High expectations imply utter happiness and bitter disappointment. May we all have both in our lives!

duminică, 11 ianuarie 2009

Echilibru

Equilibrium. Adica echilibru. O chestie pe care ne-o dorim cu totii uneori. Si un film de idei.

Pentru ca dincolo de anumite stereotipuri si idei fumate pe care le gasesc unii mai Gica-contra in film, acesta pune o problema interesanta (cel putin din punctul meu de vedere): Cum ar fi viata noastra fara sentimente?

Filmul picteaza un tablou in tuse sumbre pentru noi, oamenii secolului 21. De ce sumbre? Pentru ca oamenii din acest viitor sunt niste robotei comunisti care fac acelasi lucru zi de zi de zi in existenta lor cenusie si satisfacatoare. Desi oameni ca si infatisare, sunt complet lipsiti de umanitate. Sentimentele sunt cele care ne fac umani. Simtim si asta ne face frumosi. In secolul nostru, umanitatea simte. Inca. In secolul lor, umanitatea asa cum o stim noi nu mai exista. Noi din viitor suntem doar niste numere. Atat de pline de echilibru. Si atat de goale.

Equilibrium avanseaza ideea ca sentimentele ar sta la baza tuturor lucrurilor rele din lumea asta. Daca nu ar exista ura, nu ar mai exista inexorabilele razboaie de orice fel. Daca nu am iubi, nu am mai ajunge la sentimente extreme care ne-ar impinge la gesturi disperate, lipsite de logica. Daca nu am mai simti, asadar, am avea o societate perfecta.

Asa sa fie? Ok, deci n-ar mai fi razboaie. Dar n-ar mai fi nici dispute intelectuale, contrari (lipsite de sens pentru unii) puerile gen "bai asta e parerea mea si gata, da?", micile razboaie care ne umanizeaza pana la urma, care ne fac niste fiinte atat de interesante. Pe blogul umanitatii n-ar mai intra nimeni. Pentru ca nu ar mai exista. Sau daca ar exista, ar include postari in genul indemnelor lu' tovarashu' la aplatizare cerebrala.

Ce viata am avea fara tresarirea unei atingeri de mana, visarea cu ochii deschisi in fata unui tablou, lacrimile pe care ti le smulge un acord de vioara si atatea altele? Desigur, ar fi frumos sa nu mai avem razboaie si conflicte de tot felul. Dar daca am obtine asta cu pretul unei societati in care stam cu totii drepti si creativitatea noastra atinge cote maxime in... a ne aranja instrumentele de scris pe birou, ne-am mai dori oare asta?

Umanitatea este fascinanta prin diversitate. Nu gandim la fel si nimic nu ar trebui sa schimbe asta. Nu ne-am plictisi oare sa auzim aceeasi idee reverberata de mii de alte guri? Sa facem maine tot ceea ce facem azi? Sa stim dinainte cum va fi viata nostra peste o luna? NU. Atata vreme cat nu am cunoaste nimic din toate lucrurile astea, nu am avea ce sa ne dorim. Nu am avea dorinte, nevoi. Pentru ca nu am cunoaste altceva decat prezentul. Un prezent egal pentru toti, necustomizat, servit cu strictete la aceeasi ora. Tuturor.

Am fi multumiti si in ignoranta noastra ne-am considera fericiti. Ups, wrong word. N-am avea conceptul de fericire. Si nu ne-am dori mai mult decat avem.

2 comentarii:

Misanthropica spunea...

Nice review.

"Equilibrium" este un "1984" intr-un viitor (mai mult sau mai putin) indepartat. Adica ceea ce am fi putut deveni daca nu scapam de comunism.

P.S. Iarasi, daca tin bine minte, nu aveau voie nici sa-si aranjeze lucrurile de pe birou altfel decat era standardul. :)

Cati spunea...

Asa este! Totul era pre-ordained si pre-decided for them :(

Da, si eu am recunoscut 1984 in Equilibrium. Mi-a placut si pentru faptul ca include si o poezie de Yeats care imi place mult.