Nu stiu daca o sa pot posta cate una in fiecare zi, dar macar una-doua tot voi impartasi paginii mele virtuale de jurnal si celor care doresc sa o citeasca. Ma gandesc ca e bine sa le stochezi uneori si altundeva decat in memorie. Asa, pentru zile negre.
Astazi, asadar, take 1.
Amintirea asta e de la Londra, vara asta, cand mi-am vizitat o foarte buna prietena.
In ziua aceea, ea nu m-a putut insoti in preumblarile mele curioase prin capitala londoneza (oamenii mai si muncesc, totusi, desi eu pierdusem complet din vedere acest concept, dat fiind ca eram in vacanta), asa ca am ales sa o pornesc hai-hui din Oxford Street (singurul loc in care stiam cum sa ajung) pe unde am vazut cu ochii. Fara harta. Am vrut sa vad daca nimeresc totusi ceva si-mi fac de ras simtul de orientare foarte palid de care dau dovada de obicei.
Ceva tot mi-a iesit pentru ca, dupa cateva poticneli, am dat peste British Museum.
Dupa ce l-am batut in lung si-n lat vreo 4 ore, m-a cam cuprins foamea si mi-am zis sa incerc un fish&chips traditional. M-am oprit la primul ochit in zona, unde m-a intampinat o chelnerita tare draguta. Vazand-mi carnetelul cu insemnari in romana, m-a intrebat fara ocolisuri daca sunt romanca. Ca sa vezi potriveala, si ea era! Avand in vedere ca nu e chiar placut sa mananci de unul singur, a stat de vorba cu mine cam pe toata durata mesei. Trebuie sa mentionez ca localul respectiv avea chelneri de prin diferite colturi ale lumii (o chinezoaica si un spaniol, doar pe astia mi-i mai aduc aminte) si pe cat posibil, fiecare client era servit de acel chelner care vorbea limba lui.Nu stiu cum se face ca chelnerita mea a avut cateva momente libere (au venit o gramada de chinezi si ceva spanioli) si mi-a putut tine companie.
A fost un moment placut daca nu fericit pentru ca atunci ma simteam in orasul ala mare si rau cumva ca un peste mic intr-o mare necunoscuta. A little lost, that is. So, in a way, she did brighten up my day! Plus ca am primit si ceva indicatii turistice si...ahem...o harta.
4 comentarii:
eu n-am ajuns pe Oxford Street... :D dar poate o sa mai merg si alta data in Londra, nu mi-au intrat zilele in sac...
Corect. Si eu mai vreau sa merg o data macar :)
Am fost şi eu la Londra când aveam 14 ani, şi de-atunci vreau sa ajung din nou. Am fost şi la British Museum, şi ţin minte că mi-a plăcut foarte mult!
Cât despre chelneriţa ta, foarte interesantă ideea localului. Mai ales că aşa mai poţi avea şi amintiri drăguţe despre întâlniri cu români. Din păcate, în afară de prietenii mei, singurii români cu care m-am întâlnit prin Europa au fost cerşetori :(
Eh, asta a fost o amintire placuta. Exista si partea proasta a "expeditiei": in autobuz nu vorbeam romaneste cu amica mea atunci cand erau conationali prin zona, pentru ca ea, saraca, era cam patita; in schimb ii auzeam pe ei, si nu ziceau lucruri dragute (inclusiv despre noi)
Trimiteți un comentariu