E o bucăţică de om. Dar aşa mică cum e, e vioaie ca o zvărlugă. Aşa a fost toată viaţa. Femeia asta nu a stat o clipă locului. Uneori îmi închipui că n-a dormit niciodată în pat şi doar a aţipit din când în când pe scaun.
N-a avut o viaţă uşoară. A muncit de dimineaţă până seara, şi-a slujit bărbatul suportându-i toanele fără să crâcnească, şi-a născut copiii singură, acasă, după care s-a întors la treburile din gospodărie ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Are o minte vie şi o energie debordantă.
Şi acum, când se apropie de o vârstă considerabilă, e la fel.
Pentru mine e un munte de răbdare şi dedicare. Pentru că, pare-mi-se, întreaga ei viaţă şi-a închinat-o altora. S-a dat pe ea laoparte de fiecare dată şi a vegheat să le fie celorlalţi bine.
Nu ştie ce e prefăcătoria şi nu e diplomată. E un om dintr-o bucată care îţi spune verde în faţă ce crede, fără menajamente. Şi în lumea astea plină de asertivitate şi corectitudine politică, modul în care pune ea problema, tranşant şi dureros de adevărat, e pentru mulţi simplist. Da, bunica mea e un om simplu. Dar autentic. Fără măşti, fără minciuni şi poate, fără regrete.
Şi fără a părea depăşită de vremurile actuale, are o judecată atât de sănătoasă şi nişte idei atât de fresh încât uneori mă face să îmi dau seama cât de închistaţi suntem în paradigmele noastre moderne, cât de captivi suntem în aşa-zisa noastră libertate.
Ea e oaza mea de aer sănătos. Populată de simplitate şi de frumuseţe. De doi ochi albaştri care vor fi alături de mine mereu. Chiar şi când atunci când va dispărea, luând şi o bucăţică din inima mea. Pentru totdeauna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu