High expectations imply utter happiness and bitter disappointment. May we all have both in our lives!

duminică, 25 ianuarie 2009

Libertatea zborului

Nu-mi plac pasarile. Ca si pets. Pentru mine o pasare in colivie nu e frumoasa. Pentru ca nu e libera. Cred ca orice pasare e menita libertatii si in lipsa ei, something is wrong with the picture. De ce ne place sa fotografiem zburatoarele astea in mediul lor natural si nu intr-o cusca? Pentru ca aceasta senzatie ca o fotografie a unei pasari captive e cel putin ciudata o avem mai toti. Pentru ca acolo, in the wild, se manifesta natural. Si acolo sunt frumoase in adevaratul sens al cuvantului.

Intotdeauna am admirat pasarile de prada. Pentru curaj. Pentru frumusetea lor rapace. Si pentru libertatea si putinta de a zbura.

Am vazut acum ceva vreme un documentar despre cum se vede lumea de pe spatele unei zburatoare. S-a montat o camera minuscula pe spatele unei acvile si practic, pentru prima oara, lumea a vazut cerul prin ochii lor. Ai stapanilor vazduhului.

Sunt convinsa ca cei care fac sky-diving, parapanta, sau alte sporturi de gen cunosc o senzatie apropiata de cea pe care ai avea-o daca te-ai sui precum Gulliver in spinarea unui urias al cerului si ai hoinari printre nori...sau mai degraba pe sub ei.

Cred ca e o senzatie unica in viata. In primul rand pentru ca pentru mine, cel putin, ar echivala cu libertatea absoluta.

Ceea ce mi se pare iarasi incredibil este relatia care se poate stabili intre un soim/acvila si dresorul ei. Ca si la cai, e o relatie bazata pe incredere. Dar nu toate speciile de rapitoare sunt dresabile. De exemplu, am citit ca soimul dunarean e usor de dresat doar de catre oameni cu experienta, pentru ca are tendinta de a zbura spre libertate cu prima ocazie care se iveste. Citeam intr-un articol din Reader's Digest ca prietenia dintre acvila si om este cu totul deosebita si rara. Pentru ca acvila are o personalitate complexa. Este incapatanata si foarte circumspecta. De aceea, este foare greu sa ii castigi increderea.

Pasarile de prada au o inteligenta vie, o rezistenta incredibila si o tenacitate greu de egalat. Sunt pradatorii perfecti. Acuitate vizuala, plisc si gheare de neinvins, libertate de manevra, care le permit sa nu abandoneze prada decat in situatii foarte rare (sunt anumite specii de soimi care abandoneaza lupta atunci cand se simt serios amenintati). Spre deosebire de ghepard, un alt pradator redutabil, care insa se vede de multe ori nevoit sa isi abandoneze tinta, majoritatea speciilor de soimi, acvile, ulii nu vor deveni niciodata din vanator prada.

In functie de specie, pasarile de prada au un picaj diferit. De aceea, fiecare se specializeaza pe un anumit tip de lupta, si in functie de abilitatile lor, evalueaza sansele de victorie sau rezistenta prazii. Practic, fiecare specie zboara la o anumita altitudine. Si asta pentru ca aceea e inaltimea optima de la care fiecare atac are sorti de izbanda.

Mare pacat ca in Romania, pasarile de prada au fost vanate fara mila. Au ramas atat de putine. Soimii mai ales, desi teoretic protejati prin lege, sunt pe cale de disparitie. Cum e si soimaritul.


Intotdeauna mi-am dorit sa zbor. Mi se pare ca e ceva magic in asta. Inexplicabil. O senzatie imposibil de redat. De aceea cred ca o poti avea doar traind-o. Ma gandesc la legendele indienilor nord-americani si la presupusa lor capacitate de a se transforma in totemul lor. Daca te-ai putea transforma intr-o pasare, ma intreb, te-ai mai intoarce vreodata la forma ta umana? Ti-ar fi dor sa fii om din nou, sa fii....limitat? Totusi, vazduhul asta e infinit, sunt atatea petice de cer de descoperit. N-ai suferi sa nu le cunosti?


3 comentarii:

Anonim spunea...

Felicitari, ai depasitnumarul de postari din anul precedent.

Cati spunea...

Hmmm, imi inchipui, nu am stat sa numar

Catalin spunea...

Hey, nice article.
"Anonim" are dreptate. Ai avut spor la scris. Me jealous. :)