Vă spun din start că dacă ar fi să mai merg în Maroc din nou, nu aș mai alege să aterizez în Marakkech. E mult prea haotic și cam europenizat și m-a debusolat complet. Dacă vii însă în Maroc pentru prima oară însă, l-aș recomanda. Trebuie văzut măcar vreo zi-două. Mixtura asta unică de oameni, arome, sunete și clădiri trebuie neapărat gustată, indiferent de impresia care v-o va lăsa ulterior.
Aș zice că e un lucru bun că am stat într-un ryadh din orașul vechi și nu într-un hotel fancy din orașul nou, modern.
Marrakech e frumos în primul rând prin străduțele lui înguste mustind de oameni și autovehicule de tot felul, respirând arome exotice, transpirație, voie bună și câte și mai câte. Odată prins în acest furnicar imens te lași dus de val și timpul trece peste tine nesimțit, te fură, te fură grozav și nici nu știi cand trec orele și zilele și te pomenești că trebuie să te sui în avion și să o iei din loc înapoi la existența ta mai mult sau mai puțin liniștită.
Marakkech e un tăvălug care pe mine una m-a rostogolit bine de tot până m-am obișnuit cu cultura asta ciudată unde toți strigă, invită, adulmecă, îmbie, unde totul e o marfă bine pusă în valoare și intens târguită, unde trebuie efectiv să ieși din zona de confort și să îți descoperi sau inventezi valențe noi și reacții surprinzătoare.
Marakkech m-a învățat mai multe despre mine decât 2 ani de plimbări prin Italia și deși pe alocuri a fost o experiență cam necomfortabilă, ba chiar enervantă uneori, m-aș simți atât de săracă în lipsa ei!
Nu pot să povestesc Marrakech-ul, fiecare trebuie să îl trăiască prin prisma proprie și să îl filtreze prin filmul fin al propriilor gusturi și concepții despre viață. Un lucru pot spune însă: mergeți să îl vedeți, veți învăța multe despre voi și despre lume!
Essaouira a fost parcă o gură de aer proaspăt după haosul din Marakkech. E un oraș-port la Atlantic care m-a fermecat din prima clipă. Nu e vreo sofisticărie, mi s-a părut frumos și franc, și foarte relaxant.
Spiritul negustoresc caracteristic arabilor e mai puțin agresiv aici, m-am plimbat în voie prin prăvălii și buticuri fără să sară cineva la gâtul meu cu propuneri de achiziții la fiecare pas. Pentru prima oară poate de când ajunsesem în Maroc, m-am relaxat cu adevărat, lăsând deoparte agitația și tulburarea vălmășagului uman care era Marakkech.
Am mâncat înghețată și m-am bucurat de un adevărat festin cu pește și creveți proaspeți pentru care am plătit mai puțin de 10 euro.
Essaouira rămâne în sufletul meu un loc în care mi-ar plăcea să mai revin ca să îmi clătesc ochii, să îmi eliberez mintea și să îmi odihnesc trupul.
Pentru cine mă cunoaște, poate părea ciudat că am ajuns să îmi petrec ceva vreme urmărind un meci de fotbal pe plajă. Eram singura femeie care se uita la meci, dar mi s-a părut atât de relaxant și plăcut, cu atât mai mult cu cât, trecând pe acolo ceva mai târziu am văzut că întregul teren de fotbal dispăruse între timp sub apele oceanului.
Am făcut plajă îmbrăcată, cu fusta și baticul de pe cap bătute de vânt. Nu era nici un localnic la plajă, doar străini. Un nisip foarte fin și o apă frumoasă rău, dar un vânt nemilos care te cam îngheța în cazul în care te aventurai în ea înot.
Cu titlu de anecdotă, îmi amintesc de un african care se ținea după tine pe plajă, îmbiindu-te cu un platou de prăjiturele pe care le plimbase toată ziua prin soare, complet impasibil în fața refuzului, întrebându-te răbdător când vrei să se întoarcă ca să cumperi (peste două ore, mâine, peste două zile...)
În concluzie, mi-a părut puțin rău când s-a făcut ora de plecare. Nu voiam înapoi în Marakkech, găsisem în sfârșit locșorul potrivit pentru mine și nu prea voiam să îi dau drumul.
Și cu asta, povestea mea africană a ajuns la final. În curând, sper să mă pornesc prin nori spre alte meleaguri, mai europene de această dată.
S-auzim de bine!
