Oameni frumosi

Intotdeauna m-am intrebat daca suntem creati in asa fel incat sa punem aspectul fizic si ceea ce numim frumusete la un om inaintea altor lucruri precum inteligenta, simtul umorului, capacitatea de a intelege si asculta si altele, pe care, totusi, le apreciem in egala masura.

Pentru ca, haideti sa fim sinceri, cand ati apreciat un om la prima vedere in primul rand dupa IQ? V-ar interesa ce IQ are un om urat? Vorbesc strict acum despre extreme: oameni considerati urati si oameni considerati frumosi. Dar, evident, conceptul de frumos si urat este foarte interpretabil si are valente diferite la fiecare om. Dupa cum se spune, de gustibus non disputandum.

De aceea, ce imi place mie s-ar putea sa nu iti placa tie si invers.

Cred ca ne plac oamenii frumosi pentru ca ne incanta privirea si ne fac ziua mai frumoasa de multe ori. Mi s-a intamplat de cateva ori sa zambesc cand vad un om cu adevarat frumos pe strada si sa simt ca ziua mea s-a inseninat dintr-o data.

Doar de cateva ori din pacate, pentru ca se pare ca, de fapt, conceptul meu de frumos devine din ce in ce mai greu de intalnit in realitate. Adica o figura fresh, (fara machiaj, valabil si pentru tipi, sunt o gramada de emo kids care umbla cu creionul dermatograf in buzunar), un ten frumos, o privire luminoasa, niste ochi limpezi, cu gene neprelucrate de ultima descoperire in domeniul mascarei, un par sanatos, nevopsit, neprelucrat, nechinuit in fel si chip. In ultima vreme am vazut doar ochi incercanati de nesomn, frizuri fistichii si tone de machiaj, masti, masti si iarasi masti. Posers. Gagicute care trec pline de ele pe langa tine estimand cam cati au intors capul sa le admire. Pitziponci care merg ciudat pentru ca asa cred ei ca e cool. Mult gel, parfumuri care mai de care mai tari, haine colorate si fistichii si sincer...mult kitch.

Un om cu adevarat frumos nu are nevoie de "imbunatatiri", de artificii. Tocmai de aceea e frumos. Pentru ca e o calitate naturala a lui. Dar din nou ajungem la relativitatea conceptului de frumusete. Si oricum, la vremuri noi, tipare noi de frumusete, nu-i asa? Fiecare epoca cu tiparul ei. Citeam la un moment dat ca dupa francezi, dimensiunile ideale la o femeie sunt 1.50 m si 50 kg. Hmmm, asa sa fie? Sa nu mai vorbim de frumusetile renascentiste care sincer mie mi se par total lipsite de sare si piper. De gustibus....


Personal, am intalnit multi oameni interesanti, cu charisma, in ciuda faptului ca nu sunt daruiti de natura cu un chip frumos. Sau oameni care te pot face sa razi in cele mai negre clipe. Si pe ei eu nu i-as da pe un om frumos dar lipsit de orice altceva. Pentru ca frumusetea lipsita de spirit e ca mancarea fara sare. De cate ori vi s-a intamplat sa stati mut in fata unei frumuseti veritabile, care te lasa efectiv fara suflare, si sa simtiti cum va pica falca in momentul in care deschide gura sa spuna ceva?

Si totusi de ce exista atat de multe cazuri de oameni considerati frumosi care reusesc in viata doar pe baza atributelor lor fizice? Oare chiar atat de rau am ajuns incat sa nu mai conteze altceva? Masuram totul dupa atractivitate? E drept, de exemplu, leoaicele isi aleg partenerii in functie de frumusetea coamei parca, pentru simplul fapt ca isi doresc ca puii lor sa fie frumosi si sanatosi, puternici, pentru a putea face fata vietii din jungla. Dar noi suntem oameni. Si ar trebui sa vedem dincolo de atractia animala care exista in fiecare dintre noi si sa apreciem si alte lucruri care, pana la urma, fac umanitatea asa frumoasa: talent, pasiune, inspiratie, bunatate, daruire, geniu, intelegere.

Refuz sa cred ca un om urat dar daruit cu alte atribute nu poate fi apreciat de ceilalti la adevarata sa valoare. Poate ca oamenii urati sunt de fapt cei care judeca un om doar dupa aspect si-i pun o eticheta din prima, fara sa-i mai intereseze altceva.

Si totusi, spunea un mare scriitor: "A clever, ugly man every now and then is successful with the ladies, but a handsome fool is irresistible."

Asa sa fie?