Floarea de camp

Da, spuse ea, odata, demult, am fost semnul tau de carte. O floricica de camp pirpirie ascunsa in filele ceasloavelor pe care nu le vei termina niciodata. M-am ascuns o vreme acolo, asteptand sa ma gasesti aciuata langa cuvintele mele dragi. Intr- zi, cand ai deschis cartea, am alunecat stinghera pe parchet si m-ai vazut. Si atunci am explodat intr-o mie de culori. Petalele mele s-au inrosit subit iar tulpina mea s-a acoperit de spini. Obrajii mei au crescut si am prins parfum. M-ai pus intr-o vaza si te-ai uitat la mine ca la o bucurie noua, ca un copil care gaseste o jucarie care ii place pe strada. Si eu am inflorit in fiecare zi pentru tine, mi-am reinventat culoarea, mi-am tocit spinii ca sa nu te ranesc...dar, la un moment dat, te-ai taiat la deget in marginea vazei. Picaturile de sange au cazut peste petalele mele si m-am inchis pentru o zi. Cand am deschis din nou ochii spre lume ceva se schimbase. Nu mai aveam tulpina, eram doar o inflorescenta taiata care plutea pe un ocean, fara directie...Mi-am plans spinii si verdeata, iar rosul meu s-a intunecat. Am vazut negru in fata ochilor si am crezut ca am murit. Culoarea mea era muta acum. Mi-am strigat neputinta si m-am tarat disperata spre cartea mea draga...Nu stiu nici acum daca am ajuns vreodata din nou acolo.