Zbor ideal

Discutia inceputa de Catalin despre vise m-a dus iremediabil cu gandul la zbor.

Multi dintre noi au vise in care leviteaza sau pur si simplu se regasesc undeva sus deasupra pamantului, ca prin magie.

Dar de fapt, cu totii zburam, iremediabil, la un moment in viata. Catre un ideal, inaltati de un gand maret, de o pasiune, purtati pe aripile inflacararii pe care dragostea o sadeste in noi...

Oricum ar fi, fiecare are peticul lui de cer (macar virtual) pus acolo deoparte. Care ne asteapta sa ne inaltam spre el. Indiferent de timp si loc sau de ocazie.

Eu nu cred in existente liniare si in orizonturi existentiale comode. Nimeni nu traieste cu adevarat la aceeasi intensitate o viata intreaga. Macar o data ai un moment de zbor, cand simti ca esti deasupra lucrurilor, deasupra lumii, detasat de material, singur cu tine si cu visul tau.

Imi vine in minte titlul lui Kundera, L'insoutenable legerete de l'etre, si in momentul asta fac o conexiune intre zbor, inima usoara si vis. Cumva, mi se pare ca se imbratiseaza frumos cuvintele si proiectiile lor in imaginatia mea.

Cand esti entuziasmat cu adevarat de ceva, chiar iti simti inima mai usoara si te ridici usor-usor spre el, intr-un zbor lin. Intr-un zbor ideal. Spre ideal.