(TRAVELzu)
Dacă sunteţi în pană de idei sau anul ăsta aveţi chef de ceva altfel, am o sugestie: Ecomaraton!
Unde? La Moeciu de Sus. Aer curat, un traseu cel puţin atrăgător şi muultă voie bună!
Se afișează postările cu eticheta idei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta idei. Afișați toate postările
marți, 20 aprilie 2010
Ce faceţi de 1 mai?
(TRAVELzu)
Dacă sunteţi în pană de idei sau anul ăsta aveţi chef de ceva altfel, am o sugestie: Ecomaraton!
Unde? La Moeciu de Sus. Aer curat, un traseu cel puţin atrăgător şi muultă voie bună!
vineri, 26 martie 2010
I love Bucharest
Umblând aiurea pe net, am dat peste iniţiativa asta, I love Bucharest. În sfârşit, se întâmplă şi la noi, şi nu sunt puţine lucrurile care ni se pregătesc.
Asta mi-a adus aminte de cât de colorate şi trendy sunt staţiile de metrou din Bruxelles. Fiecare e unică. Se pare că începem şi noi să ne îndreptăm în aceeaşi direcţie.
Unde mai pui că mai există şi iniţiativa Cu bicicleta la metrou! Începem să respirăm!
Cu toate pânzele înainte şi la cât mai multe idei!
Asta mi-a adus aminte de cât de colorate şi trendy sunt staţiile de metrou din Bruxelles. Fiecare e unică. Se pare că începem şi noi să ne îndreptăm în aceeaşi direcţie.
Unde mai pui că mai există şi iniţiativa Cu bicicleta la metrou! Începem să respirăm!
Cu toate pânzele înainte şi la cât mai multe idei!
vineri, 29 mai 2009
Ipocrizie
Citeam de curând cum că Parlamentul European a votat interzicerea importurilor de produse din focă provenite din Canada, în semn de protest faţă de metodele de vânătoare folosite.
Toate bune şi frumoase până când îmi arunc ochii pe comentariile lăsate de compatrioţi pe hotnews.ro la articolul în care se făcea referire la asta (recomand clickaiala de rigoare doar dacă vă plictisiţi rău, nu e nimic frumos de văzut acolo) şi la un gest considerat reprobabil (io îl văd squarely idiot, but who cares?).
Se pornise neamule o ditamai bătălia verbală despre cât de nedrept e să omoare ăştia în Canada focile. De aici mi-a venit mie în tărtăcuţă o întrebare: în ce măsură poţi să acuzi pe alţii de barbarie că omoară nu ştiu ce animal când tu te lăfăi de Paşte şi Craciun (şi nu numai) cu ciozvârtele de miel şi fripturicile de purcel în farfurie. Aaaa, şi dacă îţi mai place şi cărniţa de puicel da' o ţii sus şi tare că "e inuman domle să omori focile etc.", I rest my case.
Nimic de zis, pentru unii poate e o barbarie, pentru alţii e un mod de viaţă de când se ştiu (vezi eschimoşii care nu prea au gustat la viaţa lor pui, vacă, miel şi alte asemenea "delicatese" pentru ca nu au de unde).
Alta e problema mea: cât de ipocrit poţi să fii să te declari împotriva omorârii focilor şi a altor animale sălbatice când matale bagi la maţ cîrnăciori, mici, cabanoase, chifteluţe, drob, fripturi de tot felul, păstrămioară şi alte bunătăţi....fără număr? De ce îs focile mai oropsite decât puii noştri autohtoni cărora le sucesc bunicile noastre gâturile de ni le trimit nouă la oraş, "să aibă şi ei maică acolo, că e pui de ţară, nu de ala din supermarket" sau decât Ghiţă al nostru de fiecare Crăciun când îl scurtăm de cap şi îl facem pacheţele mici-mici pe care le împărţim la familion.
Eu aş sugera măcar dacă e să militezi pentru o cauză de acest gen, să o faci pe bune. Că vorba aia cu " Să faci ce zice popa nu ce face popa" nu mi se pare valabilă aici. Aşadar, accept comentarii pertinente pentru protecţia animalelor de la vegetarieni pentru ca mi se pare mie că ei au oareşicare drept să meargă cu jalba în proţap în domeniul asta. Restul, să rămânem la mititei, gratare mixte şi alte bunătăţi care implică fără îndoială cărniţă de origine animală.
