High expectations imply utter happiness and bitter disappointment. May we all have both in our lives!

duminică, 18 ianuarie 2009

Umanistii si stolurile lor (I)

Dupa cum am mai pomenit si cu alta ocazie, oamenii de formatie realista si cei de formatie umanista sunt oaresicat diferiti.

Daca tie ti-a placut intotdeauna matematica si poti sa inmultesti in gand, altuia in mod clar nu-i place asta (nu e nici el prost, doar ca nu are aceeasi dexteritate cu numerele si nici nu se oboseste sa isi exerseze partea aia de creier). Cu alte cuvinte, avem prioritati diferite. In ambele cazuri sunt lucruri care nu ne intereseaza si nu le dam importanta. Poate ceea ce mie mi se pare fun to do tie ti se pare groaznic de plictisitor. Si asta in primul rand pentru ca avem moduri diferite de a gandi si de a vedea lumea.

Cred ca diferentele astea sunt radicalizate de educatia de profil de care avem parte.

Ca absolvent al unei facultati umaniste (litere, limbi straine, filozofie, istorie, etc.) mi se pare ca esti total nepregatit pentru viata.

Cand iesi de pe bancile facultatii visezi numai floricele pe campii si crezi ca viata e roz bombon. Ca toate fantasmagoriile alea pe care le-ai studiat tu, poezelele pline de sentimente nobile si idei de justitiar sunt chiar pe bune si ca TU o sa schimbi lumea.

Avem un simt al realitatii foarte scazut si de aceea la primul hop cadem in melancolie, paseism si, mai grav, in depresie. Ne dam seama ca viata nu e asa cum ne-o inchipuiam.

Mare tragedie, va spune un realist. Get over it!

Mda, ar trebui, dar vedeti voi, visele alea pierdute chiar sunt o tragedie. Unii dintre noi rezista dezamagirii si trec mai departe, sperand, cautand uneori intreaga viata perfectiunea aceea pierduta in visele noastre desarte. Altii (si stiu destule cazuri, din pacate), renunta la viata. Pentru ca pentru ei dezamagirea e prea mare, descoperirea ca visele lor ar putea fi desarte si ca trebuie sa lupte pentru ele fara a avea vreodata siguranta ca si le vor implini e prea mult.

Ce loseri, nu? Poate. Dar sunt oameni cu o sensibilitate foarte deosebita, greu de inteles, care pur si simplu nu sunt croiti pentru viata. Cred ca sunt oamenii aceia din turnul de fildes, care n-ar trebui sa iasa niciodata din el. Pentru ca in contact cu lumea reala s-ar sparge intr-o mie de bucati. Si de ce sa dai cu pietre in ei. Lasa-i in lumea lor perfecta si razi in sinea ta de ei daca asta te face sa te simti tu mai bine.

Suntem mai putin toleranti decat realistii si ne vine foarte greu sa acceptam ca exista oameni pe lumea asta care simt altfel decat noi. Ca au o sensibilitate diferita. Ca pentru altii a merge intr-un muzeu poate fi plictisitor. La fel cum pentru altii, pasiunea asta pentru frumos poate aparea ca frivola si superficiala.

Cand iesi de pe bancile unei facultati realiste parca esti mai pregatit sa iei taurul de coarne si nu ai atatea idei preconcepute despre cum AR TREBUI sa fie viata. Nu iei totul in tragic atunci cand nu ies lucrurile cum vroiai tu. Si rezisti cu brio incercarilor vietii. Desigur, si tu ai esecuri, dar sunt mai multe sanse sa te ridici si sa o iei de la capat.

7 comentarii:

Catalin spunea...

Si realistii au depresii.
Sau poate nu sunt realisti in adevaratul sens al cuvantului? Tough one.
Anyway, nu cred ca sunteti mai putin toleranti decat realistii, depinde de context.
Noi suntem intoleranti cand va incurcati voi in calcule sau cand vreti sa dai bani la cersetori, de exemplu. :)

Cati spunea...

Da, sigur, si realistii au depresii. Dar mai devreme sau mai tarziu isi revin din ele.

Umanistii au tendinta de a se victimiza si prefera sa stea acolo si sa nu se traga singuri de turul pantalonilor ca sa iasa din starea aia.

Stiu destui umanisti care se cred superiori pentru ca stiu nush ce trib de pe nush ce continent sau mai stiu eu ce, dar habar n-au sa isi socoteasca banii fara calculator. La asta ma refeream.

Dar, desigur, sunt oameni si oameni.

Mimi spunea...

Am impresia ca in ultimul timp, din ce in ce mai mult, si umanistii se reorienteaza. Au inteles ca in ziua si in lumea de azi nu mai pot trai in idealismul lor si ca trebuie sa se adapteze. Asa ca incearca sa patrunda "tainele" realistilor, cu durerea de cap de rigoare si fara prea mare tragere de inima, facand compromisul de a umbla si cu un calculator in buzunar, daca e nevoie. Invata si ce e aia o factura si alte lucruri mai putin poetice, fara insa a renunta la carti, la teatru, la opera, la idei, la visare, intr-un cuvant, la lucrurile alea care le sunt dragi si care le-au modelat gandirea si existenta. Nu se schimba iremediabil, nu dispar de pe fata pamantului, doar ca se adapteaza, pentu ca au simtit si ei pe pielea lor ce inseamna sa fii total rupt de realitate, sa fii prea sensibil si usor de ranit, sa fii dezamagit ca lumea nu se ridica la standardele tale morale etc. Cred ca umanistii tind si ei spre o cale de mijloc, la fel cum, poate, realistii incearca sa-si cultive sensibilitatea.

Anonim spunea...

Si invers, nu e adevarat?
Poate ca pe unii ii intereseaza mai mult sa viseze, decat sa fie "realisti".
Sunt oameni si oameni ..

Cati spunea...

@Mimi: Este adevarat, in secolul vitezei nu poti supravietui fara sa te adaptezi. Asa ca ne-am schimbat, sau incercam sa ne schimbam, si noi si ei. Si oricum, cazurile pure de "umanist" si "realist" sunt foarte rare.

Cati spunea...

@Anonim: Perfect de acord cu tine. Tostusi, descriam o tendinta generala pe care am observat-o dupa ce am terminat facultatea. Cazuri particulare vor exista tot timpul. Si poate tocmai descoperirea lor ne face viata mai frumoasa :)

Stefania spunea...

Uite, eu am terminat profil real, mate-fizica si apoi ase. aveam O parere despre mine si O parere despre lume.

Dupa 2 ani de serviciu si dupa ce am terminat master in multimedia la FJSC am intrat intr-un conflict interior, pentru ca mi-am dat seama ca mi se potriveste mult mai mult domeniul artelor decat cel al stiintei.

Asta ar insemna sa nu mai lucrez full-time, ci sa lucrez "de amorul artei", asa ca am ajuns la concluzia ca trebuie imbinate amandoua, pentru ca daca vrei te faci artist(scriitor, fotograf, pictor etc) trebuie sa stii sa-i pui un pret muncii tale...