High expectations imply utter happiness and bitter disappointment. May we all have both in our lives!

miercuri, 11 februarie 2009

Putin spatiu, va rog!

Nu stiu altii cum sunt, ca sa il citez pe taica Creanga, dar mie mi se pare ca exista niste limite clare in interactiunea dintre oameni. In sensul ca fiecare are nevoie de un anumit spatiu dincolo de care nu admite intruziuni.

Recunosc ca uneori is considerata cam nesociabila si salbatica pentru ca nu imi place sa se bage oamenii in viata mea. Adica eu merg pe principiul "Daca am ceva de zis, iti spun si singura, nu trebuie sa vii tu sa ma (tot) intrebi". E ciudat, cred, pentru ca mi s-a spus ca is foarte "lipicioasa". Doar ca uneori intalnesc oameni care trec de o limita. Una care mie mi se pare evident ca nu ar trebui s-o depasesti. Mai ales cand te bagi in sufletul omului cu nesimtire si insistenta. Si persisti. Si persisti.

Acum chestia asta e relativa si depinde de fiecare. Ma uit numai la doua culturi total opuse din punctul asta de vedere: japonezii, care sunt foarte stricti cu manifestarile emotionale si cu spatiul personal (exagerat de mult, as zice eu, imi povestea cineva ca astia nu au niciun gest de tandrete in prezenta unei alte persoane, nici macar o atingere de mana) si culturile de ginte latina, in care toata lumea se saruta, se imbratiseaza, se baga in seama, etc (aici pot mentiona pupatul pe gura la francezi indiferent de sex, grad de rudenie, sau tip de relatie, care nu prea ma coafeaza).

Cand vorbesc despre incalcarea spatiului personal, ma gandesc atat la sensul spatial cat si la cel emotional.

Cu alte cuvinte, sunt oameni care te privesc insistent in ochi atunci cand vorbesc cu tine sau stau mult prea aproape desi nu te cunosc decat de cateva minute.

La fel, exista persoane care gasesc tot timpul sa te intrebe lucruri pe care tu le consideri oarecum intime. Aici o sa dau ca exemplu o situatie prin care am trecut. La un moment dat, a trebuit sa colaborez cu o colega din India. La un moment dat, m-a intrebat cati ani am si daca sunt casatorita. I-am raspuns. Replica a fost ceva de genul "Dar desigur ai de gand sa te mariti in curand". Ceea ce mi s-a parut total deplasat. Cu atat mai mult cu cat oricat am incercat sa nu dau un raspuns, femeia tinea mortis sa afle ce si cum, daca si cand am de gand. Asta mi se pare ca se cheama trespassing. Nene, daca nu vreau sa-ti spun, nu vreau sa-ti spun. Si daca continui sa insisti, risti sa o dai in nesimtire. Acum, saraca femeie nu cred ca s-a gandit ca face vreo greseala pentru ca am observat ca ei sunt foarte deschisi in chestiuni legate de familie si socializare in general. Cand se insoara/marita, toarna un plod nou, se lauda la tot orashu.

Intrebarea e unde se termina bunul simt in situatiile astea. Eu cred ca exista oameni cu adevarat expansivi, extroverti, care vor sa stie totul despre tine din primele 5 minute. Pentru ca asa sunt ei. Dar daca atunci cand se lovesc de un zid de tacere sau orice alta manevra de coteala ca sa zic asa se retrag cu gratie si nu ii dau inainte indefinitely cu intrebarile, eu zic ca asta da dovada de bun simt.
Evident, exista si categoria numero due, care nu se prind de finetzuri de nicio culoare si la care se pare ca merge doar datul cu parul gen "Bai da stii ca esti cam curios" (asta e inca finutz, stiu persoane care o reteaza mult mai brutal like omniprezentul "Bai, ma leshi/lashi cu de-astea")

Mie nu-mi place sa sacai oamenii si sa-i bazai la cap cu intrebari despre ce au facut in ultimii 5 ani sau orice altceva. Plus ca am invatat o chestie. Daca frantuzu iti zice "Ca va?" nu inseamna ca se asteapta sa ii torni tu ultimele tale realizari si nemultumiri din diverse domenii de interes. Pentru ca pur si simplu n-o sa stea sa te asculte. "Ca va " e ca un fel de salut. Ii raspunzi "Ca va" si gata, treci mai departe. Nu te gandi ca daca ii zici "Ca va pas" o sa stea sa te intrebe care-i problema. Asadar, e alegerea ta daca raspunzi ca merge sau nu merge si inveti si tu sa variezi in functie de om si context.

