Iarna pe uliţă

Ieri m-am rătăcit în Cişmigiu. Voit. M-am plimbat pe alei trecând uneori pe aceleaşi fără să bag de seamă, neîndurându-mă să mă rup de bucuria care pusese stăpânire pe mine. Ningea cam viscolit e drept şi era tare frig, dar mă simţeam bine .

Mă trezeam încet după un somn greu, fără vise, indus de o oboseală accentuată. Şi îmi dădeam seama că îmi plăcea ce vedeam. Alb, alb şi iarăşi alb. Un mic pustiu pe alocuri pentru că am dat şi peste locşoare unde pasul meu a fost primul care le-a călcat în dimineaţa aia.

Azi iar am mers prin Cişmigiu deşi era deja târziu. Ceva mai multă lume, un pic mai multă grijă să nu fac tumbe prin zăpadă fără voie. Asta cel puţin iniţial, pentru că dupa vreo 5 minute am căpătat încredere şi m-am băgat fix pe unde era zăpada mai batatorită şi un pic îngheţată.

Iarna mea pe uliţă a început. Dar nu va fi completă decât de Crăciun, când merg acasă la ai mei şi la orăşelul meu de provincie pe care mai toţi îl plasează în Moldova. Fie! De data asta treacă de la mine, las teritorialitatea la o parte.

De-abia aştept să văd Dunărea cu gheaţă la mal şi pâcla nedesluşită a malului celălalt pe ceaţă! Şi faleza troienită şi toate lucrurile dragi mie acolo dintotdeauna...

La zapada!!!!!

Timp de 5 zile am fost acolo. La zapada, adica. Desi sunt o fiinta solara ca sa zic asa, paradoxal, iubesc zapada cu pasiune (desi vine la pachet cu gerul de rigoare dupa care nu ma omor prea tare).

A fost prima oara din 2008 cand am prins zapada in adevarata putere a cuvantului. De aia in care te afunzi fara jena pana la genunchi si mai bine. Am capturat-o digitalmente si o sa o pastrez cu sfintenie precum camila apa. Si cand am nevoie de putina energie mai eliberez o poza:)

Cascade inghetate, pojghita de gheata pe rau, paraiase bocna si tot tacamul. De fiecare data cand fac poze iarna imi doresc sa devin mai pro la chestia asta. Pentru ca mi se pare ca iarna e cel mai frumos subiect pentru un iubitor de fotografie.

Unii ar spune ca e plictisitor. Alb peste tot, acelasi alb, mereu alb, tot timpul, luni de zile (in cazurile si locatiile cu adevarat fericite). Boring, huh? Dar eu vad nuante de alb, argintiu, straveziu in iarna mea. Si le iubesc pe toate. Da, la un moment dat te dor ochii de atata alb. Asa ca ii inchizi si cand ii dechizi din nou, albul e altfel. Poate acelasi, dar parca diferit.

Asta e zapada mea de 2008!