Ar putea spune unii că nu se compară, ca porcul e animal domestic şi vezi bine, dacă tu l-ai hrănit, tu l-ai crescut, ai tot dreptul să îl omori că e al tău. Păi nah, dacă o luăm aşa, e perfect normal şi moral şi să mergi la vănătoare de ce vrea muşchiul tău, că, zice-se, suntem la vârful lanţului trofic deeci, noi avem voie să omorâm ORICE, nu?
Oricum, problema e complexă şi nu vreau să latru aiurea, just trying to make a point somehow.
Toate bune şi frumoase până când îmi arunc ochii pe comentariile lăsate de compatrioţi pe hotnews.ro la articolul în care se făcea referire la asta (recomand clickaiala de rigoare doar dacă vă plictisiţi rău, nu e nimic frumos de văzut acolo) şi la un gest considerat reprobabil (io îl văd squarely idiot, but who cares?).
Se pornise neamule o ditamai bătălia verbală despre cât de nedrept e să omoare ăştia în Canada focile. De aici mi-a venit mie în tărtăcuţă o întrebare: în ce măsură poţi să acuzi pe alţii de barbarie că omoară nu ştiu ce animal când tu te lăfăi de Paşte şi Craciun (şi nu numai) cu ciozvârtele de miel şi fripturicile de purcel în farfurie. Aaaa, şi dacă îţi mai place şi cărniţa de puicel da' o ţii sus şi tare că "e inuman domle să omori focile etc.", I rest my case.
Nimic de zis, pentru unii poate e o barbarie, pentru alţii e un mod de viaţă de când se ştiu (vezi eschimoşii care nu prea au gustat la viaţa lor pui, vacă, miel şi alte asemenea "delicatese" pentru ca nu au de unde).
Alta e problema mea: cât de ipocrit poţi să fii să te declari împotriva omorârii focilor şi a altor animale sălbatice când matale bagi la maţ cîrnăciori, mici, cabanoase, chifteluţe, drob, fripturi de tot felul, păstrămioară şi alte bunătăţi....fără număr? De ce îs focile mai oropsite decât puii noştri autohtoni cărora le sucesc bunicile noastre gâturile de ni le trimit nouă la oraş, "să aibă şi ei maică acolo, că e pui de ţară, nu de ala din supermarket" sau decât Ghiţă al nostru de fiecare Crăciun când îl scurtăm de cap şi îl facem pacheţele mici-mici pe care le împărţim la familion.
Eu aş sugera măcar dacă e să militezi pentru o cauză de acest gen, să o faci pe bune. Că vorba aia cu " Să faci ce zice popa nu ce face popa" nu mi se pare valabilă aici. Aşadar, accept comentarii pertinente pentru protecţia animalelor de la vegetarieni pentru ca mi se pare mie că ei au oareşicare drept să meargă cu jalba în proţap în domeniul asta. Restul, să rămânem la mititei, gratare mixte şi alte bunătăţi care implică fără îndoială cărniţă de origine animală.
Ar putea spune unii că nu se compară, ca porcul e animal domestic şi vezi bine, dacă tu l-ai hrănit, tu l-ai crescut, ai tot dreptul să îl omori că e al tău. Păi nah, dacă o luăm aşa, e perfect normal şi moral şi să mergi la vănătoare de ce vrea muşchiul tău, că, zice-se, suntem la vârful lanţului trofic deeci, noi avem voie să omorâm ORICE, nu?
Oricum, problema e complexă şi nu vreau să latru aiurea, just trying to make a point somehow.
miercuri, 6 mai 2009
Tara, tara, vrem ostasi!
La sugestia lui Varza, m-am gandit ca n-ar fi rau sa initiem un proiect in blogosfera legat de turismul romanesc.
Avand in vedere ca incercarile curente ale Ministerului Turismului sunt departe de ceea ce noi ne-am dori, ce-ar fi sa SPUNEM exact cum ne-ar place sa fie promovata tarisoara noastra. Sa nu ne mai limitam doar la a critica ci sa gandim proactiv si sa ne exprimam. Cu alte cuvinte, haideti sa adunam idei in acest sens si sa demonstram ca putem sa facem NOI ceea ce altii au incercat, unde ei au dat chix.
Asadar, asa cum putem fi originali si creativi in posturile noastre, haideti sa fim la fel in ideile noastre despre CUM ne putem promova mai bine tara.
Sa sarim, sa sarim....cu IDEEA!
Daca ne adunam mai multi, putem face un blog comun axat strict pe acest subiect: Promovarea Romaniei ca destinatie turistica, sau cate un blog pentru fiecare zona din tara.
