Till death do us apart...

Foarte romantică noţiunea asta de împreună până când moartea ne va despărţi. Dar de fapt, foarte rar întâlnită în viaţa reală.

De aceea eu una apreciez nespus când văd prin parc doi bătrânei care, după atâţia ani, încă mai merg mână în mână. E mare lucru. E mare lucru să te trezeşti lângă celălalt timp de 50 de ani şi să îl priveşti în continuare cu duioşie şi afecţiune. Să îl înţelegi şi să îl asculţi după atâta amar de vreme. Să îi legi şireturile la pantofi pentru că el sau ea nu se mai poate apleca ca să facă asta. Să îi iei un cadou cu toată inima, pentru că vrei să îi faci o bucurie. Să îl sprijini la nevoie.

E mare lucru ca după ani şi ani doi oameni care s-au iubit să nu ajungă să stea în camere separate şi fiecare să aibă propria lui viaţă, independentă de a celuilalt. E mare lucru să rămâi împreuna trecând cu brio de toate încercările vieţii. Şi să îl priveşti pe celălalt cu dragoste atunci când vine sfârşitul. E mare lucru şi e foarte rar.

Cei mai mulţi dintre noi clacăm după un număr oarecare de ani petrecuţi împreună, din diverse motive.Marile pasiuni se cern prin pânza anilor şi se dizolvă, se consumă, până când nu mai rămâne nimic. E trist când oamenii nu învaţă cu trecerea anilor să devină şi altceva decât ce au fost. De exemplu, să devină prieteni.
Ce frumos ar fi dacă am putea toţi trăi veşnic acel foc iniţial care te aruncă din iad în paradis and back again. Dar în timp iubirea trebuie să se transforme pentru a supravieţui. Să se adapteze, să ia forme noi, să se reinventeze continuu, să se redescopere, să creadă din nou în ea atunci când simte că se pierde.

La fel, iubirile care au început timid, dintr-o simplă prietenie, pot creşte în timp, se pot maturiza şi atinge o plenitudine nebănuită iniţial.

Depinde doar de noi să ne cultivăm dragostea, s-o îngrijim aşa cum ne săpăm, plivim şi udăm grădina, s-o înfrumuseţăm şi să o hrănim. Să n-o lăsăm în paragină. Şi atunci, dacă avem grijă de ea, în timp, ne va răsplăti cu cele mai frumoase flori şi cu cele mai bune roade. Poate nu va fi aşa cum ne-am dorit, poate va fi chiar mai mult decât ne-am putut imagina.

Brothers and sisters

I am an only child, so I never experienced the thrills of what having a brother/sister is all about.

The other day I was watching an episode from the House MD series. It was about a sick 4-year old who nobody could actually diagnose. In the end, in turned out his older brother ( 9 or something) had fed him extra vitamins to "make him stronger". So he had made his brother sick out of pure brotherly love, because he simply wanted to help him grow up faster. Now, from what I hear, this is a pretty unusual behavior as brothers do tend to bicker about all kinds of things all the time, and older brothers/sisters generally bully younger ones.

This episode reminded me how badly I wanted to have a bro/sis to share dreams with, exchange opinions, fight, hate, love, turn into an accomplice.

This is a side to life we, single children, never will experience, and maybe that will lead us to birth more than one baby, so we can enjoy at least through our children's eyes the joys of sibling relationships.

Now, all my life I wanted to have somebody to tell my little secrets as a child, to share with my childish treasures, chase around my grandmother's garden and the open fields. I wanted a sister so that I can pull her pigtails in jest while playing, defend when boys make fun of her, blame for something I did, run to when I feel sad and lonely, or a brother I can go for advice on guys, how to ride a bicycle, who can teach me to swim, side with me in front of others, beat the crap out of guys nagging me....

I know what you're gonna say...I never have to share stuff with anybody but myself and that's not so bad. Believe me, it's not as great as it sounds. I would have shared my piece of birthday cake anytime with my sister/brother if I had one, I would have covered up for her/him when she/he skipped school to get a date, held her when the SOB dumped her/bitch dumped him.

But then again, who knows how I would have really acted if I did have a brother/sister. I will never know, but here's a piece of advice from me to you people: treasure your siblings, no matter how good or bad they are, they are the only ones you've got!