Vorbeam deunăzi cu o amică despre viaţa pe care o ducem şi despre cercul vicios în care suntem prinşi cu toţii.
Întrebările sunt clasice: cum să te rupi de stilul de viaţă pe care ţi-l impune munca pe plantaţia corporatistă?
Să vedem.
1.Îţi dai demisia, devii freelancer, îţi faci o afacere şi devii propriul tău stăpân.
OK, şi totuşi asta presupune economii suficiente care să îţi permită să trăieşti până începe să îţi meargă afacerea. În plus, până se pune treaba pe roate, în mod clar vei munci cel puţin dublu decât o făceai la patron, pentru că, evident, nu ai succes peste noapte, totul se obţine prin muncă. Şi muncă multă. Şi la fel de multe şanse de reuşită cât de eşec.
Apoi, ca freelancer, poţi foarte bine să câştigi destul cât să îţi permiţi o săptămână în Elveţia and more şi luna viitoare să reuşeşti cu greu să îţi câştigi pâinea zilnică. Asta e, riscurile meseriei!
Să nu mai vorbim de concediu, right? Ca freelancer, o zi de concediu înseamnă în acelaşi timp o zi în care nu munceşti. Şi în acest caz, nu ţi-l plăteşte nimeni. Clar, nu munceşti, nu mănânci.
2. Îţi dai demisia, îţi iei prietenii, puneţi toate economiile laolalta şi începi să te plimbi prin lume, muncind azi aici, mâine dincolo, senin, liber şi fără griji. Ok. Şi până când? Cât te poate ţine asta? Sună bine, nimic de zis. Dar cât de fezabil e pe termen lung?
3. Ramâi pe plantaţie, strângi din dinţi ca tot restul negrişorilor şi devii uichendist. Adica trăieşti în weekend (aka uichend), ca doar atunci mai ai timp şi pentru tine. Şi eventual zici merci că nu eşti integralist (adica nu munceşti şi în weekenduri).
Mda, cam nasoală ultima perspectivă, cred că încep să mă gandesc puţin la a doua :))
10 comentarii:
nah. munca e munca. daca nu esti mostenitor de milionari n-ai ce face, tre sa muncesti.
Ăsta e rezumatul discuţiei noastre de la telefon? :)
Tristă perspectivă... mai puţin a doua, dar asta mi se pare şi cel mai puţin fezabilă.
Esti curajoasa. :)
@Oana: Da, corect. Totusi, uneori parca ai impresia ca numai asta faci. Si atunci parca ar trebui sa schimbi ceva.
@Ella: Ceva de genu'. Eh, sa nu fim pesimisti, exista intotdeauan o solutie.
@Catalin: Not yet.
eu sunt semi-weekendista.. adica lucrez o sambata ta si una nu, cu liber aferent in saptamana. dar ma mir si eu in fiecare zi cum de mai rezist de 1 an si 2 luni in call center si mai iau si bonusuri si ore suplimentare :D
O cale mai usoara pentru 1. e sa devii om de baza in plantatia unde lucrezi, apoi sa propui o colaborare cu "fostii" angajatori. Evident e indicata si o varianta de rezerva, in caz ca nu iti iese cum trebuie.
Apoi munca la greu, dar merita :). Dupa o vreme stresul devine comparabil cu cel de pe fosta plantatie. Dar daca ai chef de o Elvetie, devii "indisponibila" o saptamana si nu dai socoteala nimanui. Fireste, trebuie sa alese bine momentele, etc etc.
@drJohn: Da, e o solutie, merita testata.
Oricum ar fi, stresul ramane, asta e clar :)
Raspunsurile vin singure, dupa ce ai primul copil.
Munca din greu ca freelancer te poate aduce la stadiul in care afacera creste incat sa ai nevoie de angajati. Cunosc un caz concret.
Cred ca e vorba de ambitie si de gandire pozitiva. Se poate!
Fain blogu!
@virtualkid: Da, cred ca asa e, atunci e deja altceva...
@Constantin: Multumesc.
Da, asa e, cu sarguinta, se poate obtine ce doresti. Important e sa iti si doresti destul :)
Trimiteți un comentariu