Citind in seara asta un articol legat de concertul lui James Blunt, mi-am dat seama de un lucru: eu n-am avut de ce sa ma plang pana acum la majoritatea concertelor la care am mers. Daca am avut, au fost carteli specifice mie, de midget, care se da de ceasu mortii ca nu vede nimic pentru ca aia din fata is prea inalti si tre sa se suie pe boxa sau in carca unuia sa vada CEVA.
Nevermind, exista si avantaje sa fii mai micutz: te strecori mai usor printre aia mai solizi:)
Apoi mi-am dat seama ca in general concertele la care am fost au fost de rock. Hmm, do I see a connection here? Din experientele mele in domeniu as zice ca in metalosfera, ca sa o botez asa, exista un soi de brotherhood pe care nu prea il intalnesti in general. Mi se pare ca la un concert de gen mai toti rezonam. Sunt oameni care vin din toate colturile tarii in Bucuresti pentru o trupa care le place. Si odata ce isi vad preferatii pe scena, nimic nu ma conteaza. Nici sonorizarea proasta uneori, nici aglomeratia, nici fumul de tigara de la care simti ca parca iti pica ochii din cap, nici pokemonii care se gasesc sa faca moshpit cand nu e cazul. Pentru ca, in the end, when the stage is empty si luminile se sting, iti aduce aminte doar cum au cantat oamenii aia si ce ai simtit tu cand i-ai vazut si i-ai auzit. Pentru ca acolo mergi pentru muzica, mergi sa asculti muzica care-ti place live si sa impartasesti emotia de a vedea o trupa/un artist "pe viu".
Correct me if I'm wrong, but this is at least how I feel. Si am motive temeinice sa cred ca mai sunt si altii ca mine.
2 comentarii:
Hehe, la Rolling Stones am stat ore in sir fara apa, pe o caldura sufocanta (organizare de exceptie, bineinteles!), iar la Metallica am stat in ploaie tot concertul. Fara umbrela, ca nu e voie. :)
Eu la Stones n-am fost, da' la Metallica am renuntat la sacul de gunoi daruit de un coleg grijuliu si am exersat la dat din pleata in ploaie...super beton senzatia, plus ca (minune!) nu am racit.
Trimiteți un comentariu