Paulie sau paradoxul vorbirii

Cred ca am vazut filmul asta de vreo 5 ori si tot imi place. Ciudat, pentru ca nu prea imi plac pasarile. Dar papagalul asta din film tare mi-e simpatic. Cineva spunea foate inspirat despre filmul asta ca e "both bittersweet and heartwarming"


De ce m-am gandit sa scriu acum despre el? Pentru ca l-am revazut la tv zilele trecute si mi-am readus aminte cat de mult imi place. E ca si cum as fi desfacut din nou cutiuta de minuni din copilarie. Cred ca o sa o mai deschid odata pentru The Blue Butterfly. Dar asta cu alta ocazie.

Asadar, Paulie e un papagal tare destept care o ajuta pe stapana lui, o fetita cu dificultati de vorbire (e balbaita), sa pronunte cuvintele corect si practic, sa ajunga sa vorbeasca normal. Paulie intelege tot ce se intampla in jurul lui mai ceva ca un om mare. Dar din pacate, unii parinti nu prea inghit povestea cu prietenii imaginari si considera ca fetita lor evolueaza intr-o directie gresita din cauza pasaruicii buclucase. Asa ca o despart de ea si Paulie ajunge intr-un magazin de amanet. Dupa ce schimba un alt proprietar, ajunge in subsolul unui laborator unde isi spune povestea unui imigrant rus.

Poate ceea ce mi-a placut cel mai mult in film este paradoxul capacitatii de a vorbi. Paulie trebuie sa isi ascunda inteligenta si refuza sa mai vorbeasca pentru ca el considera ca asta a fost motivul pentru care a fost despartit de Marie. La fel, imigrantul rus care ii asculta povestea, se simte strain intr-o tara in care nimeni nu ii intelege limba materna. Care e rostul? De ce mai poti vorbi daca nimeni nu te intelege si nu vrea sa te asculte? Cand trebuie sa vorbesti si cand sa iti tii gura? Si cati oameni inteligenti trebuie sa o faca pe prostii pentru a fi acceptati de restul lumii?

Desi finalul e fericit si Paulie o reintalneste pe prima lui stapana, Marie, acum om in toata firea, intrebarile pe care le ridica sunt un pic triste. Sunt atatia oameni talentati pe care societatea nu stie sa ii aprecieze. Si de atatea ori trebuie sa ascundem ce simtim si sa nu spunem ce gandim pentru ca asa este socially and politically correct. Hulim adevarul prea des si promovam impostura.

Sper sa nu ajung niciodata ca tatal lui Marie. Care considera ca, de fapt, copilul lui are o problema pentru ca vorbeste cu o pasare si nu are alti prieteni in afara ei. Conceptul de creativitate este foarte larg si orice manifestare a lui este pretioasa. De ce sa il inabusim in fasa? De ce sa consideram ca cineva are o problema doar pentru ca e diferit? Pentru ca nu e asa cum dicteaza societatea? Evolutia noastra insasi este datorata in mare parte acelor oameni care au gandit altfel. Care au spart barierele. Care au zis nu asa. Pentru ca au fost vizionari. Si oricat de marginalizati au fost (pentru ca intodeauna ne e teama de nou si tindem sa il respingem) au mers inainte, pe drumul lor. Unii au murit saraci si neintelesi. Dar peste ani si secole au devenit idoli si modele pentru alti vizionari. Si in timp, astfel au schimbat lumea.