Aşadar, după multe încercări nereuşite, I finally did it! Sunt racită. Dar deşi în alte condiţii aş fi super miserable, atât e de frumos afară că îmi trec toate, cel puţin la nivel mental...
E o zi să îţi meargă la inima, nu alta!
Îmi vine să mă tolănesc undeva pe iarbă la soare ca un căţel şi să stau acolo toată ziua...
Între timp totuşi trebuie să butonez pe aici, întrucât sunt la muncă.
Dar cine ştie, mai incolo, doar Cişmigiul e la doi paşi şi până deseara mai e.
Sunchaser is happy, trying to soak up the sun :)
marți, 30 martie 2010
sâmbătă, 27 martie 2010
vineri, 26 martie 2010
Creeping sadness
I wonder where do all the tears in the world go? Is there somewhere a secret sea or ocean gathering all the sadness in the world? If that exists, I hope I never get to see it.
Sadness is like a wicked, treacherous fog, creeping within us and engulfing all smile, laughter, good thoughts, hope, and happiness.I sometimes think sadness shrinks us, makes us punier, feebler, emptier.
How do you escape it once you got trapped in its insidious embrace? How do you get hold of it to rip it off your breast and throw it at the end of the world, where it can die away? How do you get rid of it?
Sadness is like a wicked, treacherous fog, creeping within us and engulfing all smile, laughter, good thoughts, hope, and happiness.I sometimes think sadness shrinks us, makes us punier, feebler, emptier.
How do you escape it once you got trapped in its insidious embrace? How do you get hold of it to rip it off your breast and throw it at the end of the world, where it can die away? How do you get rid of it?
Din ce în ce mai bine
În ultima vreme am auzit numai veşti bune despre capitala noastră.
De ultimă oră, cică, don premar vrea să golească străzile Bucureştiului de maidanezi şi să îi ducă într-un adăpost. Mai multe detalii aici, dacă e cineva curios.
De ultimă oră, cică, don premar vrea să golească străzile Bucureştiului de maidanezi şi să îi ducă într-un adăpost. Mai multe detalii aici, dacă e cineva curios.
I love Bucharest
Umblând aiurea pe net, am dat peste iniţiativa asta, I love Bucharest. În sfârşit, se întâmplă şi la noi, şi nu sunt puţine lucrurile care ni se pregătesc.
Asta mi-a adus aminte de cât de colorate şi trendy sunt staţiile de metrou din Bruxelles. Fiecare e unică. Se pare că începem şi noi să ne îndreptăm în aceeaşi direcţie.
Unde mai pui că mai există şi iniţiativa Cu bicicleta la metrou! Începem să respirăm!
Cu toate pânzele înainte şi la cât mai multe idei!
Asta mi-a adus aminte de cât de colorate şi trendy sunt staţiile de metrou din Bruxelles. Fiecare e unică. Se pare că începem şi noi să ne îndreptăm în aceeaşi direcţie.
Unde mai pui că mai există şi iniţiativa Cu bicicleta la metrou! Începem să respirăm!
Cu toate pânzele înainte şi la cât mai multe idei!
joi, 25 martie 2010
În ţara minunilor
Wonderland. Sau o fi Wanderland? Pentru că oricum o iei, mie mi se par ambele la fel de potrivite.
Alice în Ţara Minunilor e una dintre cele mai frumoase poveşti pe care le ştiu. Şi prima oară când m-am întâlnit cu ea a fost pe auzite, nu pe citite. E una dintre poveştile de pe vechile discuri Electrecord, cu Silvia Chicoş parcă în rolul lui Alice. Acum o am în format digital şi atunci când mi-e greu, o ascult.
E tare bine când aluneci în jos prin vizuina iepurelui cu ochi roşii şi mănuşi din piele de căprioară şi ţi se întâmplă o grămadă de lucruri nemaiauzite. Pentru că acolo, în vizuină, eşti copil şi nimic rău şi urât nu te poate atinge. Acolo îţi regăseşti parcă curajul să iţeşti în cele din urmă nasul din bârlog şi să o scoţi la capăt, orice ar fi.
