High expectations imply utter happiness and bitter disappointment. May we all have both in our lives!

luni, 2 martie 2009

Haz de necaz

Rasul e un panaceu. Atata vreme cat stim sa radem cu adevarat. Si sa facem haz de cele mai dureroase situatii.

Ce bine ar fi daca am putea sa "ne" radem de micile sagetele cu care ne bombardeaza viata. Sa-i dam cu flit, sa radem de ea, da, sa-i radem in nas, amenintand-o cu haz ca degeaba se chinuie sa ne doboare, sa ne incerce vointa, dragostea, inima, sa ne supuna permanent la cazne mai mici sau mai mari.

Poate un exemplu bun sunt cei care prin natura meseriei trebuie sa aduca veselie si bucurie pe fetele celorlalti: clovnii. De micuti mergem la circ si suntem fascinati de nasul rosu al clovnului. Si avem o placere bolnava sa il chinuim, sa il tragem de parul portocaliu, de pantalonii largi, de elasticul care ii tine patlagica aia rosie in loc. Si el rade, rade orice i-ai face. Pentru ca asta e menirea lui. Sa te distreze. Dar sub parul ala portocaliu si faina de pe figura exista un om. Un om trist uneori ca noi toti. Un om care sufera, care iubeste, care...traieste. Traieste viata cu bune si rele. Si care, in ciuda problemelor lui particulare, TREBUIE sa fie vesel si sa rada, sa faca HAZ de NECAZ. Si prin asta sa te faca pe tine sa uiti de problemele tale. Sa iti descreteasca fruntea, chiar daca a lui, in realitate e la fel de innegurata ca a ta. E un om care trebuie sa-si uite tristetea si sa rada atunci cand i-ar veni sa planga mai degraba.

Conditia clovnului in sine e oarecum trista. E un personaj tragi-comic, mimeaza veselia desi poate fiecare bucatica a inimii lui ranite plange. Gura lui se lateste intr-un zambet, de multe ori hidos, pentru ca omul din spatele mastii e in esenta trist. Ce ne pasa noua de el, noi vrem doar sa radem.

Si totusi, putem invata ceva de la el. Sa radem, sa radem cu gura pana la urechi. Sa ne batem joc de griji, sa calcam cu zambete pe necazuri, sa le nimicim prin veselie. Chiar si cand e greu si simti ca ti se rupe inima, razi, razi, razi cum n-ai ras niciodata. Ca sa citez o arie geniala din opera Paiate a lui Leoncavallo:

"Razi, paiata! Razi, ca si cum nici o durere din lume nu ti-ar atinge sufletul. Razi, chiar daca sufletul tau ranit plange cu lacrimi de durere.

Razi, paiata! Plansul nu are rost pe lumea asta. Suferintele vin si trec, in acelasi ritm cu viata.
Razi, paiata! Nu conteaza ca esti om, ca si ceilalti, atata vreme cat fata iti este de papusa hazlie. Nu conteaza cat suferi, cat efort depui ca sa supravietuiesti.

Razi, paiata! Razi! Dincolo de viata nu va fi suferinta si tristete, dar nu vor fi nici bucuriile netarmurite ale vietii. De ce sa nu te bucuri, acum, de farmecul fiecarei clipe traite?
Razi, paiata! Razi!..."

4 comentarii:

Catalin spunea...

Ha-ha-ha :(

Stefania spunea...

Buuuu... :(( (eu sunt clovnul...)

Liviu spunea...

Off topic: Domne, poezia e faina de tot. Mai scrie, mai scrie.

Cati spunea...

Multumesc :) Esti primul care observa poezia :))