Cronica unei seri de excepţie

Zi luuungă la muncă sau cel puţin aşa mi s-a părut. Nu mă gândeam însă că se va termina atât de apoteotic...

Plec victorioasă de la muncă la 7. Perfect, în sfârşit o să ajung şi eu la timp! Pe drum îmi dau seama că mi-am uitat telefonul la birou. Eh, zic, n-o fi închisă poarta tocmai acum, aşa că îi dăm bice înainte. După peregrinările obişnuite, ajung la ţintă. Stupoare! Poarta ESTE închisă iar interfonul, evident, nu merge! Aşa că după ce mă uit plină de ciudă la interfon de vreo 15 ori şi la uşă tot pe-atâtea, îmi târşâi resemnată picioarele spre staţia de tramvai.

De nervi şi oboseală, îl iau în direcţia greşită. Drept pentru care mă regăsesc îngheţând cu succes o staţie mai încolo de Hala Traian în aşteptarea lui 14. Care soseşte alene după juma' de ora! Glorios!După încă 40 min bat la propria-mi uşă şi îmi vărs năduful.

Aşadar, cum ziceam, o seară de excepţie!