Ce mi-a adus aminte de Ţara Minunilor? Am văzut în seara asta varianta lui Tim Burton transpusă pe marele ecran şi am redevenit copil. M-am uitat din nou cu gura căscată la fantastica pisică albastră şi la pălărierul nebun. Numai că de data asta, aveam nişte ochelari ciudaţi cocoţaţi pe nas. Şi de data asta am fost în poveste. Dada vă spun, am fost acolo!
Povestea asta nouă e diferită, dar vă spun, te fură la fel de mult ca originalul. E electrizant să te plimbi prin poveste. Mai vreau, mai vreau, mai vreau!
Dar până atunci, Lewis Carroll, mulţumesc pentru cea mai minunată poveste pe care am citit-o, ascultat-o şi văzut-o!
Alice în Ţara Minunilor e una dintre cele mai frumoase poveşti pe care le ştiu. Şi prima oară când m-am întâlnit cu ea a fost pe auzite, nu pe citite. E una dintre poveştile de pe vechile discuri Electrecord, cu Silvia Chicoş parcă în rolul lui Alice. Acum o am în format digital şi atunci când mi-e greu, o ascult.
E tare bine când aluneci în jos prin vizuina iepurelui cu ochi roşii şi mănuşi din piele de căprioară şi ţi se întâmplă o grămadă de lucruri nemaiauzite. Pentru că acolo, în vizuină, eşti copil şi nimic rău şi urât nu te poate atinge. Acolo îţi regăseşti parcă curajul să iţeşti în cele din urmă nasul din bârlog şi să o scoţi la capăt, orice ar fi.
Ce mi-a adus aminte de Ţara Minunilor? Am văzut în seara asta varianta lui Tim Burton transpusă pe marele ecran şi am redevenit copil. M-am uitat din nou cu gura căscată la fantastica pisică albastră şi la pălărierul nebun. Numai că de data asta, aveam nişte ochelari ciudaţi cocoţaţi pe nas. Şi de data asta am fost în poveste. Dada vă spun, am fost acolo!
Povestea asta nouă e diferită, dar vă spun, te fură la fel de mult ca originalul. E electrizant să te plimbi prin poveste. Mai vreau, mai vreau, mai vreau!
Dar până atunci, Lewis Carroll, mulţumesc pentru cea mai minunată poveste pe care am citit-o, ascultat-o şi văzut-o!
A (te) povesti, povestire
Îmi plac tare mult jurnalele şi memoriile.
Mi se pare interesant modul în care oamenii se amintesc pe sine, cum consemnează-fiecare într-un mod unic-clipele trecute, momentele de fericire, năzbâtiile, teribilismele, cum "se" scriu.
Cred ca e un gest de mare curaj să îţi povesteşti viaţa aşa cum e, fără cosmetizări, cu bune şi cu rele, cu eşecuri şi prostii. Şi e mare lucru să te accepţi ca atare, cu trecutul tău şi să îl încredinţezi paginei scrise, menite să încapă pe mâinile altora.
Mi-a plăcut dintotdeauna să văd cum gândesc, cum simt, cum trăiesc alţi oameni. E un sentiment interesant acela de deja-vu pe care ţi-l poate induce lectura unor astfel de scriituri: hei, am făcut şi eu asta, ce chestie, şi eu am simţit la fel când am fost acolo, etc.
Şi deşi eşti conştient că mulţi oameni au trecut prin experienţe similare, te simţi un pic special, ţi se pare că împărtăşeşti un fel de secret cu autorul jurnalului, prin acea senzaţie comună, acel loc care vă uneşte...
