Amintirea asta are de-a face cu unul dintre examenele mele de la master de anul trecut, Comunicare online. Examenul a fost online si ma revad acum stand in fata calculatorului nervoasa peste poate ca nu imi iesea smecheria. Trebuia sa facem o lista cu admisii la facultate si sa trimitem fiecaruia din lista un mesaj cu media obtinuta si confimarea ca fusese admis sau nu.
Dar, in momentele alea grele pentru mine (era considerat un examen greu si, ca sa vezi, era fix primul din prima sesiune), cineva a fost langa mine si m-a ajutat. Desi se pricepea un pic mai bine decat mine, stiu ca am stat ceva si ne-am enervat amandoi pentru ca tot timpul faceam cate ceva gresit. Atunci am aflat ca, calculatorist fiind, nu le stii niciodata pe toate. Dupa cateva schimburi de mailuri cu profesorul, mi-am dat seama care era problema si am corectat-o. Am trimis solutia si am luat examenul.
Thanks for standing by me atunci. Nu nominalizez persoana pentru ca se stie.
Acela a fost un moment fericit, in ciuda faptului ca atunci nu l-am vazut ca atare. Dar acum, privind in urma, mi-l amintesc cu placere.
3 comentarii:
e bine ca poti sa povestesti diverse lucruri ce implica si alte persoane. si eu as putea povesti f multe, pe care acum le vad ca pe momente frumoase, momente de probe si de depasiri ale limitelor impuse de diversi... dar tocmai din cauza ca inca nu pot sa trec de o limita, nu mai am curajul sa scriu despre.
nobody cares anyway....
scuze daca sunt un pic depresed, dar m-au suparat f tare astia de la noul job :((
si in momente cand ai si tu nevoie de un umar sa plangi sau sa ceri un sfat pertinent, nu se gaseste.
Hey, come on, I can lend a shoulder...
What happened?
am scris la mine pe blog... poate peste vreo 3-4 luni va fi o amintire frumoasa.. desi sper ca nu, pentru ca daca ajungi sa vezi in viitor ca o amintire placuta, ceva ce te-a facut odata sa suferi, inseamna ca suferi mai rau decat atunci... nu stiu... la concluzia asta am ajuns din posturile noastre din ultimele zile
Trimiteți un comentariu