High expectations imply utter happiness and bitter disappointment. May we all have both in our lives!

luni, 11 mai 2009

Amintire plăcută #4

Inaugurez astăzi, 11 mai, primul meu post cu diacritice (elemente care pentru mulţi cititori sunt critice în aprecierea unei scriituri pe blog).

Mă gândeam mai demult, în studenţie, ca participant în minunatul program Erasmus, aruncat în plin turn Babel pe meleaguri străine, că noi românii suntem cam necivilizaţi. Acum, dacă stau să studiez mai bine problema, eşti civilizat sau nu în funcţie de termenul de comparaţie pe care îl foloseşti şi de definiţia pe care o dai expresiei a fi civilizat.

Acestea fiind zise, o să pomenesc o întâmplare din perioada sus-amintită, care, mie una, mi-a demonstrat că nu suntem atât de urangutani cum ne cred unii şi alţii şi mi-a descreţit fruntea.

Cămin studenţesc în nordul Franţei. Una bucată bucătărie pe etaj. Dotată, printre altele, cu cuptor cu microunde. Eu, ca român get-beget, trag o mâncărică pe aragaz. Pe final apare o colegă de etaj, grecoaică, care mă roagă să îi împrumut şi ei ibricul meu să îşi încălzească nu-ştiu-ce.

Peste 10 minute se aude un mare bum dinspre bucătărie (stăteam foarte aproape cu camera). Ma reped intr-acolo şi ce văd? Grecoaica mea bagase ibricul de metal în cuptorul cu microunde. Cum combinaţia e fatală, cuptorul era negru pe dinăuntru iar ibricul meu arăta ca dupa răzbel: nexam coadă şi cu mutilări multiple pe figură. Théoni se uita la mine cu un zâmbet strâmb, total nedumerită asupra întâmplării. Păi bine neamule, dacă tot sunteţi in UE din 1981, poate ar trebui să ştiţi şi voi să folosiţi un cuptor cu microunde, că tot aştia din Babuinia vă scot din nedumeriri şi vă învaţă cum e cu chestiile alea de fac poc! dacă le pui unde nu trebuie.

6 comentarii:

Ella spunea...

:)) Mă aşteptam s-o zici p'aia cu "C'est quoi cette cuisine de merde?"

P.S. Brava pentru diacritice :)

Cati spunea...

Nee, too predictable...mai buna asta:)

Te invit sa o istorisesti tu pe aia cu "cuisine de merde"

Multumesc , multumesc, puteti inceta cu aplauzele acum :))

Irina spunea...

M-aţi făcut curioasă cu "cuisine de merde" a voastră :)

Cred că a fost de mare efect treaba cu ibricul, oricum :) Asta e o întâmplare din categoria celor pe care e mai bine să le experimentezi de pe margine, nu ca actor :)

Cati spunea...

Well, for further information int his respect, please refer to Ella's blog (http://ella-my-way.blogspot.com/)

Mai, gecoaica n-a avut niciun stres ulterior, ca deh, nu era ibricul ei, nici scuze nu si-a cerut, nimic. Dar nah, pana la urma, ea a tras toata spaima cu bun-bum, nu eu, asa ca am iertat-o, saraca...

Cati spunea...

Asta daca se decide sa povesteasca cum sta treaba...

Ella spunea...

Stai că acum mi-am dat seama că am încurcat borcanele :D Aia cu merda i s-a întâmplat Irinei, la Angers, nu ţie, nu-i aşa?
Hai c-o povestesc aici pe scurt, că la mine n-are rost (dar merci de reclamă, anyway :))
Se făcea că era Irina, o colegă de-a noastră de facultate, în bucătăria comună din căminul studenţesc al universităţii din Angers, tot ca Erasmus, evident. Ca românaşul plecat cam de multicel din ţară, îi era dor de veşnicii cartofi prăjiţi. Zis şi făcut. Se pune ea harnică pe treabă, salivând deja la gândul autohtonelor delicatese, când visarea îi este întreruptă de o franţuzoaică furtunoasă care, deranjată de miasmele nu prea îmbietoare pentru nasul ei fin obişnuit cu parfumuri, se năpusteşte pe uşa bucătărioarei aruncând un: "C'est quoi cette cuisine de merde?"
Irina, fată calmă şi la locul ei, îşi continuă liniştită îndeletnicirea, fără să bage de seamă că întrebarea mai sus adresată era de fapt o manifestare a dezaprobării.
Vorba aia: "Ce nu ştii nu-ţi face rău".
Aşa că stomacul ei n-a suferit de pe urma protestelor, iar tâlcul comentariului a fost desluşit mai târziu, după consumarea faptului (a cartofilor, mai exact). Nu mai ţin minte dacă a avut şi o urmare discuţia cu pricina, cert este că nici gazdei mele nu-i plăcea mirosul de cartofi prăjiţi, drept care am suferit teribil de dorul lor cât am stat acolo.
Francezii ăştia, habar n-au ce pierd...
The End