Şi dincolo de asta, e relaxant. E relaxant să stai comod în pat sau în fotoliu şi să călătoreştii mii de kilometri peste tot unde te duce pagina, navigând în voie prin viaţa altcuiva. Fără să invadezi şi să distrugi amintirile lui. E ca şi cum ai deschide uşiţa, ai pătrunde în Ţara Minunilor ca Alice, te-ai înfrupta din toate bunătăţile şi ţi-ai clăti bine de tot privirile, după care ai închide cu grijă uşiţa la loc şi ai merge să îţi cufunzi capul în perna ta, alunecând într-un somn odihnitor.
Mi se pare interesant modul în care oamenii se amintesc pe sine, cum consemnează-fiecare într-un mod unic-clipele trecute, momentele de fericire, năzbâtiile, teribilismele, cum "se" scriu.
Cred ca e un gest de mare curaj să îţi povesteşti viaţa aşa cum e, fără cosmetizări, cu bune şi cu rele, cu eşecuri şi prostii. Şi e mare lucru să te accepţi ca atare, cu trecutul tău şi să îl încredinţezi paginei scrise, menite să încapă pe mâinile altora.
Mi-a plăcut dintotdeauna să văd cum gândesc, cum simt, cum trăiesc alţi oameni. E un sentiment interesant acela de deja-vu pe care ţi-l poate induce lectura unor astfel de scriituri: hei, am făcut şi eu asta, ce chestie, şi eu am simţit la fel când am fost acolo, etc.
Şi deşi eşti conştient că mulţi oameni au trecut prin experienţe similare, te simţi un pic special, ţi se pare că împărtăşeşti un fel de secret cu autorul jurnalului, prin acea senzaţie comună, acel loc care vă uneşte...
Şi dincolo de asta, e relaxant. E relaxant să stai comod în pat sau în fotoliu şi să călătoreştii mii de kilometri peste tot unde te duce pagina, navigând în voie prin viaţa altcuiva. Fără să invadezi şi să distrugi amintirile lui. E ca şi cum ai deschide uşiţa, ai pătrunde în Ţara Minunilor ca Alice, te-ai înfrupta din toate bunătăţile şi ţi-ai clăti bine de tot privirile, după care ai închide cu grijă uşiţa la loc şi ai merge să îţi cufunzi capul în perna ta, alunecând într-un somn odihnitor.
miercuri, 24 martie 2010
On Amsterdam
Buun, mi-a venit şi mie rândul să zic vreo două despre cum mi-a plăcut la Amsterdam.
Păi mi-a plăcut. Aşa de mult că mai vreau acolo. Din pacate, nu am avut destul timp să îl gust în întregime, cum mi-aş fi dorit.
Dar atât cât am văzut (şi nu e puţin, trust me), m-a făcut să îmi doresc să văd mai mult. Şi mai pe îndelete.
În mare parte am văzut Amsterdamul de pe bicicletă. De aceea, periplul asta a fost o experienţă dublu benefică: un oraş nou şi biciclit pe stradă pentru prima oară. Drept e, din punct de vedere biciclistic nu pot spune că mi-am făcut botezul on the road, pentru că m-am plimbat cu tandemul, iar ştie-el-cine a fost cel care s-a avântat cu curaj în trafic, în timp ce eu am dat doar la pedale.
Dincolo de sex shops, vitrinele cu gagici (multe dintre ele nu foarte atrăgătoare, şi nu spun doar eu asta...), mirosuri specifice (as in pot smoke, etc), cred că am văzut o faţă mai altfel a oraşului. Poate şi pentru că nu prea m-am implicat în viaţa de noapte şi am văzut multe lucruri mai mult pe zi.
M-am plimbat pe canalele lor şic, pe straduţele cu piatră cubică, am dat cu greu la pedale peste poduri si pante, am făcut poze la tot ce mişcă în stilul meu, japonezot la faza asta, şi m-am bucurat de libertate.
Cum aşa? Că doar liberă îs oriunde. Da, aşa e, dar parcă aici chiar am avut sentimentul ăla că pot să fac fix ce vreau, fără oprelişti. E o senzaţie extraordinară.
