Dar, lasand la o parte pasiunile mele de soarece de biblioteca (desi entomologia nu este una dintre ele, I actually kinda hate insects), filmul asta m-a impresionat prin ideea ca a-ti urma visul este worthwhile si ca magia momentului cand il vezi implinit te poate transforma. Iremediabil. Filmul are ca tagline "The only way to catch a miracle is to believe in it."
The blue butterfly este povestea unui baietel bolnav de cancer, cu sanse minime de supravietuire, care are un vis. Sa prinda un fluture Menelaus Blue Morpho, considerat a fi una dintre cele mai frumoase specii de fluture datorita culorilor vii ale aripilor, un exemplu perfect de iridescenta (coloratie similara curcubelului, aparuta in urma unui proces de interferenta a luminii albe prin straturi transparente subtiri).
Intotdeauna am vazut filmul asta ca pe un fel de manifest pentru visare. Un imbold si o dovada a faptului ca merita sa ai curajul de a-ti trai visul.
Pete are cancer al creierului intr-o faza terminala. In incercarea de a-si implini visul inainte de a muri, el incearca pe orice cale sa isi convinga idolul (Alan, un renumit entomolog) sa il insoteasca intr-o expeditie in America Centrala in cautarea frumosului fluture albastru. Desi initial refuza, Alan hotaraste ulterior sa indeplineasca dorinta baiatului. Odata ajunsi la destinatie, Alan, Pete si mama baiatului isi stabilesc tabara in teritoriul indienilor Bribri, al caror folclor ii atesta ca descendenti ai fluturelui albastru.
Nu voi povesti cum se termina povestea, dar ma voi limita la a spune ca filmul este inspirat de un caz real: Georges Brossard, un entomolog de renume mondial a plecat in jungla in cautarea fluturelui albastru pentru a indeplini visul de o viata al unui copil bolnav de cancer in faza terminala. Miracolul acestei povesti este ca la intoarcere, cancerul a intrat in remisie si astazi copilul care si-a vazut visul cu ochii a ajuns sa isi serbeze al 22-lea an de viata.
Poate cel mai mult mi-a placut aici ideea de quest, din care toti iesim cumva mai intelepti si mai bogati sufleteste. In film, in afara de Pete, si Alan si mama copilului au ceva de invatat: primul sa isi deschida inima si al doilea sa nu renunte niciodata, sa creada ca visele pot deveni realitate.
Daca mai adaug si faptul ca filmarile au avut loc in jungla din Costa Rica si ca peisajele sunt cu adevarat ametitor de frumoase, poate acestea sunt suficiente motive sa-i dati o sansa filmului.
6 comentarii:
I might give it a try, thanks. :)
sa-i dam o sansa filmului, sau baiatului? fiecare cu ce-l doare... ;))
iti spun ca am avut niste procese de constiinta pana sa ma decid sa intru iar pe blogul tau, dar pentru ca aproape toata dupa-amiaza am ascultat http://www.youtube.com/watch?v=Geg-2OLudvc pentru ca aveam nevoie sa mai sper in ceva, indraznesc sa-ti mai dau un comentariu.
PS. esti frumusica, la cat am apucat sa te vad ;) poate in alte circumstante vom putea si sa stam de vorba.
Huh? Pai filmului ma gandeam.
Merci, da nu vad cum te-am suparat:)
:)
nu m-ai suparat tu cu absolut nimic. problema e/era a mea... ajunsesem sa ma simt in plus inclusiv printre colegii mei de la actorie... acum ca stau sa ma gandesc la mai multe, parca viata mea e o telenovela din aia tragi-comica :))
fluturele albastru - racheta alba new wave? :)
daca inteleg bine, filmul este de retinut in special datorita cinematografiei si imaginilor; iti recomand ceva similar, dar acvatic de data asta. filmul e mai vechi si se cheama "le grand bleu" de luc besson. cred c-o sa-ti placa, se distinge tot prin imagini.
Merci de recomandare. Imi aduc aminte filmul. Parca e cu unul dintre preferatii lui Besson, Jean Reno, si daca nu ma insel, avea si o coloana sonora interesanta...
Trebuie sa il revad, nu mai retin foarte bine detaliile.
Trimiteți un comentariu