Mă gândesc uneori cum o fi să urmăreşti un vis toată viaţa, să ai un ţel bine definit după care să alergi cu ardoare până la sfârşit, fără să îţi pese de orice altceva.
Să fii total desprins de realitate, să nu trăieşti decât în visul tău, urmarind acea umbră permanentă care te trage înainte, să fii, de exemplu, obsedat de a atinge o tonalitate perfectă, de a scrie un roman unic, de a găsi particula primordiala, de a crea instrumentul desăvârşit, etc.
Probabil că în orice pasiune de asta există un grad mai mic sau mai mare de nebunie. Şi mă întreb, transformând intr-o interogatie o replică de-a Winonei Ryder din Girl Interrupted,"[...]And maybe the whole world is stupid, and ignorant. But I'd rather be in it. I'd rather be fucking in it, than down here with you." dacă mi-aş dori să fiu consumată de o pasiune similară all my life sau dacă vreau doar să fiu normală şi average.
În mod cert atunci când urmăreşti un ţel măreţ, pierzi multe pe drum, care poate te-ar face mai fericit overall decât absolutul şi perfecţiunea spre care te împinge acel sâmbure de nebunie al oricărei pasiuni adevărate.
8 comentarii:
Definitely NOT average!!!
Hehe, that is a pursuit, we all wish to be unique and special and in our way we are.
Still, so few of us manage to get that little sparkle of insanity which makes us extra-ordinary :)
Io ziceam aici de dedicarea totala unui vis care de fapt iti fura oarecum existenta, pentru ca tinzand spre absolutul ala, nu te bucuri de viata asa cum e ea, cu chestii simple si average uneori.
Oare daca am fi fericiti tot timpul cum am deveni? Mai superficiali? Mai plictisiti? Noroc ca fericirea tine putin, ca altfel ar exista prea, multi "superficialisti sincer". Viata e o loterie. Fii sincera cu tine, carpe diem si joaca lozul. The dream will follow you. E un risc, dar incercarea te face mai increzator. Si mai optimist.
PS. Cheers! ;)
PArca totusi e mai bine sa urmaresti un vis, decat sa traiesti o viata banala.
@horace: M-a pus un pic pe ganduri personajul dirijorului din Le Concert, un om care viseaza sa isi conduca orchesta spre armonia suprema pe acordurile concertului pentru vioara si orchestra a lui Ceaikovsky. Faza e ca, desi un vizionar, se pare ca in afara muzicii nu prea isi gaseste locul in lumea asta si-i innebuneste oarecum pe toti cu visul lui pierdut.
Desi un geniu, mi s-a parut ca isi cam iroseste viata si se nefericeste singur jucand o singura carte.
De aici am pornit :)
@Catalin: Da, poate, dar nah, banal pentru mine poate fi extraordinar pentru tine si viceversa. As usual, totul e relativ cand te apuci sa filozofezi...
Fiecare cu visele lui. Si la fel cu visurile. Poti sa incerci, sa mizezi totul pe o singura carte. Bineinteles, mai sint si momente de cumpana cind simti ca ar tb sa renunti. Chestia e ca daca se inmultesc subit, ceva nu e in regula.
Trebuie sa iubesti ca sa iasa ceva bun, altfel te pacalesti. Nah, ca iar ma apuc de relativism..
PS. Vezi si Coco Chanel (the movie, 2008), cea care a inventat "le deux-piece".
Pai nu vorbeam de mine, de tine sau de cineva vs altcineva. Afirmatia era raportata la sistemul de valori/idealuri ale unei persoane oarecare, fara sa i le contest.
Trimiteți un comentariu