High expectations imply utter happiness and bitter disappointment. May we all have both in our lives!

luni, 11 iunie 2012

Maroc, Africa (1)

M-am hotărât să merg în vacanță în Maroc dintr-odată. Nu am plănuit asta, așa cum fac de obicei, cu juma de an înainte și ca niciodată, m-am lăsat pe mâna altora când a venit vorba de organizare.

Recunosc că pe undeva am avut oarecare strângeri de inima pentru că mă obișnuisem să planific eu tot cu mânuțele astea două. Pe de altă parte, a fost interesant să scap de orice fel de planificare.

Am citit tot felul de review-uri si m-am înarmat cu o recuzită pe măsură, aka țoale cât mai lungi, largi și acoperitoare pe care le-am folosit din belșug (vorba vine, pentru că am avut doar bagaj de mână fro 8 zile cât a durat toată chestia!) la destinație.
Buun!

Și iacată, vine și ziua de 22 mai și pornesc în MAREA AVENTURĂ. Ne întâlnim cu grupul la aeroport și după o vreme încep să am palpitații că nu mai apărea Radu care trebuia să ne dea biletele (alea multeeee, că era cu escala in Italia si la dus și la întors).

În fine, ne suim toți în avion, încerc să dorm oareșicât da nu-mi iese de nicio culoare, așa că mă bag la o discuție. Tre să menționez că de data asta n-am prestat nicio carte la bord (iarași bagaju de mână, bată-l vina!) dar nu m-am putut abține și am târguit o Dilema Veche din aeroport pe care am lăsat-o însă singurică și nemângâiată în camera de hotel din Marakkech la plecare (alături de cca 2 perechi de șalvari că nu mai încăpeau în rucsac de minunatu covor zburător de mi l-am cumpărat-zic circa că nu mai rețin exact ce am mai abandonat pe acolo).

La un moment dat se aude vocea pilotului care ne anunta (dragut din partea lui!) că pe pista de aterizare e nush ce accident si că vom fi redirectionati spre Forli (asa pt negeografici, treaba asta, Forli, e langa Bologna, cam vreo niste 300 km mai incolo de Pisa, unde trebuia sa aterizam noi cu Wizzu sufletului, roade-i-ar toate molimele Africii si Asiei!).

Zic OPA, până aici ne-a fost! La momentu respectiv nu stiam cat de departe e Forli ăsta, dar cand ne-am vazut acolo în câmp station (numa noi, am fost singurul avion redirectionat acolo, hmmm...oare de ce?), totul a devenit clar. La revedere, tabara draga...ăăăăMaroc&shit.

Nu mai insist cu episodul de după, cert e că în noaptea aia ne-am cazat pe banii noștri (evident, cum altfel?) în Pisa și a doua zi am facut 4 ore cu trenu pân la Roma unde am luat avion la Casablanca. Ei, toata trebșoara asta mi-a scos din banii de buzunar pt vacanță 300 euroi (bilet nou până la Casablanca plus tren). Long story short, după o oră de stat în Roma (record personal, am reușit să văd ceva în juma de oră pe acolo, Termele lui Dioclețian) și încă 3 la aeroport și in jur de 2 pe avion, am ajuns pe la 10 seara cred în Casablanca. De acolo ne-a preluat Abdoul, ghidul nostru din Maroc (recunosc că vreo 5 zile din 8 am crezut că îl cheamă Ahmed) și ne-a dus (gratis, din fericire!) la Marakkech. Concluzia zilei: eram muci toți de oboseală DAR ne-am dus să vedem care e treaba pe acolo.

Prima impresie: după primele 10 minute petrecute acolo, voiam să mă sui înapoi în orice o fi și să mă duc acasă! În fața ochilor mei obosiți se întindea o mare de oameni, mașini, biciclete, motorete, scutere, trăsuri și Dumnezeu știe ce mai aveau ăia pe acolo, toate mișcându-se nebunește, amestecându-se într-un torent de strigăte, vorbe, gaze de eșapament, lumini tremurânde sau statice, un fel de mare bâzâit uman copleșit de căldură în care m-am simțit din prima prinsă ca într-o menghină. În primele clipe am avut un început de claustrofobie cred, parcă o gheară imensă mă strângea de gât, era ca și cum mă aflam sub apă și nu reușeam să ies la suprafață, la aer.
Sunt convinsă că era și din cauza oboselii, dar impactul cultural a fost de-a dreptul violent pentru mine și mi-a luat zile bune să mă adaptez.

Cea mai frumoasă parte a aventurii în Maroc a fost excursia în deșert: traversat Munții Atlas, dormit acolo, la un hotel, o noapte, apoi mers cu cămila (dromader de fapt, cred că cu cămila cu două cocoașe ar fi fost mai ok, așa am călătorit cam hardcore) cam o oră și un pic și campat la bivuac printre dunele roșiatice, stat până târziu la bătut tobe și cântat din gură cu berberii (schimb de experiență ca să zic așa, ei ne cântau de-ale lor noi de-ale noastre-cum noi eram cam varză la versuri, le-am făcut un potpuriu nemuritor de câte o strofă din tot ce știam puse cap la cap să nu se prindă ca de fapt nu știam nici un cântec cap-coadă).

Prin Atlas am văzut niște canioane impresionante, printre care Gorges du Dades, undeva pe la 2200 m, dacă nu mă înșel. La un moment dat, ghidul a deschis ușa trocariciului cu care eram (un fel de maxi-taxi de ăsta de-al nostru) și cum stăteam fix în ușă, să vezi ce plete în vânt și șuierat pe la urechi și văzut buza prăpastiei la juma de metru de mine de mi se suise adrenalina în gât. Iaca o poză ca exemplificațiune:

Ei și acu, cum mă cam doare gura de scris, ca să zic așa, mă opresc aici. Continui mâine cu deșertul, cămilele, Marakkech și Essaouira și ce mi-oi mai aduce aminte. See you later, walligators!

4 comentarii:

Ella spunea...

:)Aşteptăm, aşteptăm.

Ella spunea...

Nu mai fugi după soare?

Cati spunea...

L-am găsit :)

Stefania spunea...

so coooool!! Maroc, arabi, camile... :) ma bucur ca pana la urma s-a rezolvat cu avioanele :) eu tanjesc de mult dupa o experienta de genul asta - out of proportions... adevarul e ca nici nu prea am curaj sa ma aventurez 2-3 zile cu maxim 200 de euro buget...