De asta tot zic că aş mai vrea acolo. E totul aşa de relaxat, de natural. De...complet. Parcă e o mâncare bună în care nu mai simţi nevoia să adaugi nici sare nici piper. E...numai bună.
Bottom line e ca...I want back. Cât mai curand. Şi de data asta o să fiu pregătită biciclistic. Dap, îmi iau propria mea biclă şi mă arunc vijelios în trafic. Yuppeeee!
See you soon, Amsterdam!
Later edit: Pentru poze şi altele, check this.
Păi mi-a plăcut. Aşa de mult că mai vreau acolo. Din pacate, nu am avut destul timp să îl gust în întregime, cum mi-aş fi dorit.
Dar atât cât am văzut (şi nu e puţin, trust me), m-a făcut să îmi doresc să văd mai mult. Şi mai pe îndelete.
În mare parte am văzut Amsterdamul de pe bicicletă. De aceea, periplul asta a fost o experienţă dublu benefică: un oraş nou şi biciclit pe stradă pentru prima oară. Drept e, din punct de vedere biciclistic nu pot spune că mi-am făcut botezul on the road, pentru că m-am plimbat cu tandemul, iar ştie-el-cine a fost cel care s-a avântat cu curaj în trafic, în timp ce eu am dat doar la pedale.
Dincolo de sex shops, vitrinele cu gagici (multe dintre ele nu foarte atrăgătoare, şi nu spun doar eu asta...), mirosuri specifice (as in pot smoke, etc), cred că am văzut o faţă mai altfel a oraşului. Poate şi pentru că nu prea m-am implicat în viaţa de noapte şi am văzut multe lucruri mai mult pe zi.
M-am plimbat pe canalele lor şic, pe straduţele cu piatră cubică, am dat cu greu la pedale peste poduri si pante, am făcut poze la tot ce mişcă în stilul meu, japonezot la faza asta, şi m-am bucurat de libertate.
Cum aşa? Că doar liberă îs oriunde. Da, aşa e, dar parcă aici chiar am avut sentimentul ăla că pot să fac fix ce vreau, fără oprelişti. E o senzaţie extraordinară.
De asta tot zic că aş mai vrea acolo. E totul aşa de relaxat, de natural. De...complet. Parcă e o mâncare bună în care nu mai simţi nevoia să adaugi nici sare nici piper. E...numai bună.
Bottom line e ca...I want back. Cât mai curand. Şi de data asta o să fiu pregătită biciclistic. Dap, îmi iau propria mea biclă şi mă arunc vijelios în trafic. Yuppeeee!
See you soon, Amsterdam!
Later edit: Pentru poze şi altele, check this.
marți, 9 martie 2010
Amsterdamizing
În sfârşit, mai mult fără voia mea sau mai degrabă fără să îmi doresc asta în mod special, o să ajung la Amsterdam.
Şi la Bruxelles. O să beau Leffe. Şi poate some space cake. Şi o să mă zgâiesc la vitrinele deocheate.
Aşa. Şi în afară de asta? Amsterdam e mai mult decît asta, right?Şi de-abia aştept să-l descoper dincolo de stereotipurile astea răsuflate...
Sabina, dacă nu mă înşel, e una dintre destinaţiile tale favorite. Îţi dau o leapşă dacă ai chef de ea.
Spune-ne de ce îţi place Amsterdamul. Ce are deosebit Amsterdamul tău şi ce îţi inspiră?
Şi la Bruxelles. O să beau Leffe. Şi poate some space cake. Şi o să mă zgâiesc la vitrinele deocheate.
Aşa. Şi în afară de asta? Amsterdam e mai mult decît asta, right?Şi de-abia aştept să-l descoper dincolo de stereotipurile astea răsuflate...
Sabina, dacă nu mă înşel, e una dintre destinaţiile tale favorite. Îţi dau o leapşă dacă ai chef de ea.
Spune-ne de ce îţi place Amsterdamul. Ce are deosebit Amsterdamul tău şi ce îţi inspiră?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)