Aseară mi-au picat ochii pe o imagine (într-un film, parcă) care mie una îmi sugerează un sentiment de singurătate şi tristeţe maximă: un om rămas singur pe un ponton privind pierdut barca care e deja departe...Nu mai e nimeni acolo, doar el şi scândurile alea vechi de lângă care tocmai a plecat ceva ce şi-ar fi dorit.
Pe undeva, tabloul ăsta mi se pare mai trist decât peronul unei gări şi un om care tocmai a pierdut trenul. Imaginea cu trenul parcă are şi o nuanţă de haz, pentru că mi-l închipui pe întârziat alergând, de exemplu, cu două valijoare în mână după el, strigând "Opriţi, opriţi!"
Cumva, omul de pe ponton mi-ar crea o imagine dezolantă dacă ar încerca să prindă bărcuţa aruncându-se în apă. Şi nemărginirea aia de ape îmi evocă aşa un sentiment de deşertăciune şi neputinţă...
Desigur ca ambele imagini pot fi şi vesele în diverse contexte, dar cert e că primul sentiment evocat e cel de tristeţe. Man alone on a pier is regret, sadness, loneliness, futility. Asta e primul lucru care îmi vine în minte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu