Mi-a plăcut dintotdeauna cartea și am urât-o cu pasiune pe fetița asta slabă, răsfățată și enervantă care e Daisy. Țin minte că atunci când am terminat cartea am plâns sincer pentru Gatsby și am continuat să o urăsc pe Daisy până acum, când am văzut filmul. Nu știu de ce, dar acum m-am liniștit, am făcut pace cu ea și am acceptat inevitabilul. Am iertat-o văzând-o întruchipată de Mulligan, am încercat să o înțeleg. Deși știam ce se întâmplă, tot am rămas cu ochii pe generic la final, părându-mi iarăși rău pentru săracul Gatsby. Parcă așteptam ceva, poate un final diferit față de cel al lui Fitzgerald, nu știu. Poate doream să nu se termine filmul. Cert e că m-a ținut cu ochii pe ecran și m-a prins și emoțional, exact cum a făcut-o și cartea.
Excelent joc actoricesc din partea majorității actorilor. Trebuie să recunosc că în ciuda faptului că în tinerețea lui nu l-am putut suporta pe DiCaprio, pe măsură ce a crescut, a trebuit să îi dau Cezarului ce-i al Cezarului și să îi recunosc meritele. E un actor fantastic, joacă excelent roluri destul de variate și a atins acea frumusețe matură care nu poate face decât să îl ajute în carieră. Carey Mulligan confirmă cel puțin pentru mine cărarea asta pe care a început să și-o croiască cu An Education, iar Tobey Maguire m-a impresionat în mod plăcut.
Ascultasem dinainte coloana sonoră și știam la ce să mă aștept, e o îmbinare foarte reușită și cel putin 3 dintre piesele prezente pe OST au devenit plăcerea mea vinovată. Ce mai tura-vura, un film bun all over. Go see it, people!
În altă ordine de idei, filmul mi-a făcut o poftă nebună să citesc ce a mai scris Fitzgerald și să pătrund în epoca generației pierdute în care a creat, a iubit și a murit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu