Ca şi cu alte ocazii, m-am urcat obosită în taxi, dorindu-mi să ajung cât mai repede acasă. Ca niciodată însă oboseala mi-a dispărut ca prin minune când mi-am pironit privirile pe spectacolul lumii de dincolo de fereastră.
Bucureştiul are farmecul lui aparte pe care îl redescoperi în cele mai nebănuite momente. Clădirile lui vechi, năpădite de iederă, luminile colorate care străpung umbrele serii ca niste minarete fantastice, oameni, câini, pisici, vagabonzi, un bric-a-brac uneori de-a dreptul fascinant.
M-am cuibărit mai bine între pernele de pe locurile din spate şi m-am lăsat în voia Bucureştiului. L-am lăsat să mă convingă că poate fi cu totul altfel decât îl ştiam. Si perindându-se în umbra geamului meu, imaginile amestecate s-au succedat într-un ritm ameţitor. Umbre verzi, albe, roşii, galbene au lunecat în urma matahalei galbene care mă purta deja pe jumătate spre imperiul zeului cu pleoape de catifea. Şi aşa, cu mintea liberă de orice alt gând, l-am simţit al meu. Oraşul în care trăiesc.
Good night, Bucharest, whoever you are!
2 comentarii:
Hihi, the lyric in you is back. :)
Thanks, C!
Trimiteți un comentariu