love should be given a chance to love and to be loved, a chance we would offer any addict. As with any kind of addiction, the recovering loveless needs consistent support from someone who understands. Someone who knows that he or she will "fall off the wagon," like any addict, but will try to get back on again if given the opportunity.

You, as someone who knows love, can give that opportunity.

We already have too many people in the world who do not know and have never known love. We need those who know love to share theirs before the loveless ones multiply.

And they will. Just look at how many people believe that war is the only way to achieve peace. They don’t know any other way.

You can show them.


What do you think? Is this true?

miercuri, 3 decembrie 2008

Culmea lenei?

sau dovada ca nu toata lumea moare dupa televizor.

Treaba sta asa: de 3 saptamani nu am mai deschis televizorul din dotare ... pentru ca nu mai am baterii la telecomanda (da, se deschide doar din telecomanda) si tot uit (sau ma fac ca uit, nu-mi dau seama exact). Si totusi nu ii duc deloc dorul. O fi pentru ca deschid calculatorul instead? Hmmmm ...

Aceasta micutza intamplare m-a facut sa imi dau seama cat de dependenta eram de TV dimineata. Efectiv nu ma puteam da jos din pat fara sa dau mai intai drumul la tembelizor. Nu ma intrebati la ce ma uitam, ca nu v-as putea spune. Cred ca mai degraba ideea era sa aud ceva zgomot ca sa ma conving sa ma extrag din toropeala aia caracteristica de dimineata si sa ma duc la munca mai devreme eventual (nu zic ca imi si iesea). Deci, o adictiune in minus? Aiurea! Acum deschid calculatorul!!! So, I'm hopeless :)) Pasul urmator: Cum ma conving sa nu mai deschid nici calculatorul? Greu, asta n-are baterii :(

Mondays Misery


Ok, this week I still hated Monday despite the fact it was a bank holiday and I did not go to work...However, I had to go back to good old Bucharest, so it still sucked:( At least this working week will be shorter, so it may have come in handy.

Now, for the fun part of manic Mondays, here's how this day of the week tortures other creatures:

Garfield's Monday Misery

marți, 2 decembrie 2008

More vampire movies...Underworld 3: Rise of the lycans

Yes, Underworld 3 will be out in 2009! Here's the trailer (pretty cool if you ask me, even without Kate Beckinsale)
video

You are exactly my brand of heroin

Este un citat din filmul 'Twilight'. Da, stiu, majoritatea oamenilor care ma cunosc vor face o grimasa sarcastica gen "mda, iar tu cu vampirasii tai...":))

Am vazut 'Twilight' zilele trecute si sincer, mi s-a parut un film total diferit fata de gen. Adica, oricum nu ma asteptam sa fie un fel de teenage "Underworld", mai ales ca am citit si cartea si stiam oarecum despre ce e vorba. Nu pot vorbi despre el ca despre o capodopera, pentru in mod clar nu este una, dar mi s-a parut relaxant, fara prea multe stereotipuri, si ceva nou in domeniu. Desigur, cineva care a vazut filmul fara sa citeasca cartea si pentru care filmul a fost un prim contact cu lumea Twilight va avea o viziune diferita asupra lui. Mie mi s-a parut fain, fara a fi insa extraordinar. Mi se pare ca actorii din rolurile principale au fost alesi destul de bine, mai ales ca eu una nu mai auzisem de ei. Cert e ca filmul asta i-a propulsat in top si probabil ca vom mai auzi de ei, asa cum s-a intamplat si cu Harry Potter (habar n-am cum il cheama pe actor), The Hobbit a.s.o.

In alta ordine de idei, something fresh in peisaj. Un 8/10

luni, 1 decembrie 2008

Acasa

Ma tot gandesc de cateva luni incoace unde este ACASA pentru mine: in orasul in care m-am nascut, pe malul Dunarii, sau in capitala asta jegoasa moral si fizic?

Teoretic, avand in vedere ca stau in Bucuresti de 5 ani, ar trebui sa pretind ca aici e "acasa". Cu toate astea, doar atunci cand ii vizitez pe ai mei pentru o zi-doua am sentimentul acela special care identifica locul unde te simti acasa. Acolo nu am nicio grija, sunt rasfatata asa cum doar parintii te pot rasfata, uit de probleme, ma joc cu pisica mea cea batrana care imi tolereaza toate prostiile, etc.

Exista un sentiment pe care il incerc de fiecare data atunci cand merg spre orasul meu natal.

Poate pentru ca las in urma viata mea de adult si acolo imi permit, pentru cateva zile, sa redevin copil. Din momentul in care ma urc in tren si pana cand cobor la statia binecunoscuta ma cuprinde o frenezie inexplicabila si , cumva, vad lucrurile in roz: nu conteaza ca tipul de langa mine sta si pe jumatate din locul meu datorita gabaritului depasit, nici ca dau pe un bilet cat nu face ca sa calatoresc prost si sa ajung la destinatie in 3 ore (200 km), nici smecherul care da drumul la manelele din dotare cel putin vreo ora pana se hotaraste cineva sa ii fac observatie si sa ne izbaveasca pe toti de asa bucurie. Practic, parca plutesc deasupra tuturor animata de o bucurie numai de mine stiuta-ma duc ACASA!!!!

Voi unde va simtiti acasa?

Penibilul Boc

Desi mi-am promis ca nu voi scrie niciodata articole politice pe acest blog dat fiind credo-ul meu de om apolitic in sensul cel mai pur al cuvantului, asa-zisul presedinte al PD-L m-a facut sa scriu doar aceste vorbe: draga domnule, esti un penibil! Atat tupeu n-am vazut in viata mea! Esti primul ardelean care ma scoate din sarite:)

Si aici ma opresc, ca sa imi tin promisiunea!

Sa traim (cine stie cum?)