Zi luuungă la muncă sau cel puţin aşa mi s-a părut. Nu mă gândeam însă că se va termina atât de apoteotic...
Plec victorioasă de la muncă la 7. Perfect, în sfârşit o să ajung şi eu la timp! Pe drum îmi dau seama că mi-am uitat telefonul la birou. Eh, zic, n-o fi închisă poarta tocmai acum, aşa că îi dăm bice înainte. După peregrinările obişnuite, ajung la ţintă. Stupoare! Poarta ESTE închisă iar interfonul, evident, nu merge! Aşa că după ce mă uit plină de ciudă la interfon de vreo 15 ori şi la uşă tot pe-atâtea, îmi târşâi resemnată picioarele spre staţia de tramvai.
De nervi şi oboseală, îl iau în direcţia greşită. Drept pentru care mă regăsesc îngheţând cu succes o staţie mai încolo de Hala Traian în aşteptarea lui 14. Care soseşte alene după juma' de ora! Glorios!După încă 40 min bat la propria-mi uşă şi îmi vărs năduful.
Aşadar, cum ziceam, o seară de excepţie!
Se afișează postările cu eticheta negativism. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta negativism. Afișați toate postările
joi, 3 decembrie 2009
sâmbătă, 14 martie 2009
Nihilismul
Nihilismul este definit in general ca o doctrina care tinde sa nege realitatea fiintei sau orice ordine a ei in sens teoretic sau practic. Primul teoretician al curentului a fost inefabilul Nietzsche.
Nietzsche sustinea faptul ca intreaga istorie a spiritului uman reprezinta o succesiune de forme preliminare de nihilism.
Nihilismul a devenit pe undeva cuvantul de ordine in secolul XX si nu s-a sfiit sa isi intinda tentaculele si in minunatul nostru timp. Impresia mea e ca nihilismul e cu atat mai prezent in secolul XXI ca perceptie a dizarmoniei interioare a individului sau ca intelegere gresita a libertatii.
Orice nihilist contesta ceea ce numim alteritate, cu alte cuvinte, pe celalalt, pentru ca el considera ca pe undeva, existenta celuilalt inseamna o limitare a propriei sale libertati. Nihilistii urmaresc atingerea eliberarii totale, a libertatii absolute, impotrivindu-se cu incapatanare oricarei autoritati.
Astfel, nihilismul presupune o falsa intelegere a libertatii, aceasta fiind doar o libertate formala, negativa, abstracta si nu una reala, pozitiva, concreta.
Nihilistul isi revendica autonomia, doreste sa isi faca singur legi. Si in acest caz, libertatea infinita pe care o urmareste acesta nu poate fi decat negativa. Infinitatea reprezinta nelimitare, orizont deschis, si ca atare, inconsistenta. Iar in general individul renunta la infinitatea externa pentru a ajunge la consistenta interna, margineste abstractul pentru a dobandi concretete, pentru a deschide acel drum interior al evolutiei spirituale.
In timp, persistenta in nihilism poate duce doar la distrugere, intrucat, in momentul in care nu reuseste sa atinga acea libertate absoluta care reprezinta scopul ultim al existentei sale, nihilistul se va autodistruge, ajungand la nebunie sau sinucidere.
Literatura nihilista e un cumul de metafore negative printre care nocturnul, vidul, senzatia de gol, de incompletudine a fiintei si a existentei, raceala Nimicului care e asociata cu macabrul, cu desertaciunea, pustietatea, prabusirea, abisul.
Nimicul e simbolul cheie al nihilismului, definind atat relatia pe care nihilistul o are cu lumea cat si raporturile cu sine si cu divinitatea. Acest leitmotiv se intalneste in literatura la Jean Paul, Holderlin, Lenau, Leopardi.
Astfel, in Dialogul lui Torquato Tasso cu geniul lui familiar, eroul lui Leopardi spune
René a lui Chateaubriand marturiseste
Astfel, plictiseala se construieste pe vid, se sprijina pe nimic. Nimicul nihilist este acel lucru care se strecoara insidios in constiinta in clipele de plictiseala, e acel sentiment exasperant al celui care se plictiseste, acel gol care se instaureaza in fiinta noastra atunci cand te lasi cuprins de desertaciune.
In direct raport cu Nimicul se afla simbolul umbrei, intalnit in literatura nihilista ca letmotivul nalucii, al fantomei, in continuare intretesut cu visul si cu reducerea acuitatii simturilor.
Astfel, in universul nihilist, lumea (aka ceilalti, alteritatea) este o umbra. Ea isi pierde realitatea si ca urmare, nihilistul pierde sentimentul alteritatii si se situeaza permanent pe marginea abisului, tentat inexorabil sa treaca de buza prapastiei.
Marioneta este un alt simbol central al universului nihilist. Este ceea ce defineste atitudinea nihilistului fata de sine.
In literatura franceza, in special la unii romantici, personajele se plang frecvent de nesiguranta conferita de sentimentul ca sunt papusi manuite de forte invizibile. Cu alte cuvinte, nihilistul se simte strain de aceasta lume in care se considera aruncat in mod absurd, fara voia sa si fara vreun scop. Practic exista in cazul sau o dubla instrainare: fata de fortele care l-au aruncat fara drept de apel in aceasta lume si fata de ceilalti, care ar trebui sa il ajute sa dea un sens existentei sale si un scop acestei intrari in lume.
