Weekendul ăsta am fost pe la mare şi am aterizat iremediabil şi în Vamă. Vama veche şi nouă, zgomotoasă şi tristă, veselă şi melancolică creşte şi ea şi se schimbă odată cu vremurile. Se contorsioneză, expandează, subţiază după voia călătorului, dar nu moare niciodată.
Vama Veche e o supravieţuitoare în ciuda vremurilor care trec peste ea. Lumea se schimbă, oamenii care îi bat uliţele (pentru că pentru mine pe acolo nu va fi niciodată o stradă) vin şi pleacă, noi sau vechi, dar ea le ţine piept tuturor.
Ştiu. Vama s-a schimbat. A devenit un fel de slogan: nu mai e ce era odată. Din multe puncte de vedere da. Din altele nu. Depinde cum o vede fiecare. Vama a fost şi va fi o anumita stare de spirit. Pe care fiecare o simte altfel. Şi asta o poţi lua cu tine pe orice plajă pustie unde stai înmărmurit şi priveşti drumul lunii pe apele negre ale nopţii, unde îţi adînceşti cu voluptate degetele în nisip şi te simţi măcar pentru câteva ore departe de timp.
Trupa veche. Am fost la un concert de-al lor şi pentru prima oară parcă mi-am dat seama că totul e încă acolo. Piesele alea care pentru fiecare marchează nişte amintiri plăcute cu nisip, mireasmă sărată de mare şi prieteni buni.
Those were the days... Aşa e. Dar până la urmă toate-s vechi şi nouă toate. Îţi poţi face un viitor nou din vechi, reinterpretând aceleaşi ritmuri sau găsindu-le tonuri noi. E frumos şi acum, ca şi atunci. Pentru că eşti în prezent. Şi these are the days. Care pot fi cel puţin la fel de frumoase ca cele vechi :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu