Iarna pe uliţă

Ieri m-am rătăcit în Cişmigiu. Voit. M-am plimbat pe alei trecând uneori pe aceleaşi fără să bag de seamă, neîndurându-mă să mă rup de bucuria care pusese stăpânire pe mine. Ningea cam viscolit e drept şi era tare frig, dar mă simţeam bine .

Mă trezeam încet după un somn greu, fără vise, indus de o oboseală accentuată. Şi îmi dădeam seama că îmi plăcea ce vedeam. Alb, alb şi iarăşi alb. Un mic pustiu pe alocuri pentru că am dat şi peste locşoare unde pasul meu a fost primul care le-a călcat în dimineaţa aia.

Azi iar am mers prin Cişmigiu deşi era deja târziu. Ceva mai multă lume, un pic mai multă grijă să nu fac tumbe prin zăpadă fără voie. Asta cel puţin iniţial, pentru că dupa vreo 5 minute am căpătat încredere şi m-am băgat fix pe unde era zăpada mai batatorită şi un pic îngheţată.

Iarna mea pe uliţă a început. Dar nu va fi completă decât de Crăciun, când merg acasă la ai mei şi la orăşelul meu de provincie pe care mai toţi îl plasează în Moldova. Fie! De data asta treacă de la mine, las teritorialitatea la o parte.

De-abia aştept să văd Dunărea cu gheaţă la mal şi pâcla nedesluşită a malului celălalt pe ceaţă! Şi faleza troienită şi toate lucrurile dragi mie acolo dintotdeauna...

Cum am petrecut de Craciun

In mod normal n-as fi scris un post pe tema asta dar avand in vedere ca anul asta am "petrecut" un pic mai nepereche, mi-am zis sa consemnez aici pentru posteritate:)

Buun, asadar de Craciunul asta am fost bolnava. Si nu oricum. Gripa asta sau ce e care m-a prins m-a doborat fara drept de apel. Nu m-am putut bucura de nimic, am avut febra constant si foarte greu m-am ridicat din pat. Si inca nu s-a terminat pentru ca pe masura ce scriu randurile astea ma astept la inca o repriza de barfing ca la carte:(

Nu mi-a mai fost atat de rau de ani buni, dar macar asa mi-am dat si mai mult seama ce bine e la ai mei si ca inseamna sa fii pampered. Nu imi plang de mila in post-ul asta, dar din pacate odata cu mine a fost bolnava si mama, si asta chiar a fost nasol. Saracu' tata ce sa mai faca si el mai intai? Si mama, asa bolnava cum e a avut grija de mine, eu aia irascibila si groaznic de enervanta cand mi-e rau. E drept ca ma plang f rar cand ma doare ceva, de unde si vesnicele..."mama daca ti-e rau sa spui sa nu stai asa" (oricum mi-a fost rau constantly so...sincer acuma...ce era de zis?).

Pornind de la asta imi fac autocritica si promit ca data viitoare (cat mai indepartata sper) sa ma plang mai mult si sa fiu mai putin enervanta:)

Draga mama si draga tata, va multumeste fiica voastra cea vesnic carcotasa ca o suportati cu toate prostioarele ei.

Va iubesc mult!