Grădina uitată

De mult nu m-a mai prins așa o carte, cam de pe vremea Eleganței ariciului.

Așa de mult îmi place că numai la ea mă gândesc. Clocesc poznaș momente de respiro în care să dau iama în paginile ei și să le devorez mai curând. În drum spre munca, fac acum de la Izvor până pe Știrbei vreo 30 minute și mai bine. Și asta pentru că merg încet...în timp ce citesc.

Citesc seara până mă îngrozesc cât arată limbile ceasului de perete și uit să mănânc. Citesc la muncă în pauza de masă în timp ce abia reușesc să îmbuc ceva. Citesc intre două stații de metrou cu riscul de a uita să cobor la cea care trebuie. Citesc când cobor din metrou. Citesc când urc în metrou. Uite așa cred ca o să reușesc să îmi rup gâtul până la urmă, dar ce contează, trebuie să aflu ce se întâmplă acolo.

Poate îmi place atât de mult și pentru că închide un mister a cărui cheie trebuie să îl aflu. Sau poate pentru că rezonez cu ce citesc și efectiv vizualizez fiecare peisaj care e descris acolo. Mă văd în toate căsuțele, conacele și străzile din poveste. Hălăduiesc fericită pe toate colinele și mă bălăcesc în toate râușoarele și oceanele evocate, mă plimb de pe un continent pe altul, mă bucur ca un copil alături de fetița cu părul roșu și sufăr alături de ea. Și mă plimb, sunt un călător neobosit, petrec luni și ani de zile într-o grămadă de locuri și mă întorc din 1900 în 2005, apoi în vremea războiului și tot așa hop-hop-hop printre ani și secole.

Recunosc, cartea asta mă face să mă simt grozav, mă distrez de minune cu ea, mă detașez de toate și mă retrag în poveste. Pentru că, poate cel mai mult dintre toate, romanul ăsta e o poveste frumoasă plină de alte povești. Genul ăla de povești pe care ți le citesc ai tăi când ești mic și cărora le duci dorul mai apoi când te faci om mare. Care te fac să visezi cu ochii deschiși dar și să te ascunzi înspăimântat sub plapuma caldă și primitoare.

Dar gata cu vorba, mă întorc repejor la cărticica mea, să aflu iute, iute de tot ce se mai întâmplă.

Despre viteză

Deşi nu sunt o pasionată a vitezei, pot înţelege emoţia pe care o resimt alţii atunci când apasă puternic pedala de acceleraţie.

Citind amintirile scriitoarei Francoise Sagan, un copil teribil al literaturii franceze a secolului XXI din Nouvelle Vague, un fel de compendiu al vieţii ei aventuroase, haotice şi nebune, mi-au plăcut rândurile astea:

Pasiunea vitezei nu are nimic de-a face cu hazardul, viteza se întâlneşte cu fericirea de a trăi şi, în consecinţă, cu speranţa confuză de a muri care zace tocmai în fericirea de a trăi. Asta e tot ce cred că e adevărat, în dfinitiv: viteza nu e nici un semn, nici o dovadă, nici o provocare, nici o sfidare, ci un elan de fericire

Întotdeauna în niciodată

Tot din cărticica mea magică care deşi terminată de ceva vreme, încă ma mai farmecă, un citat despre descoperirea făcută de o adolescentă blazată căreia viaţa i se pare a avea o finalitate tragică unică: bolul cu peşti aurii.

Gândindu-mă astfel în seara aceasta, cu inima şi stomacul zdrobite, îmi spun că în cele din urmă, poate că asta e viaţa: multă disperare, dar şi câteva momente de frumuseţe în care timpul nu mai este acelaşi. E ca şi cum notele muzicale ar face un fel de paranteze în timp, o suspensie, un altundeva chiar aici, un întotdeauna în niciodată.

[...]

Nu vă temeți doamnă Michel, Renée, n-am să mă sinucid şi n-am să dau foc la nimic.

Căci pentru dumneavoastră, voi urmări de acum înainte tot ce înseamnă întotdeauna în niciodată.

Frumuseţea din această lume.

Genul fantasy

În trecut îmi plăcea foarte mult Lovecraft, un scriitor de fantasy-horror remarcabil prin atmosferă. Însă acum, tablourile lui mohorâte, insidioase şi mirajul naraţiunii lui uşor grotescă nu mă mai atrag. Au devenit un pic prea terne, prea cenuşii. Citesc în ele o disperare şi un abis de-a dreptul nihilist care nu aduce culoarea pe care o doresc în lumea lecturilor mele.