Multi dintre noi, bloggerii, suntem tineri, facem parte dintr-o generatie cu o mentalitate diferita, si, zic eu, vedem lucrurile altfel, suntem mai pragmatici si mai conectati la ceea ce se intampla prin lume. Putem face un brainstorming si putem folosi experientele noastre turistice pe alte meleaguri si in tara pentru a gasi idei valabile.
Catalin a venit cu o serie de idei legate de posibile cai de promovare:
Haideti sa ne intrebam ce am putea arata in capitala Romaniei unui calator strain sau unui roman de-al nostru care ar vrea sa o descopere.
Este cunoscuta probabil initiativa de realizare a unei linii turistice RATB, care ar urma sa calauzeasca turistii pe un traseu prestabilit in Bucuresti. Ideea este buna, dar putem sa o completam si sa venim cu alte initiative cu care, pana la urma, am putea sa mergem la autoritatile abilitate gen Primaria Capitalei.
Urmand modele externe, am putea:
Nu va sfiiti, impartasiti-ne ideile voastre!
Later edit: Am inceput un blog despre Bucuresti si lucruri frumoase de vazut in acest oras. Daca aveti dispozitie si va intereseaza subiectul, ma gasiti la www.iubescbucurestiul.wordpress.com
Avand in vedere ca incercarile curente ale Ministerului Turismului sunt departe de ceea ce noi ne-am dori, ce-ar fi sa SPUNEM exact cum ne-ar place sa fie promovata tarisoara noastra. Sa nu ne mai limitam doar la a critica ci sa gandim proactiv si sa ne exprimam. Cu alte cuvinte, haideti sa adunam idei in acest sens si sa demonstram ca putem sa facem NOI ceea ce altii au incercat, unde ei au dat chix.
Asadar, asa cum putem fi originali si creativi in posturile noastre, haideti sa fim la fel in ideile noastre despre CUM ne putem promova mai bine tara.
Sa sarim, sa sarim....cu IDEEA!
Daca ne adunam mai multi, putem face un blog comun axat strict pe acest subiect: Promovarea Romaniei ca destinatie turistica, sau cate un blog pentru fiecare zona din tara.
Multi dintre noi, bloggerii, suntem tineri, facem parte dintr-o generatie cu o mentalitate diferita, si, zic eu, vedem lucrurile altfel, suntem mai pragmatici si mai conectati la ceea ce se intampla prin lume. Putem face un brainstorming si putem folosi experientele noastre turistice pe alte meleaguri si in tara pentru a gasi idei valabile.
Catalin a venit cu o serie de idei legate de posibile cai de promovare:
- Centralizarea (lista/index, etc.) a inregistrarilor postate pe youtube.com cu peisaje din diferite zone din Romania
- Crearea de itinerarii prin Romania lipsite de cliseele turismului clasic si promovarea acestora prin brosuri cu poze facute de oameni ca noi in peregrinarile lor prin tara si descrieri "incondeiate" de bloggeri care "au penita"
- Implicarea acelora dintre noi care sunt pasionati de drumetii, sporturi de iarna, etc in sensul ca atunci cand mergem cu gasca pe munte putem lua cu noi si un turist strain; niste pasionati de munte pot face un turist strain sa se simta in largul lui in Romania, avand in vedere ca de obicei, strainii sunt cam jecmaniti pe la noi de indata ce coboara din avion (aici o marturie in acest sens)
Haideti sa ne intrebam ce am putea arata in capitala Romaniei unui calator strain sau unui roman de-al nostru care ar vrea sa o descopere.
Este cunoscuta probabil initiativa de realizare a unei linii turistice RATB, care ar urma sa calauzeasca turistii pe un traseu prestabilit in Bucuresti. Ideea este buna, dar putem sa o completam si sa venim cu alte initiative cu care, pana la urma, am putea sa mergem la autoritatile abilitate gen Primaria Capitalei.
