Zi luuungă la muncă sau cel puţin aşa mi s-a părut. Nu mă gândeam însă că se va termina atât de apoteotic...
Plec victorioasă de la muncă la 7. Perfect, în sfârşit o să ajung şi eu la timp! Pe drum îmi dau seama că mi-am uitat telefonul la birou. Eh, zic, n-o fi închisă poarta tocmai acum, aşa că îi dăm bice înainte. După peregrinările obişnuite, ajung la ţintă. Stupoare! Poarta ESTE închisă iar interfonul, evident, nu merge! Aşa că după ce mă uit plină de ciudă la interfon de vreo 15 ori şi la uşă tot pe-atâtea, îmi târşâi resemnată picioarele spre staţia de tramvai.
De nervi şi oboseală, îl iau în direcţia greşită. Drept pentru care mă regăsesc îngheţând cu succes o staţie mai încolo de Hala Traian în aşteptarea lui 14. Care soseşte alene după juma' de ora! Glorios!După încă 40 min bat la propria-mi uşă şi îmi vărs năduful.
Aşadar, cum ziceam, o seară de excepţie!
5 comentarii:
:| This sucks.
Si eu m-am enervat intr-o seara cand am luat 14-le, apoi l-am schimbat cu 36 si m-am trezit ca si-a schimbat traseul. Am ajuns cu o ora mai tarziu acasa si am mai dat si bani pe taxi.
"Popa Nan i-o strada-nspre Hala Traian/ De la Foisor pana-n Piata Vitan.." :) Bate, ca ti se va deschide..
@Catalin: Mda, cert e ca putea evita toate chestiile astea daca nu-mi uitam telefonul, dar nah, unde nu-i cap, vai de picioare...
@horace: Neah, nu merge, poarta este catre o curte interioara unde nu te aude nimeni :(
Le zice frumos Pasarea Colibri. Ce vremuri domle, ce vremuri...
Da, trebuia sa-mi dau seama ca locuiesti intr-un loc mistic.. :D
@Horace: Got me!
Trimiteți un comentariu