High expectations imply utter happiness and bitter disappointment. May we all have both in our lives!

joi, 11 iunie 2009

Astept...

apocaliptic ziua în care o să sărim unul la gâtul celuilalt pentru simplul fapt că îndrăznim să respirăm acelaşi aer.

Şi zic asta pentru că de fiecare dată când optimismu-mi atinge cote maxime, vine această minunată fiinţă umană (generic vorbind) şi mă readuce cu picioarele pe pământ. Iremediabil.

Ce m-a deconcertat de această dată? O banală întâmplare din urbea noastră. Printre betoane în fierbere, grade multe cu plus, nervi zilnici şi alte asemenea bunătăţi, apare un nene dinspre gura de metrou de la Eroilor şi o ia zâmbăreţ către staţia de RATB. Cu gândul, ca tot românul nedotat cu maşină/biclă/trotinetă/role/ alte mijloace de deplasare cu patent propriu, să se caţere în primul autobuz din raza-i vizuală.

Nenea mergea, pare-se, cam prea domol şi liniştit pentru gustul unui oarecare mocofan (bine înţolit dealtfel) care îi aplică strategic un pantof în fluierul piciorului ca să se mişte dracului mai repede că el, mocofanul, se grăbeşte, şi vrea să se asigure că EL, da, EL, şi nimeni altul, nu se urcă primul în autobuz.

Spre nemulţumirea mocofanului, cu toata lovitura de picior şi graba care-l mână de la spate vijelios, ajunge in autobuz în acelaşi timp cu nenea. Moment în care se deschide cutia Pandorei şi, minune, nu ies înjurături, ci o întrebare simplă: De ce dai domnule cu piciorul în mine? Raspuns de mocofan: Pentru că eşti prost şi nu ştii să mergi pe stradă.

Tare rău am mai ajuns dacă nici pe stradă nu mai avem loc unii de ceilalţi. Suntem în stare să ne călcăm în picioare pentru orice mizilic. Şi ceea ce e mai grav e că nimănui nu-i pasă. În autobuzul ăla plin de oameni nu s-a găsit unul care să îi spună ceva mocofanului. Dimpotriva, impresia mea a fost că majoritatea îl priveau incriminator pe săracul om care îndrăznise să pună o întrebare legitimă. N-am văzut o singură privire compătimitoare măcar. Nimic. Doar multă indiferenţă. Păcat. Suntem oameni până la urmă, ca să citez un clişeu frecvent. Sau NU?

6 comentarii:

candyflip spunea...

dc nu i'ai zis tu ceva "mocofanului"?? tu, spirit sensibil la rautatea si indiferenta celorlalti?!
"sunchaser", cautator al frumosului, poate inveti sa exprimi frumosul din jurul tau, iar la urmatoarea idiferenta a celorlati sa fi tu cea care ia initiativa lasand la o parte simtul observabilitatii pasive..

numai bine!

Luana spunea...

M-am intristat citind intamplarea. Cum sa lovesti pe cineva pentru ca...well, exista? Oare cum s-a simtit nenea ala? Cred ca umilit si neputincios... Dar oare daca in locul lui era un alt gen de persoana, se bateau acolo? Unii pur si simplu se simt justitiari ad-hoc... idiots!

Cati spunea...

@candyflip: da, din pacate, de aceasta data nu am facut nimic si m-am limitat la a observa; nu cred ca am forta fizica necesara sa parez loviturile care sigur mi s-ar fi aplicat de catre personajul pe care l-as fi admonestat;

nu sunt unobservator pasiv dar nu sunt niciun revolutionar;

am exprimat frumosul destul de des pe blogul meu asa ca poate ar trebui sa mai citesti si alte articole inainte de a pune o eticheta :)

Vad ca scrii din Londra; tu ce faci in asemenea situatii? sau oare e mai usor sa dai sfaturi?

Cati spunea...

@Luana: Mda, asta e, si pe mine m-a intristat; din pacate cred ca nu e un caz singular si m-am simtit neputincioasa pentru ca imi era destul de greu sa fac ceva (mi-am luat-o de multe ori)

Cati spunea...

@candyflip: Imi cer scuze, am apasat pe butonul gresit din graba dar ti-am citit comentariul si iti inteleg punctul de vedere; o sa scot moderarea comentariilor :)

Cati spunea...

candyflip spunea:

inteleg k orice gest impotriva unui mitocan sau a indiferentei in general poate avea consecinta o palma inapoi...raportul fortelor poate fi un impediment...dar nu e decat o scuza falsa, un surogat...e ok sa nu reactionezi intr'o situatie in care realizezi k esti in inferioritate (e simtul primar de conservare in fara percolului)..ce ma deranjaza muult e k observ din ce in ce mai mult si adanc imprimata in mentalitatea (mai ales a tinerilor romani) acceptarea...resemnarea k asa e domne societatea noastra si nu aveam ce sa facem...sunt din ce in ce mai putini care isi doresc sa revolutioneze ceva, sa schimbe sau macar sa aduca o cat de mica imbunatatire..pt k toate astea presupun implicare si asumarea unor eventuale riscuri..
k exemplu e commentul urmator, a d'soarei contrariate cum asa ceva e posibil :-)) cauza si efect..ai asa ceva pt k altceva nu se construieste sa existe :-)
am citit mai multe articolel de pe blogul tau...nu m'am rezumat doar la unul..sunt si chestii dragute..


nu e un sfat ce am scris anterior si mai sus...e o parere (d'aia ai lasat deschisa sectiunea "comment'uri" :-) sa aiba cititorii tai o replica la ce scrii tu...sau nu?

nu am sa justific ce fac eu sau cat de usor e sau nu sa scriu de aici..pt k nu ne cunoastem :-) si e irelevant..

P.S. evitati apa cu fluoruri..va face docili :-)