Şi totuşi genul fantasy rămâne unul dintre preferatele mele. Poate pentru că e una dintre cele mai frumoase evadări din cotidian pe care mi le oferă cărţile. Acolo, pe tărâmuri traversate de râuri cristaline şi de un azuriu încă pur, de munţi cu vârfuri pierdute în ceaţă, de codri seculari veşnic verzi, de creaturi fantastice, înficoşătoare, prietenoase sau sfioase, de nave care plutesc ireal pe mările cunoaşterii la capăt de lume, unde binele învinge de fiecare dată, acolo mă simt acasă.

Acolo, unde lucrurile sunt însufleţite de o voinţă proprie şi fiecare creatură are o voce proprie, eşti motivat să mergi înainte explorând netemător tărâm după tărâm mânat de propria curiozitate sau de un ţel anume, doar de tine ştiut. Vrăjitoare, prinţi, prinţese, armăsari vorbitori, vieţuitoare cu darul vorbirii, copaci care prind viaţă ca prin farmec asemenea unui joc fantastic, fiinţe pe care nu ţi le puteai imagina, toate acestea sunt acolo pentru a te provoca la aventură, la o căutare continuă, la o călătorie minunată la capătul căreia te regăseşti plin de o nouă energie.

O lume plină de magie, de provocări, de măreţie şi paradoxal, de aceleaşi tare care există şi în lumea reală: lăcomie, dorinţă de mărire, invidie, ură, gelozie.

Un univers fantastic pe care îl datorăm unora ca J.R.R. Tolkien, J.K. Rowling, Terry Pratchett şi altor încă iluştri necunoscuţi pentru mulţi.

Despre SF-uri

Da, recunosc, îmi plac SF-urile. Cele cu coperte cu precădere. Cu alte cuvinte, literatura ştiinţifico-fantastică. Ca şi unele filme şi seriale de gen. Carte, revistă, bandă desenată, serial, consum cu plăcere şi în cantităţi deloc de neglijat.

Îmi aduc aminte şi acum cum aşteptam cu sufletul la gură emisiunea lui Mironov de la televiziunea naţională şi ce greu găseai o carte de gen. În schimb revistele de SF erau mai la îndemână. Şi clubul de SF la care mergeam. Ehei, alte vremuri, altă lume, alţi actori.

Da, şi episoadele din Zona Crepusculară. Ce le mai înghiţeam aşa pe nerăsuflate. Şi ce passé mi se pare serialul acum. Deh, am evoluat, si sci-fi-ul cu noi. Acum avem Stargate SG1, Stargate Atlantis, Babylon 5 şi câte şi mai câte. Mă întreb însă, mă mai uit la ele cu aceeaşi plăcere? Acum că am de unde alege? Ce ţi-e cu omul ăsta, tare uşor se mai plictiseşte.

Şi totuşi dragostea mea pentru SF a rămas vie. Şi iese la suprafaţă de fiecare dată când mă pomenesc în faţa unui stand de cărţi al editurii Nemira. Oh, da, aş putea sta o zi întreagă să răsfoiesc titlurile alea, să mângâi copertele lucioase cu ilustraţii futuriste şi uneori inexplicabil neliniştitoare.

Nu sunt genul de om care îşi arată triumfător colecţia completă a cărţilor scrise de vreun mare autor de profil. Nu, nu am Fundaţia completă a lui Asimov şi nici Star Wars sau Dune. Îmi place să descopăr cărţile astea în ritmul meu, în timp, şi nu alerg după premii Nebula, World Fantasy sau alte asemenea bestsellers. Îmi place să îmi iau antologii, pentru că îmi permit să citesc câte o "bucăţică" dintr-un autor şi în cazul în care îmi place ce îmi văd ochii, să pornesc în căutarea altor cărţi de-ale omuleţului în cauză.

Mie una mi se pare că gusturile în materie de literatură SF sunt mult mai dispersate decât în alte arii de literatură. Poate pentru că aici creativitatea e mai debordantă ca oriunde şi poţi întâlni mai multe stiluri de scriitură decât ai putea gândi.

