Pe la 5-6 ani, parca, am făcut vioară. La vremea respectivă ajunsesem să urăsc instrumentul, pentru că, deh, copil fiind, îmi doream să merg să ma joc afară decât să stau să repet.
După ce am intrat în clasa I, am pus vioara în cutie şi am aruncat cheia. Şi cutia a rămas închisă până acum.
Dar dragostea mea pentru glasul cristalin al viorii a rămas. Mi se pare că exprimă cel mai bine trăirile umane dintre toate instrumentele unei orchestre. Te transfigurează şi te poartă acolo unde eşti numai tu şi ea. Plănge, râde, se bucură, e tristă, melancolică, euforică, furioasă, dezamagită, leneşă, vioaie, e lină şi curgătoare, rapidă şi zgomotoasă, aşa cum eşti şi tu.
Cunosc oameni care consideră vioara tristă şi melancolică. Dar mie mi se pare că e atât de versatilă încât te poate face să râzi şi să plângi în acelaşi timp. Are tonalităţi atât de complexe încât ar fi o greşeală să îi pui eticheta de instrument trist sau melancolic.
Vioara e o explozie de sunete şi sentimente, un izvor nesecat de tonalităţi şi un festin pentru ureche atunci când e manevrată de nişte mâini talentate.
Cred că fiecare vioară are muzica ei unică, ţinută prizonieră înăuntru, şi aşteaptă acea mână care o va elibera.
După ce am intrat în clasa I, am pus vioara în cutie şi am aruncat cheia. Şi cutia a rămas închisă până acum.
Dar dragostea mea pentru glasul cristalin al viorii a rămas. Mi se pare că exprimă cel mai bine trăirile umane dintre toate instrumentele unei orchestre. Te transfigurează şi te poartă acolo unde eşti numai tu şi ea. Plănge, râde, se bucură, e tristă, melancolică, euforică, furioasă, dezamagită, leneşă, vioaie, e lină şi curgătoare, rapidă şi zgomotoasă, aşa cum eşti şi tu.
Cunosc oameni care consideră vioara tristă şi melancolică. Dar mie mi se pare că e atât de versatilă încât te poate face să râzi şi să plângi în acelaşi timp. Are tonalităţi atât de complexe încât ar fi o greşeală să îi pui eticheta de instrument trist sau melancolic.
Vioara e o explozie de sunete şi sentimente, un izvor nesecat de tonalităţi şi un festin pentru ureche atunci când e manevrată de nişte mâini talentate.
Cred că fiecare vioară are muzica ei unică, ţinută prizonieră înăuntru, şi aşteaptă acea mână care o va elibera.
[sursa imagine]Violonistul şi vioara lui sunt o singură entitate, pentru că ajung să se cunoască şi să se înţeleagă, formând simbioza perfectă pentru a încânta urechile universului. Vioara este parcă o prelungire a artistului, face parte din el, din muzica lui interioară, sau, poate, asta e doar o impresie, şi omul este o prelungire a viorii, un catalizator sau un declansator, cine ştie?
3 comentarii:
Daca te-ar fi cunoscut Stradivarius, vindea mai mult. Categoric!
PS. Alt geniu si asta! ;)
II fac marketing bun?
He is! Cred ca e una dintre meseriile care chiar se face de placere, cu dragoste. Sunt convinsa ca in fiecare instrument a pus o bucatica din sufletul lui...
Da, dragostea si muzica fac un cocktail.. scandalos de apetisant.. Doar pentru unii. Dar cind toti consuma (linii de) cod, nu e normal sa te intrebi.. : "Da' solistul unde a fugit?"
PS. Tonalitatea face muzica. Portativul o dovedeste.
Trimiteți un comentariu