Urmand modele externe, am putea:
- sa punem in circulatie un Bucharest Card care sa ofere reduceri la o serie de obiective turistice si restaurante din Bucuresti
- sa incurajam firmele private sa puna la dispozitia turistilor tururi ale Bucurestiului cu autocarul, cu preturi diferite in functie de obiectivele incluse in tur (de exemplu, in Budapesta, preturile la aceste tururi variaza in functie de cat de multe obiective turistice includ)
- sa punem la punct trasee turistice tematice prin Bucuresti: Bucurestiul gastronomic (care sa includa degustari de vin, mancaruri traditionale romanesti, etc.), Bucurestiul si viata lui de noapte (tur de clubbing), Bucurestiul istoric (centrul vechi, biserici din Bucuresti si manastiri din imprejurimi), Bucurestiul cultural (muzee, galerii de arta, ceainarii si cafenele literare), Bucurestiul studentesc
- sa puna la dispozitia turistilor bilete cu valabilitate de 24/48 ore, 3/7 zile care sa permita accesul in autobuzele turistice; turistii ar putea cobori la statia de langa obiectivul care ii intereseaza, dupa care ar putea reveni din nou la bord la urmatoarea statie, descoperind Bucurestiul in ritmul lor propriu
Nu va sfiiti, impartasiti-ne ideile voastre!
Later edit: Am inceput un blog despre Bucuresti si lucruri frumoase de vazut in acest oras. Daca aveti dispozitie si va intereseaza subiectul, ma gasiti la www.iubescbucurestiul.wordpress.com
joi, 26 februarie 2009
Chasing cars
Did you ever feel that no matter where you are and what you do, there is somewhere else you'd rather be and something different you'd rather do.
What if, just for once, we did what we felt like? Just because we are free to do it and we CAN. While we still can.
Cand a fost ultima oara cand ai facut ceva exact atunci cand ai simtit ca vrei sa faci lucrul ala? Si nu ti-a pasat ce zice lumea si cum reactioneaza ceilalti si cum te vor privi daca faci asta si daca...si daca...si daca...
Fara daca. Macar o data. Jump up for joy at work, give a stranger a flower just for kicks, sit down on the bus floor and ignore the others for five minutes, surprise your girlfriend with a kiss exactly when you feel like it. Be spontaneous, act on the spur of the moment, do what you feel.
Sentimentul pe care ti-l da asta e de nepretuit. Tot timpul suntem invatati cum trebuie sa ne purtam. Societatea ne limiteaza actiunile, ne ingradeste, ne ucide creativitatea. Asa ca haideti sa ne revoltam macar pentru cateva minute si sa o sfidam:)
Forget what we're told
Before we get too old
Show me a garden
That's bursting into life
Let's waste time
Chasing cars
Around our heads
What if, just for once, we did what we felt like? Just because we are free to do it and we CAN. While we still can.
Cand a fost ultima oara cand ai facut ceva exact atunci cand ai simtit ca vrei sa faci lucrul ala? Si nu ti-a pasat ce zice lumea si cum reactioneaza ceilalti si cum te vor privi daca faci asta si daca...si daca...si daca...
Fara daca. Macar o data. Jump up for joy at work, give a stranger a flower just for kicks, sit down on the bus floor and ignore the others for five minutes, surprise your girlfriend with a kiss exactly when you feel like it. Be spontaneous, act on the spur of the moment, do what you feel.
Sentimentul pe care ti-l da asta e de nepretuit. Tot timpul suntem invatati cum trebuie sa ne purtam. Societatea ne limiteaza actiunile, ne ingradeste, ne ucide creativitatea. Asa ca haideti sa ne revoltam macar pentru cateva minute si sa o sfidam:)
Forget what we're told
Before we get too old
Show me a garden
That's bursting into life
Let's waste time
Chasing cars
Around our heads
duminică, 22 februarie 2009
Fluturele albastru
Dupa cum promiteam aici, mai deschid o data cutiuta cu minuni si povestesc despre The Blue Butterfly. Pentru multi e un film ca multe altele, fara nimic deosebit si poate chiar slightly boring.
Dar, lasand la o parte pasiunile mele de soarece de biblioteca (desi entomologia nu este una dintre ele, I actually kinda hate insects), filmul asta m-a impresionat prin ideea ca a-ti urma visul este worthwhile si ca magia momentului cand il vezi implinit te poate transforma. Iremediabil. Filmul are ca tagline "The only way to catch a miracle is to believe in it."
The blue butterfly este povestea unui baietel bolnav de cancer, cu sanse minime de supravietuire, care are un vis. Sa prinda un fluture Menelaus Blue Morpho, considerat a fi una dintre cele mai frumoase specii de fluture datorita culorilor vii ale aripilor, un exemplu perfect de iridescenta (coloratie similara curcubelului, aparuta in urma unui proces de interferenta a luminii albe prin straturi transparente subtiri).
Intotdeauna am vazut filmul asta ca pe un fel de manifest pentru visare. Un imbold si o dovada a faptului ca merita sa ai curajul de a-ti trai visul.
