Intotdeauna am admirat prieteniile intre baieti. E sentimentul acela de camaraderie, male bonding, call it what you will, care nu exista aproape deloc intre femei. Sau daca exista, tot nu are acelasi statut.
Oare noi, femeile, nu ne putem suporta unele pe celelalte? Suntem atat de rele si invidioase? E adevarat ca preferam sa ne barfim pe la spate in loc sa ne spunem lucrurile verde in fata? Chit ca se lasa cu cat fights?
Eu cred ca totusi exista si intre femei prietenii model care trec de orice obstacole.
Ceea ce mi se pare ingrat la femei e ca in momentul in care apare EL, cam dispar toate amicele. In sensul ca incepi sa te vezi mai rar cu ele pana cand efectiv uiti ca mai exista. Uite ca la barbati nu prea se intampla asta. Desigur iubita/nevasta/amanta e acolo, dar pe un plan cel putin comparabil sunt si prietenii. EI nu isi uita amicii pentru EA. Sau daca fac asta, isi revin destul de rapid.
Adevarul adevarat e ca prieteniile pe bune chiar rezista, indiferent ca vorbim despre barbati sau femei.
Si totusi, oare la cate poate rezista o prietenie? Cat esti dispus sa lasi de la tine si peste cate crezi ca poti trece pentru asta? Stiu de exemplu, doi amici care se cunosteau de vreo 20 ani. La un moment dat, sotia unuia l-a inselat cu acest amic, intamplator cel mai bun amic al respectivului. Spun povestea asta pentru ca are un final neasteptat. In mod normal te astepti ca astia doi sa rupa relatiile de amicitie. Buuun, uite ca inselatul s-a despartit de nevasta, considerand-o pe ea vinovata de micutza afacere amoroasa, si a continuat sa fie prieten la toarta cu cel cu care l-a inselat nevasta.
In plus, prieteniile adevarate se cultiva. Degeaba cunosti un om de 10 ani daca nu-i mai dai un telefon 6 luni si apoi ii suni la usa ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Sau poate ca asta nu conteaza daca te cunosti cu omul de atata vreme. Dar haideti sa fim seriosi, nimeni nu e prost de bun. Atunci cand un om te raneste, imi vine greu sa cred ca il ierti rapid si pretinzi ca nu s-a intamplat nimic. Macar o perioada de raceala exista. Daca sunt oameni care pot intretine o amicitie iertand mereu un amic care cam ramane repetent la acest capitol, tot respectul meu pentru ei. Dar cred ca sunt relativ putini.
Oricum, concluzia, daca e sa existe una, e ca un prieten bun e greu de gasit si de aceea merita pastrat. Cu orice pret, ar zice unii. Nu cu orice pret, exista limite, zic eu. Voi ce ziceti?
4 comentarii:
limite... hmmm... bai, eu nu prea stiu ce sunt alea... eu in principiu fac ce simt si merg pe o idee:
vrei iubire adevarata? foarte bine, atunci invata intai sa oferi.
mie mi-a luat vreo 2 ani sa invat... dar cred ca am ajuns la un echilibru :)
imi place poza ;))
Hehe! Si mie mi-a placut, mai ales ca m-a facut sa imi gasesc subiectul postului.
Cand vorbeam de limite ma gandeam la cat esti dispus sa suporti de la un asa-zis amic pana ajungi intr-un final sa nu il mai consideri ca atare.
sincer nu stiu... in primul rand eu nu prea mai tin legatura cu niciunul din amicii mei... pt ca am ajuns la concluzia ca nu era locul meu printre ei.
acum, de vreo juma de an, am inceput sa cunosc oameni noi si carora ma prezint cu totul altfel. pe acestia sper sa-i pastrez cat mai mult si nu ma sperie dusmanii sau tradarea. abia ma ajuta sa nu ma plictisesc de mine :D
stii ca se zice sa-ti iubesti dusmanii pt ca sunt singurii care iti pot arata care-ti sunt defectele. dar pe tema asta a punctat f bine Catalin intr-un post despre promoting si sharing.
So wrong.. sunt multi tipi care fac la fel: uita de amici in momentul in care se baga intr-o relatie serioasa.
Ar trebui sa mai scriu la seria "Transformers". :)
Cat despre poza.. aaaw. :D
Trimiteți un comentariu