Orasul cu magnolii (III)

Ca tot omu muncitor....aaaa calator, de la o vreme tre sa dai intaietate si matzului. Drept pentru care ne oprim la o terasa care arata promitator. Exceptand grupul de masculi curiosi de langa masa noastra, parea chiar in regula. Vine meniul. Stupoare! Nici un cuvintel care sa aiba treaba cu mancarea printre randurile alea tiparite. Asa ca, deja cu foamea-n gat si cu regretu latit incontrolabil pe figura, batem in retragere spre strada principala. Masculii urla niste sfaturi cu restaurante and shit in urma noastra.

Noi facem (deh, raci, nu?) tot ca noi. O luam domol pe ulita-n jos in cautare de unitati de bagat la ghiozdan. Intr-un final (apoteotic evident) rasuflam usurate. Dam peste un restaurant tare frumusal, rustic asa, cu terasa, pavilioane din lemn, tot tacamu'. Numa' bun pentru niste turisti infometati cum ne aflam noi.

In ciuda vremii cam cu vanticel, ne asezam placut impresionate la o masa afara. Vine chelnerul. Moment in care incep bilele negre:

Unu. Nu servesc ciorba pe terasa. WTF? Ce-are[cenzurat]cu prefectura?
Doi. Am uitat. Mim, remind me. Era ceva legat de bere...
Trei. Mie, care am minunata inspiratie de a comanda peste, imi aduce mancarica cam cand dumnealor (care comandasera pui) terminasera deja.

Pai, nu cred ca poate exprima in cuvinte ce priviri miselesti aruncam la carnita aia de puicel din farfuriile gagicilor acompaniatoare si cum a mancat subsemnata pestele ala cand s-a hotarat intr-un final sa se infatoseze inaintea stapanirii.

Da, am si poze, da' nu ma produc pe blog, ca vreau sa imi pastrez in continuare aura de diva rafinata :))

Odata puse burtile la cale, John face o incercare (nereusita, am aflat ulterior) sa o carmeasca cu toata compania spre gara. Rezultatul: am mai vazut 2 obiective :)) Mim, a treia bila alba (parca a treia, nu?) intrucat bisericile alea doua chiar au meritat efortul.

Prima biserica era de fapt un paradis in destramare, pentru ca din asezamant ramasesera doar niste ruine plasate pe un delusor pitoresc. Din pacate, era si loc de distractie pentru junii urbei, am tras noi concluzia. Un fel de stash de sticle de tot felul. Mergea usor zona spre o tenta de sacrificial ground. Pentru diverse marci de bere. Prins pe subsemnata in poza cand tragea cu foc de niste gratii atasate la ruine. Poza dorsala :(

Biserica numarul 2 am gasit-o cu poarta inchisa si am zis sa fim cuminti si sa nu sarim gardul, ca asa se cuvine. Drept pentru care am pozat-o doar pe afara.

Cu oarecare parere de rau (desi burtile pline tare ne trageau la orizontala, la somn) am inceput sa coboram spre gara.

De la Curtea de Arges pana la Pitesti am avut parte de super adrenalina, intrucat am mers cu un automotor, adica o locomotiva cu locuri pentru pasageri inauntru. Numitul automotor a garantat o ora de tagadam-tagadam ca in povesti, ocazie cu care m-am familiarizat mai bine cu pliurile-mi stomacale, precum si cu morala (ca sa fiu blanda cu nenea respectiv) unui cetatean care se dadea de ceasul mortii ca i-am furat sufletu' cu aparatu' foto. Just for the record, dumnealui era un pic prea pitoresc pentru cadrele noastre.

Pitesti. Tragem satisfacute magaoaia in poza, ca sa n-o uitam vesnic si dupa ce mai targuim ceva de-ale gurii, ne suim in trinu spre Bucale. Gresim vagonul (ca deh, nu prea scrie clar care-i care la sagetile astea mirobolante), asa ca o luam la picior spre ala care trebuie. Odata ajunse la locurile noastre gasim o don'soara instalata confortabil pe care ne muncim pret de 5 minute sa o lamurim ca sta pe locul gresit in vagonul gresit.

In sfarsit, triumfam asupra ocupantei ilegale si ne prabusim pe scaune, obosite dar tare fericite.

Coboram la Gara de Nord si ne alaturam unui fluviu de necunoscuti care se revarsa din trenurile sosite in Bucuresti la ceas de seara. Si totusi, pe fetzele noastre pluteste un zambet enigmatic iar in inimi ne staruie o bucurie tainica. E un secret pe care il stim doar noi trei, care ne distinge de marea de inimi de langa noi. Sunt emotiile si impresiile noastre, care ne fac sa ne simtim inexplicabil ALTFEL.