Pete are cancer al creierului intr-o faza terminala. In incercarea de a-si implini visul inainte de a muri, el incearca pe orice cale sa isi convinga idolul (Alan, un renumit entomolog) sa il insoteasca intr-o expeditie in America Centrala in cautarea frumosului fluture albastru. Desi initial refuza, Alan hotaraste ulterior sa indeplineasca dorinta baiatului. Odata ajunsi la destinatie, Alan, Pete si mama baiatului isi stabilesc tabara in teritoriul indienilor Bribri, al caror folclor ii atesta ca descendenti ai fluturelui albastru.
Nu voi povesti cum se termina povestea, dar ma voi limita la a spune ca filmul este inspirat de un caz real: Georges Brossard, un entomolog de renume mondial a plecat in jungla in cautarea fluturelui albastru pentru a indeplini visul de o viata al unui copil bolnav de cancer in faza terminala. Miracolul acestei povesti este ca la intoarcere, cancerul a intrat in remisie si astazi copilul care si-a vazut visul cu ochii a ajuns sa isi serbeze al 22-lea an de viata.
Poate cel mai mult mi-a placut aici ideea de quest, din care toti iesim cumva mai intelepti si mai bogati sufleteste. In film, in afara de Pete, si Alan si mama copilului au ceva de invatat: primul sa isi deschida inima si al doilea sa nu renunte niciodata, sa creada ca visele pot deveni realitate.
Daca mai adaug si faptul ca filmarile au avut loc in jungla din Costa Rica si ca peisajele sunt cu adevarat ametitor de frumoase, poate acestea sunt suficiente motive sa-i dati o sansa filmului.
Dar, lasand la o parte pasiunile mele de soarece de biblioteca (desi entomologia nu este una dintre ele, I actually kinda hate insects), filmul asta m-a impresionat prin ideea ca a-ti urma visul este worthwhile si ca magia momentului cand il vezi implinit te poate transforma. Iremediabil. Filmul are ca tagline "The only way to catch a miracle is to believe in it."
The blue butterfly este povestea unui baietel bolnav de cancer, cu sanse minime de supravietuire, care are un vis. Sa prinda un fluture Menelaus Blue Morpho, considerat a fi una dintre cele mai frumoase specii de fluture datorita culorilor vii ale aripilor, un exemplu perfect de iridescenta (coloratie similara curcubelului, aparuta in urma unui proces de interferenta a luminii albe prin straturi transparente subtiri).
Intotdeauna am vazut filmul asta ca pe un fel de manifest pentru visare. Un imbold si o dovada a faptului ca merita sa ai curajul de a-ti trai visul.
Pete are cancer al creierului intr-o faza terminala. In incercarea de a-si implini visul inainte de a muri, el incearca pe orice cale sa isi convinga idolul (Alan, un renumit entomolog) sa il insoteasca intr-o expeditie in America Centrala in cautarea frumosului fluture albastru. Desi initial refuza, Alan hotaraste ulterior sa indeplineasca dorinta baiatului. Odata ajunsi la destinatie, Alan, Pete si mama baiatului isi stabilesc tabara in teritoriul indienilor Bribri, al caror folclor ii atesta ca descendenti ai fluturelui albastru.
Nu voi povesti cum se termina povestea, dar ma voi limita la a spune ca filmul este inspirat de un caz real: Georges Brossard, un entomolog de renume mondial a plecat in jungla in cautarea fluturelui albastru pentru a indeplini visul de o viata al unui copil bolnav de cancer in faza terminala. Miracolul acestei povesti este ca la intoarcere, cancerul a intrat in remisie si astazi copilul care si-a vazut visul cu ochii a ajuns sa isi serbeze al 22-lea an de viata.
Poate cel mai mult mi-a placut aici ideea de quest, din care toti iesim cumva mai intelepti si mai bogati sufleteste. In film, in afara de Pete, si Alan si mama copilului au ceva de invatat: primul sa isi deschida inima si al doilea sa nu renunte niciodata, sa creada ca visele pot deveni realitate.
Daca mai adaug si faptul ca filmarile au avut loc in jungla din Costa Rica si ca peisajele sunt cu adevarat ametitor de frumoase, poate acestea sunt suficiente motive sa-i dati o sansa filmului.
sâmbătă, 21 februarie 2009
Codex Alimentarius
Deunazi, Oana mi-a trimis un link catre o petitie legata de Codex Alimentarius. Sigur ati auzit de aceasta minunata afacere care se doreste a fi legiferata in 2009.