15 comentarii:

Anonim spunea...

I couldn't agree more. Unii oameni sunt pur si simplu nu pricep mesajul.

Anonim spunea...

Nu ştiu dacă să-ţi dau dreptate în întregime sau nu.
Şi eu urăsc privitul în ochi, întrebările "tupeiste" şi analizatul din cap până-n picioare. Dar tind să cred că e o problemă interioară de-a mea pe care trebuie să învăţ s-o rezolv.
Cât despre "ca va". Ce că la noi e aceeaşi chestie: "Ce faci" e întrebare a cărui unic răspuns este "bine".

Cati spunea...

Hmmm, eu nu o vad neaparat ca pe o problema. Pana la urma, daca nu imi place un lucru, sunt libera sa reactionez, asa cum e si cel care "depaseste limitele".

Da, ai dreptate cu "ce faci?". Desi mie mi s-a mai intamplat sa stau la discutii vreo jumatate de ora pornind de la intrebarea asta simpla.

Anonim spunea...

Discuti si amesteci doua lucruri diferite, incalcarea spatiului personal in contextul acelorasi valori socio-culturare (cand da, indignarea este motivata) si incalcarea spatiului personal receptat ca si incalcare tocmai datorita unor optici diferite date de valorile socio-culturale de care vorbeam mai sus.
Indianca a fost doar draguta si politicoasa cu tine, in viziunea ei. Tu te-ai simtit invadata insa. Iar frantuzul ar fi agresat de un raspuns gen "india". Asta ca sa merg pe exemplele tale.

Cati spunea...

Hmmm, cred ca e destul de greu sa dai o reteta aici.

Inteleg destul de bine diferentele culturale, dar asta nu inseamna ca trebuie sa accept invadarea spatiului meu personal doar pentru ca acel om a fost educat altfel si are alte vederi in domeniu datorita culturii din care face parte. Asta e o alegere personala a mea, fara a fi influentata de cultura romaneasca (ca sa opun ceva culturii indiene, desi nu sunt on equal footage).

Sunt o persoana toleranta, dar totusi, limitele invadarii spatiului meu personal le stabilesc eu pentru ca pe mine ma afecteaza. Pana la urma poti sa faci tot ce vrei in masura in care nu ingradesti astfel libertatea celuilalt/celorlati.

Ma intreb cand este indignarea motivata? Ceea ce mie imi provoaca indignare altcuiva ii poate parea un mizilic care nu merita atentie.

Pot sa inteleg punctul de vedere al indiencei in contextul culturii din care face parte, dar ma intreb daca ea il intelege pe al meu.

Oricum, chestia asta cu spatiul personal este a matter of personal choice.

Anonim spunea...

Tine de bunul simt al fiecaruia si de cat de atent e la reactiile altora. Unii oameni pur si simplu nu oberva ca iti invadeaza spatiul si intimitatea sau nu le pasa. Mie, de exemplu, mi-a placut f mult in Spania, in general. Dar, in particular, oamenii erau prea expansivi pentru mine. I need my space :D.

Cati spunea...

Da, perfect de acord cu Spania. Desi mi s-au parut tare atenti si doritori sa te ajute, parca uneori e un pic cam mult.

Suntcalm? spunea...

"sunt oameni care te privesc insistent in ochi atunci cand vorbesc cu tine sau stau mult prea aproape desi nu te cunosc decat de cateva minute."

LOL. Dar tu cum faci cand vorbesti cu cineva? Te uiti dupa cai verzi? Iar aia cu distanta e discutabila. N-am observat oameni care sa se-apropie intr-atat incat sa devina deranjanti.

"La fel, exista persoane care gasesc tot timpul sa te intrebe lucruri pe care tu le consideri oarecum intime." De unde sa stie respectivul care-s intime pentru tine sau nu? Ai lista pe tricou?

