Învingătorul nesociabil

Alături de felide, m-a fascinat întotdeauna acest animal şiret şi extrem de discret. Deşi a dat naştere la un adevărat mit legat de viclenia ei, vulpea rămâne un animal destul de timid în relaţia ei cu omul.

Vânată fără milă întrucât a fost şi este încă considerată de mulţi un animal dăunător, hăituită timp de secole de gonaci pentru pura plăcere a vânătorilor şi un trofeu râvnit de mulţi, micuţa roşcată a reuşit o performanţă pe care puţine alte specii au reuşit-o - să ne facă în ciudă, supravieţuind urii noastre furibunde şi, mai mult, să prolifereze:

Dar vulpea a invins, si nu numai atat, a devenit cel mai de succes carnivor din prezent. In ciuda atator masuri de distrugere, efectivul exemplarelor de vulpe din intreaga lume a crescut! La ora actuala vulpea este de fapt cea mai numeroasa specie de carnivore din lume, specialistii fiind de parere ca acest mic mamifer cu blana de foc va fi carnivorul viitorului, la propriu…Pentru ca tot mai multi zoologi se indoiesc de sansele ca ai nostri copii sa mai gaseasca lei, lupi, tigri, ursi, leoparzi si alte animale mari in salbaticie. Datorita vanatorii si distrugerii habitatului, pradatorul de top al unei lumi postapocaliptice se pare ca va fi omniprezenta vulpe.

Poate lucrul care mă fascinează cel mai mult la acest animal este independenţa lui şi modul în care îşi sfidează permanent soarta potrivnică.

Şi poate şi faptul că este atât de rezervată şi ţine atât de mult la spaţiul ei personal. Vulpea este un animal sălbatic prin excelenţă, iar ideea domesticirii ei rămâne doar un mit. Am văzut mai demult un film, parte documentar, parte fabulă, care ilustrează tocmai această idee: vulpea este un animal născut liber, pentru care orice limitare şi impunere este de neconceput; intromisiunea omului în viaţa ei, atunci când -extrem de rar, e drept-este acceptată, ar trebui privită ca un fapt extraordinar şi apreciată ca atare, întrucât în mod clar firea vulpii nu permite prea multe intimităţi de acest gen.

Mie una vulpea mi se pare un animal solitar, nu foarte sociabil, timid şi temător, dar extrem de descurcăreţ, poate puţin profitor, care reuşeşte întotdeauna să iasă învingător în orice situaţie.

În plus, ciudăţeniile vulpii mă duc cu gândul la acea idee conform căreia, dacă iubeşti cu adevărat ceva, trebuie să îl iei ca atare, să îl accepţi fără a încerca să schimbi felul lui de a fi, pentru că în final, atunci când schimbarea va fi completă, vei fi pierdut tocmai acea particularitate care îţi era dragă.

O creatură care se simte bine în lumea ei, dar care, atunci când e pusă în situaţii-limită şi e scoasă din aria ei de confort, te surprinde cu reacţii şi metode unice de supravieţuire. În ultimă instanţă, pentru mine simbolizează pe undeva dragostea de libertate, pentru că lipsa ei este poate chinul suprem pentru acest animal micuţ şi rezervat.

Ca şi vulpea, nu toţi reuşim să ieşim cu succes de fiecare dată din lumea noastră şi preferăm colţul nostru călduţ necunoscutului. Şi în acelaşi timp, atunci când ne părăsim colţul, suntem gata să dăm ce avem mai bun pentru a face o figură frumoasă.

Dar, spre deosebire de ea, ca oameni, suntem forţaţi de împrejurări să ieşim din ce în ce mai des din colţul nostru şi să evoluăm social. Lucky foxes, I say!