Dacă anul trecut am ratat evenimentul-pe care dealtfel obişnuiam să îl vizionez cu religiozitate-anul ăsta m-am "răzbunat" cu vârf şi îndesat, în sensul că am fost în păr în ambele zile, atât la trupele care îmi plăceau cât şi la cele pe care le agream mai puţin.
O decizie înţeleaptă dealtfel, pentru că astfel am avut ocazia să văd una dintre cele mai bune trupe din tot festul din acest an - Opeth.
Prima zi de festival m-a pus faţă în faţă cu una dintre trupele mele de gothic favorite, Tristania.
Dezamăgire: trupa sună destul de prost live (cel puţin din punctul meu de vedere nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor), cu atât mai mult cu cât au venit fara 2 dintre membri. Noua vocalistă îşi face treaba onorabil, nimic de zis, dar deja e altă Tristania decât cea pe care o ştiam. O mică observaţie în favoarea lor ar fi că au cântat pe lumină, în contrast total cu stilul lor muzical.
My Dying Bride, a doua oara la Sibiu, au avut aceeaşi prestaţie impecabilă ca şi ultima oară. Cert e că pe oamenii ăştia ori îi iubeşti ori îi urăşti pentru că stilul lor e destul de intimist şi nu e gustat de toată lumea. Acelaşi Aaron histrionic şi aceeaşi atmosferă melancolică. Specifice My Dying Bride. A fost prima trupa de gen pe care am ascultat-o şi deşi acum au devenit un pic prea pesimişti pentru mine, au un loc aparte în inima mea. Good job guys and keep it up!
Opeth m-a surprins în mod plăcut pentru că m-au ţinut cu sufletul la gură nefiind totuşi pe lista mea de favorites. Un sound puternic şi piese pe măsură, atmosfera incendiară, comunicare bună cu publicul şi per total un show magnific. Băieţii şi-au câştigat un nou fan în mine cu această ocazie (chit că unul mai mic, aşa).
În ziua a doua aş fi plecat pentru că, în afară de Nighwish, nu ma dadeam în vânt dupa trupele cântăreţe, Subscribe şi Pain. Totuşi am mai zăbovit prin Sibiu şi cum tot îmi luasem abonament pe ambele zile, m-am prezentat în Piaţa Mare pe la finalul playlistului servit de ungurii de la Subscribe. Băieţi fâşneţi, se vedea că le place pe scenă şi că le place să cânte chit că în afară de energia lor debordanta nu prea m-a atins nicio piesa pe la vreo coardă, oricare ar fi aia.
Pain au cântat binişor, şi am ajuns să pot spune, în ciuda incompatibilității mele cu genul, că au fost cea mai bună trupa din a doua zi de festival. Asta şi pentru că la Nightwish am plecat pe la jumătatea prestaţiei să îmi torn pe gâtlej nişte calmante (aka bere) ca să îmi mai treacă oripilarea.
Momentul culminant (pentru mulţi) al festivalului: Nighwish în noua formulă. Am savurat pasajele în care cânta Marco şi am fost tentată să îmi pun mâinile la urechi pe cele ale noii soliste. Nu am nimic cu Annette, fata are ceva voce, dar nu pentru metal şi nu pentru Nighwish. În plus, prezenţă scenică zero. M-am retras cătrănită dupa vreo 5-6 piese, dintre care una noua si câteva vechi pe care nu le-am recunoscut în noua interpretare, am bagat o bere şi mi-am luat tălpăşiţa.
Probabil că fac parte din vechea garda, pentru care episodul Nightwish s-a încheiat cu plecarea Tarjei. Nu e nicio tragedie, au rămas încă destui cărora le place şi noua Nighwish. Mie nu. Peace!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu