Curaj şi pasiune

Am vazut ieri un film artistic despre viaţa lui Graham Bell, inventatorul telefonului. Ţin minte că de mică citeam şi răsciteam o carte despre marile invenţii şi oamenii din spatele lor.

Acum că suntem înconjuraţi şi chiar copleşiţi de tehnologie, a fi inventator nu mai are poate savoarea iniţială a secolelor trecute, dar eu consider în continuare că a-ţi dedica viaţa unui ţel de acest fel rămâne o marcă a unei existenţe ALTFEL.

Bell a început ca profesor pentru surzi, susţinând cu ardoare că dincolo de vorbitul prin semne, aceştia pot şi au dreptul să articuleze cuvinte şi să se exprime asemenea celorlalţi. A muncit neobosit alături de elevii lui, iar cu una dintre cele mai strălucite eleve ale sale s-a şi căsătorit.

Mă întreb însă, chiar dacă vremea a trecut, oare bucuria şi emoţia lui Bell atunci când şi-a dat seama că vorbele lui au trecut pe sârmă până în camera alăturată, unde asistentul lui aştepta cu sufletul la gură, nu se regăsesc azi în munca oricărui pasionat de ştiinţă?

Deşi avem vederi mai largi, sunt încă tabuuri care trebuie înlăturate, iar era cuceritorilor este încă aici. Curiozitatea umană, curajul şi pasiunea au fost întotdeauna un motor pentru progres şi deşi există controverse în ziua de azi privind experimente extreme ale ştiinţei, care împing cunoaşterea umană dincolo de anumite limite, precum clonarea, unde am fi acum fără Graham Bell, Traian Vuia, Edison, Benjamin Franklin şi alţii ca ei?

We need our visionaries more than ever, but maybe the question now, as it was then, is to be able to tell courage from infatuation and stupidity and passion from obstinacy and indoctrination. Or has it become too hard to do that?