Deşi îmi plac nespus povestirile lui Asimov, nu sunt un fan declarat, pentru că asta ar însemna că iubesc cu pasiune absolut tot ce a scris şi nu este aşa. Rămân aşadar la "îmi place mult" :)

În schimb, rămân în continuare alături de William Gibson şi de Necromantul lui cyberpunk. Mă hrănesc în continuare cu seva lumii lui de neoane, cowboys de consolă dependenţi de amfetamine şi "îmbunătăţiţi" radical, megalopolisuri, implanturi de simulacru de personalitate (cam ciudat sună în română dar asta este), IA-uri perfect credibile şi spaţiu virtual care îţi pătrunde orice fibră, ca o reţea fină, invizibilă.

Ca să nu plictisesc prea mult, revin cu picioarele pe pământ deocamdată şi vă mai "încânt" cu un post pe această temă ceva mai încolo, povestindu-vă nişte chestii despre cyberpunk.

Literatura sudului

Ca studenta, am avut preferintele mele pentru anumite cursuri. Si printre ele s-a numarat cel despre literatura sudului american.

Sudul Americii (in termeni geografici, Carolina de Sud, Georgia, Alabama, Carolina de Nord, Virginia, Tennessee, Mississippi, Louisiana, Texas, Oklahoma, Missouri, Maryland, Delaware, Kentucky, Virginia de Vest si Arkansas) a dat o pleiada de scriitori nu foarte cunoscuti/popularizati in Romania. In mare parte de culoare, acestia au expus de la teme generice precum libertatea, dragostea de viata, inegalitatea intre sexe si discriminarea rasiala pana la aspecte obcure unui public neamerican: discriminarea si violenta impotriva femeilor in cadrul societatii de culoare.

Pe de alta parte, scriitorii albi (in numar relevant de gen feminin) au denuntat tarele societatii albe din Sud, printre care rolul accesoriu al femeii albe, asa numita "southern belle", educata pentru un rol de sotie-marioneta, pentru care sexualitatea este sinonima exclusiv cu procrearea, conform modelului "shut up and be beautiful".

Literatura sudului american este unul dintre domeniile literare care au generat cantitati enorme de opere critice si au iscat controverse inflacarate. Pe langa binecunoscutii William Faulkner, Tennessee Williams si mai putin cunoscuta Katherine Anne Porter, in cadrul genului s-au afirmat scriitori precum Alice Walker, Zora Neale Hurston, Harper Lee, Eudora Welty, Flannery O'Conner, Carson McCullers, Truman Capote, Kaye Gibbons, Ernest Gaines, Erskine Caldwell.

In cadrul literaturii americane a sudului se remarca indeosebi proza de culoare si cea feminina. Ambele categorii includ personaje bine conturate, caractere puternice, vibrante, nascute din experienta nemijlocita a autorilor ca locuitori si cronicari ai vietii de zi cu zi a uneia dintre cele mai divizate regiuni a Americii.

Povesti emotionante prin firul crud, aproape naturalist al unui numar de scene narative, adevarate tablouri ale vremii lor, romanele si nuvelele sudului american aduc la lumina adevaruri ascunse de conventie si timp, socheaza uneori prin sinceritate, creeaza noi punti de legatura intre generatii si dau nastere unei literaturi-cult pe firmamentul genului de fictiune universal.

Reprezentative pentru aspectele pe care le-au denuntat, pentru metaforele culturale pe care le inglobeaza, si pentru stilul de fictiune sudista sunt:

Not Without Laughter (1930), de Langston Hughes

Their Eyes Were Watching God (1937), de Zora Neale Hurston

Old Mortality (1937), de Katherine Anne Porter

The Heart is a Lonely Hunter (1940), de Carson McCullers

A Curtain of Green (1941), de Eudora Welty

A Good Man Is Hard to Find and Other Stories (1955), de Flannery O'Connor

To Kill a Mocking Bird (1960), de Harper Lee - Premiul Pulitzer

In Cold Blood (Cu sange rece, 1966), de Truman Capote

Coming of Age in Mississippi (1968), de Anne Moody

The Autobiography of Miss Jane Pittman (1971), de Ernest Gaines

A Confederacy of Dunces (1980), de John Kennedy Toole - Premiul Pulitzer

The Color Purple (1982), de Alice Walker - Premiul Pulitzer

Ellen Foster (1987), de Kaye Gibbons

Truth: Four Stories I am Finally Old Enough to Tell (1998), de Ellen Douglas