In caz ca nu stiti despre ce este vorba, va directionez spre un blog in engleza unde se explica mai pe larg problema dintr-un punct de vedere personal. Si aici. Sau pe saitu' multhulitului codex.
N-am fost niciodata un bun activist. Uneori mai semnez petitii, daca e, ma bag si la o ecologizare prin gradina botanica si plantat pomisori pe unde se mai poate, dar nu fac mai mult. Nu merg la marsuri de protest si nu pichetez institutii/magazine, etc. Ma indignez doar in sinea mea si pe blog. Nu actionez. Dar admir oamenii care fac asta. Tocmai pentru ca eu n-as face.
Asa ca, si acum ca si cu alte ocazii, ma multumesc sa ma informez si apoi sa diseminez informatia.
Sa ne (re)citim sanatosi!
In caz ca nu stiti despre ce este vorba, va directionez spre un blog in engleza unde se explica mai pe larg problema dintr-un punct de vedere personal. Si aici. Sau pe saitu' multhulitului codex.
N-am fost niciodata un bun activist. Uneori mai semnez petitii, daca e, ma bag si la o ecologizare prin gradina botanica si plantat pomisori pe unde se mai poate, dar nu fac mai mult. Nu merg la marsuri de protest si nu pichetez institutii/magazine, etc. Ma indignez doar in sinea mea si pe blog. Nu actionez. Dar admir oamenii care fac asta. Tocmai pentru ca eu n-as face.
Asa ca, si acum ca si cu alte ocazii, ma multumesc sa ma informez si apoi sa diseminez informatia.
Sa ne (re)citim sanatosi!
sâmbătă, 24 ianuarie 2009
Asta-i muzica ce-mi place!
Desi ma gandeam de ceva vreme sa imi fac o selectie de versuri din piesele care imi plac si care pe undeva ma reprezinta, Cata mi-a luat-o inainte si mi-a pasat o leapsa cu relativ aceeasi tema. Asa ca o sa incerc sa incheg un text din versurile a 10 canticele care imi plac. Cred ca o sa amestec un pic genurile, dar poate asta o sa faca leapsa mai interesanta.
1. I'm a lover, I'm a winner, I'm a fighter
2. But I'm a million different people from one day to the next
3. I'm a dreamer, a distant dreamer
4. I see my vision burn, I feel my memories fade with time, but I'm too young to worry
5. I am war, I am pain [...] I am pure, I am true
6. How long have I been in this storm
7. All the leaves are brown and the sky is grey
8. A change is clearly taking place
9. Take a walk on the wild side
10. And have a nice day
1. I'm a lover, I'm a winner, I'm a fighter
2. But I'm a million different people from one day to the next
3. I'm a dreamer, a distant dreamer
4. I see my vision burn, I feel my memories fade with time, but I'm too young to worry
5. I am war, I am pain [...] I am pure, I am true
6. How long have I been in this storm
7. All the leaves are brown and the sky is grey
8. A change is clearly taking place
9. Take a walk on the wild side
10. And have a nice day
sâmbătă, 17 ianuarie 2009
Teatru? Nu, popular culture
Am fost de curand la o piesa de teatru pe care o studiasem in facultate: Look Back in Anger.
Autorul, John Osborne a dat nastere unui adevarat curent la vremea respectiva (1950) in teatrul britanic, "the angry young men". A fost etichetata si ca facand parte din "kitchen sink realism". Un mare succes de casa de-a lungul anilor si prezenta in repertoriul majoritatii teatrelor care se respecta, piesa este in esenta o drama cu ceva premii Tony la activ.
Cu atat mai mult m-a frapat oarecum neplacut sa o vad jucata la Teatrul de Comedie din Bucuresti ca o comedie. Poate sunt eu prea batuta in cap sau poate urasc consumismul atroce care vad ca pe zi ce trece castiga din ce in ce mai mult teren si pe scenele teatrelor bucurestene. Si totusi am ras. Da, am ras la Look Back in Anger. Nici macar un ras amar. Un ras sanatos, as zice. Ca o reactie directa a ceea ce auzeam pe scena. Glumite cu priza la public.