Legat de-ntrebarile de casatorie, exista diplomatia, dar na... e mai usor sa te-astepti de la celalalt decat sa misti tu.

"Intrebarea e unde se termina bunul simt in situatiile astea. " Nope. Intrebarea e "intr-o situatie deranjanta preferi sa te plangi sau s-o rezolvi?"

"Asadar, e alegerea ta daca raspunzi ca merge sau nu merge si inveti si tu sa variezi in functie de om si context. "

Stai putin, ca acum e alegerea ta? Parca spuneai ca ar trebui celalalt sa se gandeasca la intrebari deloc incomode.

Ai ceva dileme, dac-ai ajuns sa scrii textul asta, dar sa insisti ca esti o persoana toleranta. Asta este o mentalitate tipic feminina cu "trebuia sa-ti fi dat seama". Nu! Sunt elemente ce difera de la om la om. Daca tu nu stii sa-ti exprimi limitele, atunci nu te astepta ca interlocutorul sa le inteleaga.

Cati spunea...

@Alexandru

-Privesc oamenii in ochi cand vorbesc cu ei, dar nu ma uit insistent. Problema mea era cu insistenta, nu cu privitul in ochi

-Ai avut notrocul sa nu ai de a face cu oameni care devin deranjanti pentru ca stau prea aproape de tine. Tu cum te-ai simti sa stea cineva atat de aproape cand vorbeste incat sa simti ca iti sufla in gura?

-Pai n-are de unde sa stie, dar daca are un pic de bun simt, isi da seama ca nu e cazul sa insiste daca tu te dai cotit in fel si chip

-Ce sa misc eu? Sa-i spun ca nu e treaba lui sau ca nu am de gand sa ii raspund? Pot sa ii dau un semn finut ca s(he)'s gone too far dara daca nu percuteaza...

-Tocmai pentru ca sunt o persoana destul de politicoasa, predfer sa nu i-o retez omului decat in situatii foarte rare. Si nu ma plang. Constatam doar o stare de fapt

-Aia cu merge sau nu merge era strict legat de contextul cu "ca va"

-Nu cred ca e o mentalitate tipic feminina. Stiu multi tipi care gandesc ca mine. Nu e vorba de dileme. Stiu foarte clar ce imi place si ce nu-mi place. Si in anumite situatii de comunicare exista limite. Mai ales cand nu cunosti un om sau il cunosti foarte putin.

-Comentariul asta te tradeaza ca un tip expansiv. Felicitari! Dar nu toata lumea este asa si fiecare are dreptul sa-si apere propriul spatiu.

Anonim spunea...

Eu sunt de aceasi parere Cati.
Multi oameni nu au fost educati de parinti cand erau mici si normal la ce te poti astepta de la un fost copil rasfatat.

Stefania spunea...

din pacate si spatiul asta incepe sa-mi para nociv. in 90% din chestii sunt de acord cu Alexandru.

btw, cati, de ce mi-ai promovat pe blogoree articolul cu Bucuresti?

Cati spunea...

Pentru ca mi-a placut?

Stefania spunea...

Ti-a placut sa citesti despre greutatile prin care a trecut altcineva? Nu te face sa simti compasiune pentru persoana care l-a scris? As in, I feel so sorry for yourself? Don't make me feel that again? You're so helpless and bichie?

Cati spunea...

Votez articole care imi plac. De obicei nu stau sa explic de ce imi plac, dar aici o sa fac o exceptie.

Eu n-am facut facultatea in Bucuresti si sunt multe greutati ale vietii de student prin care poate nu am trecut.

Dar imi place intotdeauna sa citesc povestile altora, mai ales daca contin experiente pe care nu le-am trait.

Why should I feel sorry for you? Mi se pare ca ai trecut prin multe and you're still standing.

Nu inteleg totusi...nu iti place ca ti-am votat articolul? De obicei un vot e un semn de apreciere la adresa autorului...

Stefania spunea...

"Why should I feel sorry for you? Mi se pare ca ai trecut prin multe and you're still standing."

Multumesc pentru asta, e exact ceea ce voiam sa citesc. :)

Ca mi se pare ca nu toata lumea care comenteaza acest blog e de aceeasi parere...