High expectations imply utter happiness and bitter disappointment. May we all have both in our lives!

vineri, 6 martie 2009

Alegeri

Ma uitam in seara asta la un episod din Grey's Anatomy. Era vorba despre un tip cu o tumora pe creier. Avea doua sanse: extirparea a 90% din tumora, ceea ce implica sanse mari de a isi pierde amintirile si de a uita cine este....si 10 ani de viata; a doua insemna ca tumora sa fie lasata sa creasca in continuare, ceea ce i-ar fi garantat doar 5 ani de viata. El a ales prima varianta si sotia lui a fost de acord cu ea, chiar daca asta insemna ca omul care i-a fost alaturi atatia ani de zile nu isi va mai aduce aminte cine este ea si nimic despre viata lor impreuna in ultimii lui 10 ani de viata.

Pentru ca, motiva ea, chiar daca el nu-si aduce aminte cine sunt eu, eu stiu cine e el si va fi intotdeauna omul pe care il iubesc. De aceea, prefer sa am 10 ani cu el pe care altii ii vor considera de cosmar, decat doar 5, fie ei fericiti.

Pornind de la asta, ma intreb oare cum m-as simti daca maine m-as trezi si nu mi-as mai aduce aminte nimic din viata mea de pana acum. M-as simti pierduta, as simti ca nu mai am niciun punct de reper, ca totul e o mare plina de necunoscut in jurul meu si m-as inspaimanta? Sau as incerca sa imi construiesc eu amintirile, sa ma asigur ca peste un an de zile o sa am ce sa-mi aduc aminte?

Poate a-ti pierde amintirile e dureros, dar pentru mine, atata vreme cat nu stiu care sunt acelea, oare e la fel de tragic? Pentru cel care nu le mai are nu este doar un sentiment de vid si nesiguranta? Tragedia pierderii memoriei exista in mai mare masura pentru ceilalti, cei care te inconjoara. Ei sunt cei care sufera pentru ca nu iti aduci aminte cine sunt si ce rol au jucat in viata ta. Si tu ajungi sa suferi pentru ei, pentru durerea pe care o vezi si o simti in ochii si in sufletele lor.

Si totusi, si fara amintiri, suntem aceeasi oameni. Cat de mult ne schimba lipsa lor? Cat ne influenteaza amintirile viata? Cat de importante sunt?

7 comentarii:

Catalin spunea...

Uneori amintirile ne limiteaza. But I guess.. si asta face parte din frumusetea vietii.

Cati spunea...

Asa e. Dar intrebarea e...poti trai fara ele?

Mircea Popescu spunea...

Pfoai ce subiect, sa vina repede o baterie de violoncele mici mititele.

Cati spunea...

Violoncel si micutz....nu prea se pupa astea doua...

voluptateaviselor spunea...

Personal daca m-as trezi maine si nu mi-as aduce aminte cine sunt cred ca as fi speriata, as vrea cu disperare sa imi aduc aminte cine sunt eu, cine sunt prietenii mei, ce am facut in trecut si alaturi de cine. Pun pret pe amintiri si incerc sa le conservez pentru ca daor ele ne mai raman in final. Amintirile ne schimba. Pentru ca stii prin ce ai trecut, de ce sa te feresti sau de ce sa nu. Te fac sa zambesti, te fac sa plangi. Suntem cine suntem datorita intamplarilor prin care am trecut si datorita oamenilor care sunt alaturi de noi.

Stefania spunea...

:((( eu una am avut "norocul" de a experimenta de vreo cateva ori un semivid mental...

azi in timp ce am iesit de la serviciu si aveam capul varza pt ca am avut apeluri non-stop, nu mai stiam pe ce drum sa ma duc numai ca sa ma regasesc si sa scap de toate "fantomele" acumulate.

consoleaza-ma frumos, te rog... spune-mi ca nu a sters blogul... oricum ma simt de parca retraiesc anul trecut...

apropo de amintiri si de personalitate. tu crezi ca e posibil ca cineva sa-ti "fure" personalitatea? (nu identitatea sau imaginea publica)

Cati spunea...

Stef, eu zic ca poti sa o iei de la capat, sa iti faci un blog nou. Un nou inceput.

Start again and don't let things get you down.