Piesa interesant jucata dealtfel. Trei actori tineri promitatori. (Alison a fost varza, din punctul meu de vedere. Lectii de dictie ii recomand. La greu. Dar ce stiu eu? Sunt doar un spectator nemultumit)
Dar nu Look Back in Anger. Asa cum o stiam eu. Stiu cel putin 5 oameni care au vazut piesa pentru prima oara. Si au ramas cu impresia ca e o piesa proasta care e salvata de glumitele despre care vorbeam. Si...o comedie!!!!!! Clar in montarea asta ESTE o piesa proasta. Nu faci din drama comedie. O piesa mare nu poate fi redusa la consumism.
Desi am ras, am plecat trista si dezamagita de la piesa. Pentru ca era prea de tot. Imi treceau prin fata ochilor aceleasi scene, insa din filmul din 1959 cu Richard Burton si Claire Bloom si imi pica falca din ce in ce mai mult gandindu-ma ca e cam bataie de joc ce vazusem la Teatrul de Comedie. Si asta mi-a adus aminte de Nepotu' cand iar m-am intristat post-piesa amintindu-mi-o pe Tamara Buciuceanu-Botez in Mamouret si altele.
Cata diferenta! Cate trebuie sa faca un actor pentru a supravietui! Pentru ca, intre timp, consumatorul de cultura s-a tranformat radical. Si acum se monteza piese si se joaca si pentru "noul val". Care rade la piese in care o actrita de renume zice "fuck you" si altele de genu' pentru ca asta se consuma. Si mai putin alt gen de piese.
Si e adevarat. Viata e grea, ne ducem la teatru sa ne relaxam, sa radem, nu sa simtim neaparat. Sa simti ca iti canta inima de bucurie chiar si la o drama. Chiar si cand plangi la ea. De multe ori pentru ca oamenii aia de pe scena joaca atat de...ireal...incat simti ca te trec fiorii la propriu si te apuca plansul. E din ce in ce mai greu sa te duci acolo ca sa simti asta.
Mi s-a intamplat si mie sa renunt la a merge la o piesa "grea" pentru ca nu aveam dispozitia necesara. Dar in mod clar voi vrea sa merg la una de gen cat de curand. Ca sa imi sterg impresia proasta de la Look Back in Anger. Sa ma conving ca e doar un accident si nu o permanenta.
Autorul, John Osborne a dat nastere unui adevarat curent la vremea respectiva (1950) in teatrul britanic, "the angry young men". A fost etichetata si ca facand parte din "kitchen sink realism". Un mare succes de casa de-a lungul anilor si prezenta in repertoriul majoritatii teatrelor care se respecta, piesa este in esenta o drama cu ceva premii Tony la activ.
Cu atat mai mult m-a frapat oarecum neplacut sa o vad jucata la Teatrul de Comedie din Bucuresti ca o comedie. Poate sunt eu prea batuta in cap sau poate urasc consumismul atroce care vad ca pe zi ce trece castiga din ce in ce mai mult teren si pe scenele teatrelor bucurestene. Si totusi am ras. Da, am ras la Look Back in Anger. Nici macar un ras amar. Un ras sanatos, as zice. Ca o reactie directa a ceea ce auzeam pe scena. Glumite cu priza la public.
Piesa interesant jucata dealtfel. Trei actori tineri promitatori. (Alison a fost varza, din punctul meu de vedere. Lectii de dictie ii recomand. La greu. Dar ce stiu eu? Sunt doar un spectator nemultumit)
Dar nu Look Back in Anger. Asa cum o stiam eu. Stiu cel putin 5 oameni care au vazut piesa pentru prima oara. Si au ramas cu impresia ca e o piesa proasta care e salvata de glumitele despre care vorbeam. Si...o comedie!!!!!! Clar in montarea asta ESTE o piesa proasta. Nu faci din drama comedie. O piesa mare nu poate fi redusa la consumism.
Desi am ras, am plecat trista si dezamagita de la piesa. Pentru ca era prea de tot. Imi treceau prin fata ochilor aceleasi scene, insa din filmul din 1959 cu Richard Burton si Claire Bloom si imi pica falca din ce in ce mai mult gandindu-ma ca e cam bataie de joc ce vazusem la Teatrul de Comedie. Si asta mi-a adus aminte de Nepotu' cand iar m-am intristat post-piesa amintindu-mi-o pe Tamara Buciuceanu-Botez in Mamouret si altele.
Cata diferenta! Cate trebuie sa faca un actor pentru a supravietui! Pentru ca, intre timp, consumatorul de cultura s-a tranformat radical. Si acum se monteza piese si se joaca si pentru "noul val". Care rade la piese in care o actrita de renume zice "fuck you" si altele de genu' pentru ca asta se consuma. Si mai putin alt gen de piese.