Nietzsche sustinea faptul ca intreaga istorie a spiritului uman reprezinta o succesiune de forme preliminare de nihilism.
Nihilismul a devenit pe undeva cuvantul de ordine in secolul XX si nu s-a sfiit sa isi intinda tentaculele si in minunatul nostru timp. Impresia mea e ca nihilismul e cu atat mai prezent in secolul XXI ca perceptie a dizarmoniei interioare a individului sau ca intelegere gresita a libertatii.
Orice nihilist contesta ceea ce numim alteritate, cu alte cuvinte, pe celalalt, pentru ca el considera ca pe undeva, existenta celuilalt inseamna o limitare a propriei sale libertati. Nihilistii urmaresc atingerea eliberarii totale, a libertatii absolute, impotrivindu-se cu incapatanare oricarei autoritati.
Astfel, nihilismul presupune o falsa intelegere a libertatii, aceasta fiind doar o libertate formala, negativa, abstracta si nu una reala, pozitiva, concreta.
Nihilistul isi revendica autonomia, doreste sa isi faca singur legi. Si in acest caz, libertatea infinita pe care o urmareste acesta nu poate fi decat negativa. Infinitatea reprezinta nelimitare, orizont deschis, si ca atare, inconsistenta. Iar in general individul renunta la infinitatea externa pentru a ajunge la consistenta interna, margineste abstractul pentru a dobandi concretete, pentru a deschide acel drum interior al evolutiei spirituale.
In timp, persistenta in nihilism poate duce doar la distrugere, intrucat, in momentul in care nu reuseste sa atinga acea libertate absoluta care reprezinta scopul ultim al existentei sale, nihilistul se va autodistruge, ajungand la nebunie sau sinucidere.
Literatura nihilista e un cumul de metafore negative printre care nocturnul, vidul, senzatia de gol, de incompletudine a fiintei si a existentei, raceala Nimicului care e asociata cu macabrul, cu desertaciunea, pustietatea, prabusirea, abisul.
Nimicul e simbolul cheie al nihilismului, definind atat relatia pe care nihilistul o are cu lumea cat si raporturile cu sine si cu divinitatea. Acest leitmotiv se intalneste in literatura la Jean Paul, Holderlin, Lenau, Leopardi.
Astfel, in Dialogul lui Torquato Tasso cu geniul lui familiar, eroul lui Leopardi spune
"Mie mi se pare ca plictiseala este ceva ca aerul, care umple toate spatiile dinte lucrurile materiale si toate golurile continute in fiecare dintre ele"
René a lui Chateaubriand marturiseste
"nu-mi dadeam seama ca traiesc decat fiindca simteam un adanc plictis"
Astfel, plictiseala se construieste pe vid, se sprijina pe nimic. Nimicul nihilist este acel lucru care se strecoara insidios in constiinta in clipele de plictiseala, e acel sentiment exasperant al celui care se plictiseste, acel gol care se instaureaza in fiinta noastra atunci cand te lasi cuprins de desertaciune.
In direct raport cu Nimicul se afla simbolul umbrei, intalnit in literatura nihilista ca letmotivul nalucii, al fantomei, in continuare intretesut cu visul si cu reducerea acuitatii simturilor.
Astfel, in universul nihilist, lumea (aka ceilalti, alteritatea) este o umbra. Ea isi pierde realitatea si ca urmare, nihilistul pierde sentimentul alteritatii si se situeaza permanent pe marginea abisului, tentat inexorabil sa treaca de buza prapastiei.
Marioneta este un alt simbol central al universului nihilist. Este ceea ce defineste atitudinea nihilistului fata de sine.
In literatura franceza, in special la unii romantici, personajele se plang frecvent de nesiguranta conferita de sentimentul ca sunt papusi manuite de forte invizibile. Cu alte cuvinte, nihilistul se simte strain de aceasta lume in care se considera aruncat in mod absurd, fara voia sa si fara vreun scop. Practic exista in cazul sau o dubla instrainare: fata de fortele care l-au aruncat fara drept de apel in aceasta lume si fata de ceilalti, care ar trebui sa il ajute sa dea un sens existentei sale si un scop acestei intrari in lume.
miercuri, 17 decembrie 2008
Nu va suport
Am un coleg care din cand in cand isi pune o poza pe mess cu acest mesaj subtil. De obicei nu il inteleg dar azi cam incep sa... [Btw, poza am sutit-o de pe blogu lu unu la fel de "tzepos". Il cheama J_Leb. Sorry man, sper sa nu ma dai in judecata. Oricum nu prea pricepi tu limba asta ciudata in care scriu :))]
Don't know, it's just one of those days "when you don't wanna wake up, everything is fucked, everybody sucks" ca sa amintesc o piesa pe care o ascult cu placere cand is intr-o stare de genul asta, dar in mod clar I just wanna be left alone today.
So all you nice people out there, beware...azi sunt ariciul number 1! Acum, cine ma cunoaste cat de cat, stie ca nu prea am parte de zile de genul asta, asa ca....tomorrow is another day. Si da, azi scriu in romengleza si putin imi pasa de voi astia care ma criticati pentru asta. Nah, c-am zis-o.
So, pentru restul zilei, menajati-mi dispozitia si nu va suparati pe aricica.
Multumesc anticipat!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)