De ce nu vreau sa plec

Citeam deunazi pe forumul Hotnews niste opinii despre Romanica. Mare disputa daca ar trebui sa pleci si daca vrei sa pleci (dupa unii), de ce sa arunci cu noroi in ce lasi in urma.

De cand am inceput sa traiesc in Bucuresti, mi-am pus problema de a pleca din tara mai des ca alta data. Cam de fiecare data cand merg la banca sau la circa financiara. Sau in orice alt loc unde ma lovesc de minunatul functionar public, intotdeauna atat de amabil. Zic ca imi pun problema doar pentru ca ulterior ... imi trece. Cum imi rezolv problema (cu nervi, normal, dar nah, macar o rezolv), cum nu mai vreau sa plec.

Lasand la o parte lucruri marunte de genul catelimea comunitara care te mai trezeste la realitate din cand in cand (cu cruzime, desigur), claxoanele si bruftuluielile din trafic (ca pieton, cel putin deocamdata), fetele obosite, acre, inexpresive, triste (lista e deschisa) din metrou, avem o problema majora ca natie: lipsa bunului simt. De fapt, cred ca ar fi mai bine sa il consideram o specie pe cale de disparitie. De bine de rau, cativa care isi mai aduc aminte de el mai exista. Ok, si acum ca am inceput lista negativa, urmarea total nepotrivita: si totusi (inca) nu vreau sa plec din Romania. De ce? Pentru ca:
1. Am fost in cateva tari pe afara si e foarte misto sa le vezi CA TURIST.
2. In singura tara care m-ar atrage ca si relocalizare, Franta, nici nepotii copiilor mei nu se vor simti ca acasa. Vor fi doar niste emigranti.
3. Imi place sa cred ca mai exista sanse pentru tara in care m-am nascut si ca lucrurile se vor schimba, cu timpul.
4. Nu m-as simti bine departe de prieteni si familie.
5. Nu vreau sa las balta tot ce am facut aici si sa vad cum se manelizeaza Romanica. I can fight it!
6. Imi place sa merg la teatru si opera AICI si n-o sa las pe nimeni sa imi fure aceasta placere (vezi ideea 5)
7. Sunt multe lucruri frumoase in tara asta pe care inca nu le-am vazut si care ma fac sa raman aici.

Da, vreau sa ma inghesui iarna in metrou si sa primesc coate in burta de la ceilalti, sa ma agit luni de zile ca sa gasesc bilete la un spectacol pe care doresc sa il vad, vreau sa imi iau masina si ma las injurata de manelistii cu BMW-uri si ceafa groasa, sa stau la coada ca sa imi platesc taxele si sa ma umplu de nervi din varii motive.

Asta pentru ca inca imi mai face placere sa merg cale lunga pana intr-un loc ca Vatra Dornei sau Baile Herculane, sa mananc porumb copt pe plita bunicii mele de la tara, sa alerg prin livezi si prin curti pline de fan (neordonate la linie ca la nemti), sa ma bucur ca un copil de o carte veche pe care o gasesc in pod si sa stau acolo printre panzele de paianjen sa o citesc, sa il vad pe Beligan in carne si oase (mai mult oase, lately), sa ma duc la ai mei de Craciun plina de bucuria ca am putut sa le iau cadouri din munca mea, sa mananc niste branza cu slana si ceapa cum numai in Romanica se poate.

Da, recunosc, sunt un Balcanic! De asta poate, Vestul nu e inca o optiune!