Si e adevarat. Viata e grea, ne ducem la teatru sa ne relaxam, sa radem, nu sa simtim neaparat. Sa simti ca iti canta inima de bucurie chiar si la o drama. Chiar si cand plangi la ea. De multe ori pentru ca oamenii aia de pe scena joaca atat de...ireal...incat simti ca te trec fiorii la propriu si te apuca plansul. E din ce in ce mai greu sa te duci acolo ca sa simti asta.
Mi s-a intamplat si mie sa renunt la a merge la o piesa "grea" pentru ca nu aveam dispozitia necesara. Dar in mod clar voi vrea sa merg la una de gen cat de curand. Ca sa imi sterg impresia proasta de la Look Back in Anger. Sa ma conving ca e doar un accident si nu o permanenta.
luni, 5 ianuarie 2009
Fotografia zilei
De pe National Geographic. M-a surprins si m-a inspirat si m-am gandit sa o pastrez aici, pe blog pentru zile negre.
Ce credeti ca e? Ghici ghicitoarea mea (fara sa trisati inspirandu-va de pe site)
joi, 27 noiembrie 2008
Montmartre
Ce m-a facut sa scriu acest post scurt? O simpla poza, care m-a frapat. Nu este a mea, dar am si eu una similara si am fost surprinsa sa constat ca exista cineva care a simtit cam la fel atunci cand s-a aflat in acel loc.
Fotografia este din Paris, Montmartre si mi se pare frapanta pentru ca aceste scari sunt ca un fel de punte intre lumea de la poalele colinei, unde regasim Pigalle si Moulin-Rouge si divinul din varf, intruchipat de basilica Sacré-Coeur.
Din punctul meu de vedere, aceasta fotografie exprima esenta si paradoxul Parisului si poate (si) de asta iubesc acest oras cu pasiune. Pentru a ajunge sus, a deveni mai bun, mai pur, trebuie mai intai sa treci prin uman (cartierul felinarelor rosii), sa gresesti, sa fii acea fiinta inrobita de placeri si tentatii. Este alegerea fiecaruia daca ramanem la baza scarilor sau daca hotaram sa le urcam.
marți, 25 noiembrie 2008
My plane and I
I sometimes perceive life as an endless sky, populated by a great many planes going God knows where. Each one of us rides his own plane and the better a pilot we are, the better we manage to avoid intercepting or getting intercepted by other planes.
The irony of the whole thing is that, although this is an endless sky, somehow, it is not endless enough for all the planes to fit in. So, we have to fight for our share of sky and take other planes down so that we get their share as well and move around more easily.
Now, there are a few who manage to drive their planes so skillfully that they do not need to take other planes down but simply meander through all the others. Now, where do all these planes go to? Definitely....somewhere. I have no idea where but the whole point is to stay in the air for as long as possible and cover as much sky as possible.
Now, for my plane, just like everybody, I've been flying around for a while, attempting not to get too much in the way of other planes, minding my own business. Then there were a few other planes that tried to shoot me down and I almost crashlanded. Then I managed to get my plane back on track, had to ram a few others, meander through the rest, and finally got some time to cover my sky at leisure.
I may not be much of a pilot, but i drive my plane safely enough. Never really taken down any planes, but I fear very soon I'll have to stop avoiding the other planes and start fighting for a larger patch of sky. Until that day comes, I'm still flying my plane leisurely through this neverending sky.
The irony of the whole thing is that, although this is an endless sky, somehow, it is not endless enough for all the planes to fit in. So, we have to fight for our share of sky and take other planes down so that we get their share as well and move around more easily.
Now, there are a few who manage to drive their planes so skillfully that they do not need to take other planes down but simply meander through all the others. Now, where do all these planes go to? Definitely....somewhere. I have no idea where but the whole point is to stay in the air for as long as possible and cover as much sky as possible.
Now, for my plane, just like everybody, I've been flying around for a while, attempting not to get too much in the way of other planes, minding my own business. Then there were a few other planes that tried to shoot me down and I almost crashlanded. Then I managed to get my plane back on track, had to ram a few others, meander through the rest, and finally got some time to cover my sky at leisure.
I may not be much of a pilot, but i drive my plane safely enough. Never really taken down any planes, but I fear very soon I'll have to stop avoiding the other planes and start fighting for a larger patch of sky. Until that day comes, I'm still flying my plane leisurely through this neverending sky.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)