Presa scrisa sau nostalgia printului

De o vreme incoace se tot prooroceste disparitia presei scrise. Se spune ca online-ul va castiga din ce in ce mai mult teren in defavoarea presei tiparite. Se prea poate sa ajungem acolo.

Si totusi, in spiritul meu binecunoscut de Gica contra, eu cred ca printul va ramane acea ultima reduta a placerilor noastre de cititori. Oricat de usor e sa accesezi orice informatie iti pofteste sufletelul via atotstiutorul nostru tatic Google, exista lucruri pe care mie, cel putin, formatul online nu mi le va oferi niciodata. Nici in 10 ani, nici in 1000 ani. Never.

Ce poate inlocui mirosul specific al hartiei de ziar proaspat scoasa de la presa, parfumul intepator al cernelii tipografice? Eu una ma bucur ca un aurolac de lucrurile astea, asa cum ma bucur si de senzatia pe care o da degetelor mele o pagina de revista glossy. N-am sa pot citi niciodata Dilema Veche pe Internet. Sau Catavencu. Sau Descopera. Sau Historia. Sau toate revistele de colectie de la Hachette si DeAgostini.

Tin minte si acum emotia cu care asteptam urmatorul numar al unei reviste din colectiile mele preferate. Si cum devoram nerabdatoare fiecare articol din revistele mele de istorie si arta.
De aceea, pentru oamenii ca mine, presa scrisa trebuie sa existe. Pentru ca ne place. Pentru ca ne emotioneaza. Pentru ca ne revolta. Pentru ca vrem sa simtim paginile acelea intre degete. Pentru ca vrem sa ne cuibarim in fotoliul nostru preferat si sa rasfoim infrigurati cateva pagini de relaxare.

Pentru ca dincolo de scopul ei informativ, presa scrisa satisface o placere. Placerea lecturii.

Mediul online este informativ. Si rece. Cel putin pentru mine. Este adevarat, stilul inconfundabil al jurnalistului subzista in orice format. Dar senzatia pe care ti-o induce printul se pierde in marele Internet.

E pe duca presa scrisa? Poate. Poate sunt egoista ca imi doresc sa se taie copaci in continuare pentru paginile mele zilnice de ziar. Ca vreau sa imi innegresc degetele intorcand foaie dupa foaie. Sa rup colturile netaiate ale revistelor. Sa cumpar in continuare numar dupa numar. Sa citesc foiletoane in revistele de literatura. Si poezii. Si epigrame. Si sa rod capatul unui creion in timp ce imi muncesc neuronii la un rebus in loc sa dau click dupa click pe o pagina Web.

Imi pare rau, dar pentru mine, tehnologia pierde fara drept de apel atunci cand o pun fata in fata cu printul. N-o sa pot citi niciodata un e-book cu aceeasi placere cu care citesc o carte tiparita. Pentru ca dincolo de stil, de alcatuirea frazelor, exista un miraj pe care orice cititor il simte. Cel al copertelor, al ilustratiilor live. Toate acestea fac din fiecare carte si fiecare revista/ziar o lume aparte. Una care se pierde iremediabil in online.

Eu nu pot merge cu PDA-ul peste tot. Cu acest container de e-books si alte minunatii online care fascineaza pe atatia. Eu vreau sa car in continuare dupa mine in desaga cartii "vii", sa gasesc metode inedite de a imi strecura ziarul printre straturile de sardele din metrou de la 8 dimineata, sa stau pe burta in iarba, in parc sau pe o banca, cufundata in niste pagini anoste si anonime pentru altii. Dar unice pentru mine.

Dar ce stiu eu despre evolutie? Pana la urma, nu sunt decat un nostalgic. Si peste mine, ca si peste altii, vremea si tehnologia vor trece fara sa ma intrebe ceva. Si intr-o zi, in cipul ala implantat in creier, notiunea de nostalgie isi va fi pierdut orice sens.