Am zis!

Anul ăsta, de sarbători, o să îmi duc sufletul la păscut. O să mi-l scald în poveşti, o să-l adap cu multă zăpadă şi cu soare cu dinţi, apoi o să îl dezgheţ la căldură lângă blăniţa ei pufoasă. Şi o să îi dau să guste dulceţuri meşteşugite înainte să-mi ceară. Şi-o să mă prindă ca pe vremuri mama cu degetul în borcan :)

Ca niciodată, de anul ăsta vreau acasă la ai mei. Şi o să alerg cu drag într-acolo de îndată ce îmi lepăd îndatoririle de om mare şi îmbrac din nou hainuţele mele de copil cu capul în nori.

O iarnă cu multe poveşti vă doresc tuturor! Sa fim senini şi veseli şi să zburăm unde ne poartă visele noastre!

Despre căldurică iarna

Am primit o leapşă de la Sabina, aşa că o voi onora astăzi.

La mine e cât de cald vreau eu, pentru că nu mai depind de Radet, având centrală. Faza proastă e că atunci când plec pe undeva mai mult timp, prefer să o închid, iar la întoarcere e cam cancer prin vastele mele apartamente...

Sunchaser fiind, îs destul de pasionată de căldurică. Pot spune că la 30 plus grade mă simt în elementul meu şi cu şuba pe mine. Cu toate astea, iubesc tare mult zăpada, îi fac o grămadă de poze şi aş sta cât mai mult în ea. Racii ăştia şi paradoxurile lor...

Aşadar, la mine e destul de cald. Uneori prea cald, după unii. Aşa că încerc să nu exagerez şi să menţin o temperatură constantă.

Partea nasoală: când merg în vizită pe la omuleţi care au căldurică de la Radet, tot mi se pare că e frig. Asta probabil pentru că eu is obişnuită cu "dacă îmi e frig, dau centrala mai tare".

Keep walking

Citeam deunăzi fraza asta pe undeva pe net:

Did you know that an average person walks 4.5 times around the world in a lifetime?

Aşadar ne dăm de ceasul morţii că ne-ar plăcea să facem înconjurul lumii când de fapt mergem o viaţă în jurul ei.

Mie una îmi place grozav să merg pe jos. Şi avantajele se văd mai ales pe vremea asta de iarnă cu zăpadă multă, când îţi blestemi zilele la volan şi dacă te încumeţi, chinui săraca bicicletă care se plânge din toate încheieturile.

Cert e că mersul pe jos are avantajele lui: poţi să te opreşti când vrei, treci fără vreun stres prin blocaje, stai şi admiri ce-ţi pofteşte inimioara fără să te stresezi şi să te uiţi la ceas şi faci şi mişcare.

Practic, mersul pe jos e cel mai ieftin sport. Necesită investiţii minime: niste bocanci rezonabili iarna ca să faci faţă cu brio zăpezii şi zloatei, nişte hainuţe nu foarte groase pentru că oricum te încălzeşti dacă mergi repede şi an open mind.

So, no matter what, keep walking, I say! It's good to be a pedestrian in a hectic town!

Iarna pe uliţă

Ieri m-am rătăcit în Cişmigiu. Voit. M-am plimbat pe alei trecând uneori pe aceleaşi fără să bag de seamă, neîndurându-mă să mă rup de bucuria care pusese stăpânire pe mine. Ningea cam viscolit e drept şi era tare frig, dar mă simţeam bine .

Mă trezeam încet după un somn greu, fără vise, indus de o oboseală accentuată. Şi îmi dădeam seama că îmi plăcea ce vedeam. Alb, alb şi iarăşi alb. Un mic pustiu pe alocuri pentru că am dat şi peste locşoare unde pasul meu a fost primul care le-a călcat în dimineaţa aia.

Azi iar am mers prin Cişmigiu deşi era deja târziu. Ceva mai multă lume, un pic mai multă grijă să nu fac tumbe prin zăpadă fără voie. Asta cel puţin iniţial, pentru că dupa vreo 5 minute am căpătat încredere şi m-am băgat fix pe unde era zăpada mai batatorită şi un pic îngheţată.

Iarna mea pe uliţă a început. Dar nu va fi completă decât de Crăciun, când merg acasă la ai mei şi la orăşelul meu de provincie pe care mai toţi îl plasează în Moldova. Fie! De data asta treacă de la mine, las teritorialitatea la o parte.

De-abia aştept să văd Dunărea cu gheaţă la mal şi pâcla nedesluşită a malului celălalt pe ceaţă! Şi faleza troienită şi toate lucrurile dragi mie acolo dintotdeauna...

Aştept zăpada!

Mda, eu cea iubitoare de soare (Sunchaser, nu?), încep să îmi doresc o vacanţă cu cât mai multă zăpadă. Chit că nu sunt vreo mare schioare sau împătimită a sporturilor de iarnă în general.

Cert e că de-abia aştept să mă dau pe pârtie la vale cu orice oi găsi...preferabil o săniuţă. Şi poate mă încumet să încerc să mă ţin măcar câteva secunde măcar pe placa aia de îi zice snowboard...dar mai văd eu la capitolu ăsta...

Mi-e dor de o vacanţă albă, de un Crăciun cu ninsoare, merge şi un viscol mic, mic de tot. De o bătaie cu zăpadă ca la carte. Poate nu de vânătăile inevitabile după ce te dai cu dosu zdravăn de derdeluş.Ca în compunerile din primară cu mantia albă care troieneşte cătunurile pitite în văi şi pe coline.

Într-un cuvânt, mi-e dor de iarna lui Coşbuc din Iarna pe uliţă şi din tablourile impresioniste.

La zapada!!!!!

Timp de 5 zile am fost acolo. La zapada, adica. Desi sunt o fiinta solara ca sa zic asa, paradoxal, iubesc zapada cu pasiune (desi vine la pachet cu gerul de rigoare dupa care nu ma omor prea tare).

A fost prima oara din 2008 cand am prins zapada in adevarata putere a cuvantului. De aia in care te afunzi fara jena pana la genunchi si mai bine. Am capturat-o digitalmente si o sa o pastrez cu sfintenie precum camila apa. Si cand am nevoie de putina energie mai eliberez o poza:)

Cascade inghetate, pojghita de gheata pe rau, paraiase bocna si tot tacamul. De fiecare data cand fac poze iarna imi doresc sa devin mai pro la chestia asta. Pentru ca mi se pare ca iarna e cel mai frumos subiect pentru un iubitor de fotografie.

Unii ar spune ca e plictisitor. Alb peste tot, acelasi alb, mereu alb, tot timpul, luni de zile (in cazurile si locatiile cu adevarat fericite). Boring, huh? Dar eu vad nuante de alb, argintiu, straveziu in iarna mea. Si le iubesc pe toate. Da, la un moment dat te dor ochii de atata alb. Asa ca ii inchizi si cand ii dechizi din nou, albul e altfel. Poate acelasi, dar parca diferit.

Asta e zapada mea de 2008!

A nins...

pret de vreo 5 minute atat de scurte... Mai intai timid, apoi cu fulgi din ce in ce mai mari, pentru a se pierde din nou in neant.

Imi doresc un sfarsit de an plin de zapada si sa imi treaca raceala asta care-mi rapeste toata energia

Si in 2009, o luam de la capat cu forte proaspete!

Hohoho, Meeeryy Christmas everybody! Sper ca de data asta sa nu mai ramana Moshu intepenit pe horn la nimeni:)